|
Autor: Denisa Stamate
În multe culturi, capacitatea de a naşte copii este considerată o binecuvântare iar existenţa unei familii numeroase se traduce printr-o mare bucurie. Întrebarea care se ridică este, unde se termină bucuria naşterii unui copil şi unde începe responsabilitatea de a-i oferi condiţii decente de trai? Mediul rural este cu precădere o zonă în care contracepţia şi planificarea naşterii sunt doar denumiri pretenţioase, prin urmare familiile numeroase sunt regula. Iar cazul Floricăi Alexandru din comuna Băneasa, judeţul Galaţi, nu face excepţie.
La cei 39 de ani şi după decesul a doi dintre copii, Florica mulţumeste lui Dumnezeu pentru că, prin voia Lui, va mai avea un copil, al 10-lea. Totuşi, lucrurile nu sunt atât de simple. Care sunt condiţiile în care se va naşte copilaşul? Două camere improprii fără utilităţi, ce alcătuiesc un cămin foarte modest, câte o bucată de mămăligă la fiecare masă, venituri doar din alocaţiile copiilor. Cât despre părinţii care trăiesc în concubinaj, ce să spunem!? Mama, o femeie cu studii elementare, este casnică. Tatăl, un presupus condamnat pentru furt, nu se implică în gospodărie. Fraţii sunt la fel de neajutoraţi. Cinci mai merg încă la şcoală, doi sunt repetenţi. Aşadar, de unde să îi vină ajutorul acestei femei ? Un pas ar fi către Centrul de Planificare Familială din cadrul dispensarului local unde familia poate primi consiliere, asistenţă şi chiar mijloace moderne de contracepţie. Apoi, sunt nevoile imediate. ADRA a început încă din 2007 să-i ajute cu hrană, îmbrăcăminte şi kituri igienice. Au primit deja mese, scaune, dar nevoile sunt încă numeroase şi orice ajutor mic valorează cât o schimbare majoră.
Lipsă de înţelepciune, ignoranţă sau dragoste pentru copii, oricum s-ar numi situaţia familiei Budescu, ea este cu certitudine una care îndeamnă la găsirea unor soluţii. Haideţi să le identificăm împreună.
|