Caută
Close this search box.

Infloresc gradinile Centrului Social de la Zarnesti

În perioada 8-15 aprilie 2012 un grup de 25 de adolescenţi au ales sa îşi foloseasca o parte a vacanţei pentru a oferi ajutorul lor unui grup de familii aflate în Centrul Social de la Zărnești și incluse de mai mult timp în cadrul proiectelor ADRA România.

Tinerii au lucrat cot la cot cu aceste familii care au fost incluse în proiectul ADRA „Grădini roditoare”. Prin acest program ADRA a oferit ajutorul pentru construcţia a patru sere, cu scopul de a creşte venitul acestor familii prin dezvoltarea activităţilor agricole.

Noul tip de implicare al ADRA România în proiectele sociale este axat pe obținerea de rezultate pe termen lung, concentrarea și chiar suprapunerea unor proiecte. Experiența ne-a arătat că proiectele de dezvoltare socială care permit și încurajează autosusținerea beneficiarilor, au un impact mai mare asupra oamenilor și ne permit să urmărim și să îmbunătățim beneficiile comunităților în care lucrăm

a precizat Irinel Ganea, coordonator proiecte ADRA România în sudul Transilvaniei.

ADRA România a coordonat în această zonă mai multe proiecte, cele mai importante fiind construirea ansamblului social de la Zărnești, în colaborare cu Primăria locală și proiectul „Generarea de venituri pentru persoanele de etnie rromă”, implementat cu ajutorul guvernului austriac și al municipalității Viena prin ADRA Austria.

Munca depusă de adolescenţi, înfruntând vremea rece de afară a constat în: curăţarea terenului şi împrejurimilor de deşeuri, pregătirea solului pentru sere prin săpare şi cernere, plantare de copaci şi amenajarea interiorului a două locuinţe. Dar nici copiii nu au fost trecuţi cu vederea. In fiecare după-amiază tinerii i-au încântat pe cei mici cu activităţi atractive şi constructive, iar pentru sâmbata, 14 aprilie au pregătit împreună cu aceştia un program pentru părinţi.

Activitățile derulate aici au un dublu rol. Pe de o parte sprijinirea acestor familii și pe de altă parte pregătirea tinerilor pentru a deveni modele pentru alţi tineri. Cu această ocazie ei sunt iniţiati şi în acest tip de activitate orientată spre oameni. Tinerii îşi împart timpul în două în fiecare zi: de dimineaţă depun muncă fizică ajutându-i pe părinţi, iar în a doua parte a zilei sunt vizaţi copiii cărora tinerii le pregătesc tot felul de activităţi captivante. Acţiunea acestor tineri este plină de entuziasm şi sunt primiţi cu bucurie, iar oamenii sunt foarte încantaţi de ceea ce fac ei

a declarat Szasz Cserei Geza, coordonatorul tinerilor.

De altfel, entuziasmul tinerilor a fost evident prin volumul de muncă depus și prin prisma obiectivelor îndeplinite în cadrul acestui proiect. Alături de cuvintele de apreciere ale unuia dintre beneficiari „Aceşti tineri sunt extraordinari pentru ce au ales să facă şi pentru modul în care muncesca. Apreciem cu toţii foarte mult ceea ce au ales să facă pentru noi!” iată și două dintre declarațiile unor tineri participanți:

Mi-a plăcut foarte mult ideea că putem să îi ajutăm pe oameni să vadă la noi că ne pasă de nevoile lor. Pe lângă altele am întâmpinat şi unele mici neplăceri, ca de exemplu, frigul de afară şi cel din camerele de dormit , dar toate la un loc au ieşit bine şi sunt mulţumit!

Gavrilă Iulian

Una dintre activităţile noastre a fost să ne ocupam de copii. I-am invăţat cum să se poarte, bunele maniere, cum să lege adevarate prietenii şi cum să se comporte în societate. Copiii sunt foarte receptivi la ceea ce îi invăţăm şi doritori să înveţe, iar noi tinerii avem foarte multe satisfacţii. Ceea ce mi-a plăcut foarte mult au fost legăturile care s-au format cu aceste familii.

Hoos Hanna

Tinerii implicați în acest proiect speră ca prin mobilizarea lor din această vacanță să îndeplinească moto-ul ADRA: „Schimbă o viață și vei schimba lumea”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole

Privacy Policy Settings

Translate