ADRA România câștigă premiul II la Gala Societății Civile

gala 2

Sorin Goleanu, premiul II pentru ADRA

Proiectul “Grădini roditoare” desfășurat cu succes de către Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA) Romania în ultimii ani. a fost clasat pe locul II la secțiunea «Dezvoltare economică și socială» la cea de a XI-a ediție a Galei Societății Civile, desfășurată luni, 3 iunie, pe scena Operei Naționale din București.

Gala Societatii Civile este un proiect prin intermediul căreia sunt premiate cele mai bune proiecte desfășurate de organizații neguvernamentale, grupuri de initiativă, sindicate sau persoane fizice. Anul acesta, sub motto-ul “Și binele poate fi senzațional” proiectele câștigătoare au fost alese de catre un juriu format din peste 60 de specialiști în implementarea și evaluarea proiectelor, din cele 220 de proiecte și programe care au fost înscrise în cadrul competiției, de către 151 de reprezentanți ai sectorului non-profit și neguvernamental din toată țara.

Acest premiu ne onorează. Este pentru a doua oară cănd ADRA România participă și câștigă în cadrul acestei competiții. Dacă în anul 2011 Campania impotriva violenței în familie “Îți place să dai? Alege-ți un partener pe măsură!” s-a clasat pe locul III la secțiunea “Apărarea drepturilor individuale / colective” anul acesta proiectul “Grădini roditoare” a primit premiul II la secțiunea “Dezvoltare economică și socială” Lucrul acesta este meritul întregii echipe ADRA și al tuturor colaboratorilor noștri care lucrează la “firul ierbii” pentru implementarea acestui proiect.

a declarat Sorin Goleanu, Directorul ADRA România.

La aceeași secțiune premiul III a fost oferit Asociației Romano ButiQ pentru proiectul “Dezvoltarea cooperativelor Romano ButiQ” iar premiul I a revenit Fundației pentru Parteneriat pentru proiectul “Antreprenoriat verde”

Prin proiectul “Grădini roditoare” ADRA Romania oferă beneficiarilor atent selectați tot ceea ce este necesar pentru ca aceștia să își ridice câte o seră de 100 mp, răsaduri, și, deasemenea, instruire de specialitate pentru o perioadă de doi sau trei ani, ajungându-se astfel la momentul când fiecare familie în parte va fi capabilă să se autosusțină financiar.

Trebuie amintit faptul că acest proiect, alături de un alt proiect ADRA pentru generare de venituri, “Centrul Social de la Zărnești / Brașov”, au fost selectate și pentru competiția finală a Premiilor ERSTE ce se va desfășura luna aceasta la Viena, competiție care a adunat alături aproximativ 2000 de proiecte de integrare socială din 13 tări europene.

Despre ADRA România

Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, una dintre cele mai răspândite organizaţii neguvernamentale din lume, fiind activă în 125 de ţări. Din 1997 Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite (ECOSOC) i-a conferit statutul de membru consultativ.

Centrul de Primire în Regim de Urgență a Victimelor Violenței în Familie – Casa ADRA – are cea mai mare capacitate din această parte a țării, victimele beneficiind de cazare și consiliere de specialitate gratuită.

ADRA România este membră a Federației Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Dezvoltare (FOND) și a Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Protecţia Copilului (FONPC). De asemenea, este furnizor de servicii sociale acreditat, pentru Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Victimele Dezastrelor Naturale şi Centrul de Informare şi Consiliere pentru persoanele aflate în dificultate.

Un raport video al întregii activități ADRA România din anul 2012 se poate viziona aici:

Email this to someoneShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Răspunde