Caută
Close this search box.

De acum poți face donații online pentru proiectele ADRA România

Pagina de donează a site-ului adra.ro
Pagina de donații

Pentru ca un ONG ( organizație nonguvernamentală ) să aibă eficiență în activitatea sa, să poată implementa cu succes proiecte în domeniile în care activează, are nevoie de susținere financiară constantă.

Încă de la înfințarea sa în anul 1990, ADRA România s-a bucurat de-alungul anilor de sprijinul consistent primit pentru proiectele sale, din partea celor care au ales să fie aproape de beneficiarii acestei organizații, persoane aflate în nevoie.

Biserica Adventistă, prin membrii ei, atât cei din tară, cât și cei din diaspora, a susținut cu multă generozitate activitatea pe care ADRA România a desfășurat-o în acești peste 20 de ani.

Ne-am bucurat să putem constanta că direcția de dezvoltare pe care ADRA România a dat-o proiectelor sale pentru a ajuta atât beneficiarii ei să se dezvolte, dar și comunitățile din care aceștia fac parte, a fost o direcție apreciată și susținută financiar atât de către donatori din țară,cât și din afara țării. Putem vorbi despre United Way, Guvernul Austriei, Guvernul României, Raiffeisen Bank, ASI România, multe societăți comerciale, dar și despre numeroși donatori persoane fizice care, având încredere în modul cum ADRA a implementat în mod transparent proiectele sale, au oferit de-alungul timpului în conturile Agenției sume semnificative. Fără resuresele materiale si umane puse la dispozitie de cei care susțin activitatea noastra, ADRA România nu ar fi putut face nimic din tot ceea ce a fost realizat până în prezent,

a declarat domnul Sorin Goleanu, Directorul ADRA Romania.

Folosim această ocazie pentru a spune în primul rând un MULȚUMESC din inimă tuturor celor care ne-au fost aproape, dar totodata să anunțăm faptul că, începand cu perioada în care a fost desfășurată campania “Bărbați Adevărați”, ADRA Romania poate primi donații într-un mod mult mai simplu, direct pe site-ul www.adra.ro,

a mai declarat Goleanu.

Desi celelalte metode de a dona rămân valabile, această metodă de donații online vine în sprijinul susținătorilor ADRA care au timpul foarte limitat iar mersul la o bancă nu este foarte la îndemână.

În pagina www.adra.ro/doneaza se găsește un formular prin care donatorul poate opta pentru destinația exactă a donației, pentru suma pe care vrea să o depună dar și pentru modul în care dorește să facă donația ( o singură dată sau lunar ) Banii donați în acest mod se vor extrage de pe card, iar această tranzacție va fi vizibilă pe extrasul de cont. Vreau să amintesc faptul că această metodă de a dona pentru proiectele ADRA România nu este doar simplă ci și o metodă foarte sigură,

a precizat doamna Tanța Bebereche, contabil ADRA România.

Pentru mai multe detalii în legătură cu toată activitatea ADRA România puteți citi rapoartele anuale și buletinele trimestriale care se pot descărca de pe site-ul www.adra.ro, puteți urmări emisiunea săptămânala “Din toată inima” de la Speranța TV și nu în ultimul rând pagina de Facebook a ADRA România.

Împreună putem da glas motto-ului

Schimbă o viață și vei schimba lumea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole

Privacy Policy Settings

Translate