|
|
|
Directorul ADRA EUD vizitează România |
|
|
|
În perioada 1 - 4 februarie, la sediul ADRA ROMANIA, a avut loc vizita
directorului executiv diviziunea Euro-Africa, Joerg Fehr. Această
vizită a avut ca scop cunoașterea noii echipe ADRA și a problematicii
contextuale cu care se confruntă aceasta. Cele patru zile de vizită au
inclus sesiuni de training personalizat pe probleme specifice
activității ADRA ROMANIA, participare la activități de teren ADRA
(împărțire de saci de dormit oamenilor străzii aflați în adăpostul de
noapte organizat de DGASMB, Direcţia Generală de Asistenţă Socială a
Municipiului Bucureşti), prezentare a activității ADRA într-un interviu
la Speranța TV.
În urma discuțiilor avute, s-a subliniat importanța cunoașterii
activităților, din rețeaua ADRA din întreaga lume, ca un prim factor pe
drumul colaborării și dezvoltării activităților ADRA și în țările unde
aceasta deocamdată nu este prezentă.
In ziua de joi, 4 februarie, directorul ADRA EUD a fost prezent la
întâlnirea lunara a pastorilor din Conferința Muntenia, unde, pe lângă
prezentarea unor gânduri biblice motivatoare, a vorbit si despre
implicarea ADRA in ajutorarea sinistraților din Haiti.
„Avem un potențial uman și o infrastructură pe care multe ONG-uri și-ar
dori să le aibă, care alături de filozofia ADRA și prezența extinsă în
125 de țări ne oferă posibilitatea de a interveni acolo unde puține
echipe sunt pregătite să o facă.
De asemenea este important de observat faptul că, acolo unde Evanghelia
nu poate fi împărtășită prin intermediul evangheliștilor, ne referim
în speță la țările musulmane unde prozelitismul este aspru pedepsit
prin lege, poate fi ilustrată prin activitățile de ajutorare ADRA”, a
declarat Joerg Fehr, director executiv diviziunea Euro-Africa.
|
Proiecte la care poti contribui
Vreau la scoala
Obiectiv general:
• "Vreau la scoala" se vrea a fi concretizarea strigatului a mii de copii din Romania care din cauza saraciei si conditiilor mizere in care isi duc existenta risca sa nu aibă acces la educatie si la posibilitatea de a-si croi un drum in viata.Prezentare PowerPoint en/ro
Copii ajută copii
Obiectiv general:
• Dezvoltarea spiritului de dărnicie al copiilor cu o situaţie financiară bună (deşi sunt foarte mult implicaţi şi copii din clasa medie şi săracă)
|
|
| Arhiva |
|
|
|
|
Stiri
Ziua de 25 aprilie a fost zi de sărbătoare pentru Casa ADRA, Centrul de Primire în Regim de Urgență a Victimelor Violenței în Familie, întrucât a împlinit un an de activitate.
Momentul a fost sărbătorit, la sediul Centrului, „în familie” cu beneficiarele proiectului, membrii echipei ADRA și o serie de invitați.
|
|
Citeşte mai departe...
|
|
A apărut buletinul informativ nr 1/2010, din care vă puteți informa
despre activitățile ADRA România din primul trimestru al acestui an.
Descarca de aici.
|
|
Citeşte mai departe...
|
|
În fiecare an îți aducem aminte că poți direcționa 2% către proiectele ADRA. |
|
Citeşte mai departe...
|
Cine este online?
Avem 23 vizitatori online
|