Caută
Close this search box.

Darul primit înainte de iarnă de familia Stavarache din partea ADRA România

erw_6932Duminică, 13 Noiembrie 2016, a avut loc în localitatea Parava, județul Bacău, inaugurarea locuinței sociale construită de către Asociația ”Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România” în parteneriat cu Primăria Comunei Parava, în cadrul proiectului ADRA ”În sfârșit, acasă!”. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai ADRA Internațional, Doamna May Ellen Colon, ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Spania, Domnul Javier Moliner și Oscar J. Martinez Lourido, ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din zona Moldova, Domnul Florin Istrate, ai instituțiilor publice, reprezentanți media, finanțatori și voluntari.

erw_6900Familia Stavarache, formată din doi părinți, Constantin și Maria și cei 5 copii, își duce viața în satul Parava, județul Bacău. Părinții pun mare accent pe procesul educațional sprijinind cu tot ceea ce pot pentru ca fiecare dintre copii să poată avea o meserie, și, implicit, o sursă de venit permanentă în viața de adult. Casa familiei Stavarache era formată din 2 camere, spațiu insuficient pentru nevoia familiei. Deși aveau nevoie de o nouă locuință corespunzătoare, nu dispuneau de o sursă de venit suficientă, singurii bani fiind cei obținuți din munca ocazională ca zilier realizată de tatăl familiei, ajutorul social și alocațiile copiilor.

În urma evaluării, în luna August 2016, ADRA România a decis să-și asume această responsabilitate și să intervină în acest caz construind, în parteneriat cu Primăria Comunei Parava și cu sprijinul sponsorilor și al voluntarilor, o casă nouă pentru această familie greu încercată. În cadrul proiectului au fost realizate 2 camere și o baie, iar casa veche, formată din 2 camere, a fost renovată corespunzător normelor de rezistență și de arhitectură.

erw_6960”Este atât de frumos să vezi oamenii care se strâng din diferite locuri ale țării și care vin în locul acesta, chiar dacă străbat sute, chiar mii de kilometri, punând la dispoziție timpul și resursele materiale, în vederea fericirii unei familii. Prețuirea noastră și răsplata de sus! Pe de altă parte, suntem recunoscători Cerului, ca nu s-a întâmplat niciun incident în această perioadă și ne bucurăm că putem să sărbătorim astăzi, împreună cu familia Stavarache, inaugurarea unei noi locuințe corespunzătoare” a declarat Domnul Robert Georgescu, Director ADRA România.

”Din anul 2008, colaborăm cu ADRA România și am derulat mai multe proiecte, care au dat naștere la altele. Așa este și cazul de față, una din fetele familiei Stavarache a fost inclusă în programul ”Vreau la școală!”. După mai multe vizite pe teren, s-a luat decizia de a se interveni. Așa s-a născut un nou proiect din care a rezultat o nouă clădire. Mulțumesc reprezentanților ADRA că sunt în mijlocul nostru. Mulțumim și sperăm într-o colaborare ulterioară la fel de bună ca până acum, dacă nu chiar mai bună” a declarat Domnul Costel Dediu, Primarul Comunei Parava, județul Bacău.

erw_7044”O mulțumire specială tuturor celor ce s-au implicat, atât sponsori, cât și voluntari și mă gândesc la sponsorii din Madrid, dar și la voluntarii care au venit din țară, Grupul Bărbătesc Moisei, o echipa de meseriași din Halmeu și toți cei care s-au implicat. Tuturor recunoașterea și aprecierea noastră pentru sacrificiul, pentru investiția de timp și investiția materială pe care au făcut-o pentru ca familia Stavarache să se bucure de acest dar. Dumnezeu să răsplătească tuturor!” a declarat Doamna Gabriela Istrate, Asistent Social și Coordonator Proiecte ADRA în zona Moldova și Bucovina.

erw_7006 ”E numai normal să te bucuri când vezi rezultatul muncii tale. În momentul în care te întâlnești cu necazul altora cel mai simplu e să te rogi, dar nu este suficient. Următorul pas este să poți oferi bani, dar tot nu este suficient. Implicarea totală și prezența aici a făcut ca toate acestea să aibă efect, să se vadă rezultatul și bucuria să fie deplină” a declarat Domnul Eugen Popescu, constructor și voluntar ADRA România.

erw_6794”Azi, în sufletul meu, este o mare bucurie pentru darul oferit familiei mele. Le mulțumesc tuturor oamenilor care ne-au ajutat și au dăruit tot ce au putut, financiar și prin muncă. Nu am cuvinte să spun cât de mulțumit sunt că și copiii mei au camerele lor” a declarat Domnul Constantin Stavarache, beneficiar ADRA România.

Proiectul „În sfârșit, acasă!” este modalitatea prin care ADRA România se implică în susținerea familiilor numeroase, construind locuințe familiale, pentru cei care trăiesc în condiții grele, dar având dorință de a muncii. Încă de la înființare, în fiecare an, ADRA identifică și sprijină persoane cu familii numeroase care nu au un spațiu optim de locuit, prin construirea de locuințe și oferirea de asistență competentă. Acest proiect se desfășoară în parteneriat cu autoritățile locale, iar finanțarea vine atât de la persoane fizice, cât și de la persoane juridice. Implementarea proiectului se realizează cu ajutorul voluntarilor din țară și din străinătate după filosofia ”Schimbă o viață și vei schimba lumea!”.

erw_7026

ADRA România

 

Un răspuns

Dă-i un răspuns lui Voluntarii din Spania susțin proiectele ADRA România – Biserica Adventistă Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole

Privacy Policy Settings

Translate