Caută
Close this search box.

Pastorii alături de ADRA prezintă o Evanghelie vie, prin voluntariat

În România, ADRA își continuă activitatea începută în rândul sinistraților inundațiilor din această vară. Astfel în această săptămână, la Mărgineni, județul Bacău acolo unde apele au năvălit într-o ultimă izbucnire, o echipă formată din pastori ce activează în Conferința Transilvania Sud ( Abrudan Costel, Amota Lorand, Barabas Adorian, Creţa Marius, Istrate Adrian, Mărie Nicu, Vlad Bogdan, Cristea Eduard si Cristescu Lucian ) susținuți de experiența domnului Şerb Gheorghe – meşter coordonator, din Făgăraş, au organizat intervenția supranumită „ asaltul de la Mărgineni”. Mișcați de experiența unei bătrâne, membră a Bisericii AZS, căreia apele i-au dărâmat casa în prag de iarnă, și-au unit forțele și au inițiat acțiunea de reconstrucție a unei case noi pentru aceasta, demonstrând în același timp caracterul practic al învățăturilor Evangheliei.

Ceea ce ne-a strâns laolaltă, a fost împreuna-simțire cu cei aflați în necaz și dorința de a face ceva concret pentru ei

a declarat Lucian Cristescu, Președintele Conferinței Transilvania de Sud, prezent pe șantier.

Bătrâna încrezătoare în Dumnezeu, avea lacrimi de fericire în ochi văzând entuziasmul cu care se lucra, și a putut să-și reînnoiască speranța ca o să aibă o casă înainte de iarnă.

După o laborioasă pregătire, un grup de tineri din bisericile maghiare din Conferința Transilvania de Nord, cu vârste începând de la 13 ani, s-au deplasat în Dorohoi pentru a distribui ajutoare strânse în comunitățile lor și pentru a aduce bucurie în rândul persoanelor pe care apele i-au lăsat fără nimic. După această distribuție, grupul entuziast s-a oprit la Milișăuți, județul Suceava, pentru a ajuta la punerea temeliei unei case, pentru o bătrână, pe care Primăria o are în programul de reconstrucție demarat de Guvern.

Deși grupul cu care am venit la lucru pe șantier este format din voluntari foarte tineri, avem speranța că lucrând împreună cu Dumnezeu care ne va da putere, vom termina ceea ce ne-am propus să facem săptămâna aceasta și sperăm ca prin exemplul nostru să putem motiva și alți tineri.

a declarat Marton Iliesi coordonatorul grupului.

La Călinești in judetul Suceava, lucrarea de reconstrucție începută în luna august este continuată de un grup de voluntari din județul Prahova, condus de pastorii Sisu Dorin, Walter Creciuneac și Marius Cristea.

Deși am vârsta pe care o am, aceasta nu m-a facut să refuz provocarea de a lucra în aceasta echipa ADRA

a declarat cu bucurie Rădulescu Manole, un voluntar în vârstă de 78 de ani venit din Negoiești, Prahova.

Se lucrează cu spor, oferind beneficiarilor speranța că, până la începerea iernii, vor avea unde să se adăpostească. Echipele de voluntari prezente la Dorohoi, Dornești, Milișăuți, Țibeni, Siret, Mărgineni, Călinești au atras atenția localnicilor și a autorităților, prin dedicarea pe care au arătat-o, sacrificând din timpul și resursele lor pentru a veni în sprijinul sinistraților.

A fost o ocazie deosebită în care am putut demonstra că trăim o Evanghelie vie, iar recompensa recunoștinței celor ajutați nu poate fi povestită ci doar trăită

ne-a declarat unul dintre voluntari.

Proiectul „Speranța mai presus de ape”, demarat de ADRA pentru reconstrucția caselor sinistraților continuă iar cei ce doresc să participe o pot face în continuare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole

Privacy Policy Settings

Translate