O nouă șansă pentru familia Nicolae
Dorin și Gina Nicolae, din comuna Mănăstirea, județul Călărași, alături de cei trei copii formează o familie frumoasă. Primii doi copii sunt elevi silitori cu

ADRA România dorește să sprijine înființarea primului spital ADRA care se construiește acum într-o tabără de 35.000 de refugiați lângă Erbil, capitala Kurdistanului. Spitalul va
În perioada septembrie 2016 – iunie 2017, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România a implementat cu succes proiectul ”Vreau la școală
Timp de decenii, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA), care servește ca braț umanitar al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, a susținut
Luni, 12 Iunie 2017, la Teatrul Național București, a avut loc cea de-a XV-a ediție a Galei Societății Civile, în cadrul căreia Agenția Adventistă pentru
Download material video Criza refugiaților este cea mai mare criză umanitară din lume în prezent. Patru milioane jumătate de sirieni caută refugiu din calea