Familia din vagon se muta in casa noua oferita de ADRA

Luni, 13 decembrie 2010, la Pașcani, reprezentanţii Agenţiei Adventiste pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor (ADRA) România, împreună cu domnul Grigore Crăciunescu, primarul orașului Pașcani, au tăiat panglica la două case destinate unor familii defavorizate, în cadrul unei ceremonii festive de inaugurare.

Familia Ignat, formată din patru copii şi părinţii, trăia în Lunca Paşcani într-un vagon de tren reamenajat sub formă de casă. Deşi era departe de a oferi confortul unei case, soţii Ignat au transformat acel vagon într-un cămin curat şi plin de bucurie în care să-şi crească copiii. La rândul lor, soţii Florişteanu şi cei şase copii trăiau de mulţi ani într-un canton de beton de pe malul Siretului, fără ca acest aspect să împiedice copiii din această familie să aibă rezultate bune la școală.

Ambele familii au avut bucuria ca de luni, 13 decembrie, să intre în case noi construite de ADRA pe terenurile oferite de Primărie.

Este o mare bucurie că am putut colabora și am putut soluționa situația acestor două familii pe care de mulți ani le avem în atenția noastră. Fără ADRA nu am fi rezolvat nici la ora actuală principala lor nevoie: aceea de a avea o casă

a declarat domnul primar Crăciunescu entuziasmat de începutul frumos de colaborare cu ADRA.

Poate cel mai fericit dintre toți este micuțul Ionuț Ignat, în vârstă de 5 ani, care le-a spus părinților privind casa cea nouă: „…aceasta este casa mea, al vostru e vagonul dar vă primesc să stați împreună cu mine…”

Nu am crezut niciodată că e posibil să ni se schimbe viața așa de repede. Mulțumim tuturor oamenilor care au simțit împreună cu noi

a declarat doamna Ignat.

ADRA mulțumește tuturor voluntarilor din România și din Spania care au dat din timpul, banii și energia lor pentru a aduce un strop de lumină în viețile acestor oameni” a declarat Ramona Chiriță, responsabil de comunicare ADRA România.

Proiectul “În sfârșit acasă” cuprinde anul acesta şapte case, din care patru au fost deja inaugurate iar celelalte trei se află în stadiu de finisaj.

Email this to someoneShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Răspunde