De mai bine de un an de zile, criza refugiaților din Siria este un subiect prezentat și dezbătut pe toate canalele media, prezentând realitatea crudă a oamenilor care pleacă din țara lor, fugind de persecuție sau de conflictele armate, sperând să găsească liniște și alinare în alt loc decât în propria țară. Deși teoretic li se oferă azil și au statutul de refugiați din cauza faptului că viețile lor sunt în pericol, de cele mai multe ori, în țările în care ajung sunt priviți cu dispreț. Refugiații trec prin taberele special amenajate în drumul lor spre un viitor mai bun lăsând în urmă aproape totul: case, familii, rude, prieteni.
Odată cu sosirea a mii de refugiați în Europa, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România a luat decizia de a fi alături de aceste persoane, prin oferire de consiliere și îngrijire medicală. ADRA, prin birourile din Europa, este alături de aceste persoane, lucrând în patru tabere de refugiați aproape de Katerini, în zona de nord a Salonicului, Grecia. Una dintre tabere din această zonă are aproximativ 1500 de persoane, inclusiv un număr de peste 500 de copii, în timp ce altele au 200, 300 și 400 de persoane. În perioada 01 – 05 Mai, un grup de cinci voluntari ADRA România s-a deplasat în Idomeni și Petra Olympus Refugee Camp, Grecia, pentru a fi aproape și a ajuta aceste persoane care au pierdut totul și sunt în căutarea unui mediu sigur în care își pot crește copii. Poveștile de viață auzite și drama acestor oameni le-a schimbat modul în care se reportează la refugiați.
”Ne doare drama acestor oameni fugăriți de război și opresiune. De multe ori sistemul de valori adoptat, teama, încăpățânarea nu ne lasă să vedem ceea ce este corect de făcut, în lumina valorilor autentice inspirate de Sfintele Scripturi. De multe ori și noi, la fel ca proorocul Iona (din Vechiul Testament), suntem interesați de lucrurile trecătoare în loc să fim implicați în ajutorare persoanelor care au nevoie de noi: “Ție ți-e milă de un curcubete și mie să nu îmi fie milă de 120.000 de oameni?” Compasiunea este întotdeauna justificată” a declarat Domnul Pastor Mihai Brașov, voluntar ADRA România.
”Cu toate că pentru unii dintre noi tema refugiaților constituie un subiect sensibil, ADRA România alege să se implice și să arate compasiune și sprijin refugiaților, în special celor aflați în zonele apropiate țării noastre. Această decizie aduce cu sine responsabilitatea de a acționa. În acest context al preocupării pentru binele celuilalt, cinci voluntari impresionați de situația critică a refugiaților din taberele din Grecia au răspuns la apel și și-au arătat disponibilitatea de a petrece timp ascultând, vindecând și încurajând. Salutăm preocupările acestor tineri și ni-i dorim alături în inițiativele viitoare” a declarat Doamna Valentina Sturzu-Cozorici, Manager proiect ADRA România.
”Am sesizat de multe ori în activitățile pe care le desfășuram cu copiii cât de mult le este dor de părintele pe care nu-l mai văzuse de multe luni. Adesea, în aceste activități ne strângem în brațe, ne ținem de mâini, etc. A fost însă un moment în care am văzut în ochii unui copilaș ce înseamnă dorul adus de lipsa cuiva drag. Acesta m-a îmbrățișat, mi-a prins mâna și, pur și simplu, nu îi mai dădea drumul. Făcea parte dintr-o familie mai numeroasă având mai mulți frați și surori care au rămas de ceva timp doar cu mama.
Într-una din zile am fost la Idomeni unde se află o tabară cu aprox. 10 000 de refugiați care zilnic privesc la gardul cu sârmă ghimpată ridicat chiar la granița cu Macedonia. M-am apropiat de acel gard. Ce imagine!?! Oare de ce? De ce atâta diferență de condiție umană? De ce nimeni nu ripostează dacă eu vin către gard, iar dacă un refugiat se apropie, armata intră în alertă? Cum se poate că doar pentru că am o hartie în buzunar eu pot să linistit dincolo de gard, în locul pe care cei 10 000 de refugiați visează zilnic să-l calce. Am cunoscut în tabără tineri refugiați care au mai multe diplome academice decât mine. Am cunoscut tineri liniștiți, blânzi, săritori în a-i ajuta pe cei care au nevoie de ei, pașnici etc. Cu toate acestea, pentru ei s-au ridicat garduri înalte cu sârmă ghimpată…” a declarat Domnul Psiholog Marcel Brândzanic, voluntar ADRA România.
La nivelul țării noastre, Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) – instituție publică cu personalitate juridică, subordonată Ministerului Administrației și Internelor – este instituția care gestionează situația străinilor ajunși în România pe căi legale sau ilegale. IGI are în subordine șase Centre Regionale de Cazare și Proceduri de Azil în localitățile: Timișoara (județul Timișoara), Șomcuța Mare (județul Maramureș), Rădăuți (județul Suceava), Galați (județul Galați), Giurgiu (județul Giurgiu) și București. În aceste centre sunt procesate cererile de azil depuse de străinii care se află în România sau la frontieră, se asigură asistență și cazarea solicitanților care nu dispun de mijloace de întreținere, precum și refugiaților și persoanelor cu protecție subsidiară. Centrele sunt în regim deschis, solicitanții de azil având o ședere legală în România pe toată durata procedurii de azil. Centrele de azil dispun de cabinete medicale, încăperi special amenajate pentru activități recreative, sportive și educaționale.
Conform statisticilor oficiale cu privire la criza refugiaților din Europa, peste un milion de refugiați au ajuns în Europa în 2015, cei mai mulți provenind din Siria, dar și din Afganistan, Iran și alte zone afectate de conflict. 3770 de persoane au decedat încercând să traverseze Marea Mediterană în anul 2015. Până acum, în anul 2016, încă 179 552 de imigranți au ajuns în Europa traversând marea, dintre care cel puțin 761 de persoane și-au pierdut viața în timpul călătoriei.
Implică-te!
Din anul 2015, atât în țară cât și în afara țării, ADRA România implementează proiectul ”Speranță pentru imigranți”, prin care susține refugiații, imigranții și emigranții. Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România și să se implice o pot face prin:
- voluntariat (în țară sau în afara țării),
- donații materiale (în special produse medicale, dar și produse alimentare, de igienă și îmbrăcăminte),
- donații financiare în conturile ADRA,
- donând direct pe site ul adra.ro/doneaza pentru proiectul ”Speranță pentru imigranți”
ADRA România
–-
Petra Olympus Refugee Camp prin ochii voluntarilor!
Relatat de Domnul psiholog Marcel Brândzanic
”În ultima perioadă, am participat la multe discuții despre imigranți și am văzut câteva reportaje despre aceștia. Perspectiva pe care mi-am format-o asupra acestui subiect s-a schimbat radical după proiectul pe care l-am desfășurat împreună cu o frumoasă echipă de la ADRA, în Grecia.
Timp de o săptămână, împreună cu câțiva medici, consilieri și asistenți sociali, am susținut organizarea unei noi tabere de refugiați sub muntele Olimp, lângă orașul Katerini. Tabăra este formată din aproximativ 1500 de persoane din minoritatea etnică kurdă, jumătate dintre ei fiind copii sub 14 ani. Un aspect specific acestei tabere este faptul că tot grupul făcea parte din minoritatea religioasă Yazidis, intens persecutată de musulmani.
Mă întrebam de ce sunt atât de mulți copii și un număr ciudat de mic de bărbați…
Ascultând poveștile lor mi-am imaginat viața mea de copil. O viață normală în care merg la școală, apoi mă joc cu ceilalți copii de pe strada mea după care mă întâlnesc cu părinții care vin de la lucru. Însă, la un moment dat totul se schimbă: casa este distrusă de bombardamentele din zonă, școala este închisă, spitalul mare din oraș devine doar un dispensar pentru urgențe, spațiul de joacă dispare datorită insecurității din zonă etc. Trebuie să părăsim zona. Lăsăm în urmă casa distrusă, mașina și tot ce avem. Luăm cu noi doar ceva bani pe care-i aveam pregătiți pentru cazuri de urgență și ceva bunuri care nu ocupă prea mult spațiu. Plecăm. Cu ultimii bani reușim să ne luăm echipamentul necesar și ajungem într-un loc sigur. Auzim că Germania primește refugiații care fug din calea războiului și ne facem planuri cum să plecăm. Fiind iarnă nu aveam nici o șansă să plecam cu toții peste munți, prin ape și multe alte obstacole pentru a trece granițele către Germania. După câteva discuții, cu lacrimi în ochi, împreună cu frații și surorile mele îl îmbrățișăm pe tata. Va încerca să ajungă în Germania și, dacă va reuși, după ce depune actele pentru reîntregirea familiei, ne va lua și pe noi.
După o vreme primim vești de la tata: după mai multe încercări a reușit să ajungă. E o bucurie umbrită de faptul că granițele s-au închis definitiv. Acum nimeni nu mai este lăsat să plece. Ne e dor de tata. Se spune că se vor organiza plecări prin cereri la ambasade însă nimeni nu știe dacă aceasta se va întâmpla peste o lună, 6 luni, un an, doi ani sau poate… niciodată. Deocamdată am fost mutați în altă tabară, mai mică. Avem cortul nostru în care încercăm să ne încălzim în nopțile friguroase. Când plouă, mama ne trezește ca să nu dormim pe păturile ude, apoi, când vine dimineața, o ajutam să facem și mai bine șanțurile din jurul cortului pentru ca data viitoare când va ploua să nu mai intre apă în cort. Ne e dor de tata…
NU! Aceasta nu mi s-a întâmplat mie, însă se întâmplă zecilor de mii de copii care acum sunt în Grecia în taberele de refugiați. Eu m-am putut bucura de suportul părinților care mi-erau mereu aproape. Astăzi am un apartament asupra căruia nu cad bombe… Dar pentru că altora li se întâmplă aceasta, consider că sunt nevoit să îi susțin în aceste momente dificile din viața lor.
Moment – interviu… refugiați plângând de durere
Într-una din zile, împreună cu alți voluntari, am trecut prin tabăra unde ne desfășuram activitatea pentru a lua câteva interviuri pentru un scurt reportaj despre această tabără. Printr-un translator, am rugat 2 femei pe care le cunoscusem din activitățile desfășurate în zilele anterioare să ne descrie în câteva cuvinte familia lor. Au început să vorbească. Nu înțelegeam. Înainte să apuce translatorul să ne spună despre ce vorbeau am văzut cum se emoționează și le dau lacrimile. Nici translatorul nu mai putea vorbi de durere. Descrierea situației în care se aflau familile lor era atât de dureroasă încât nimeni nu a mai putut vorbi. În acel moment, rușinate că nu se pot abține, femeile s-au retras umil într-un cort. Auzeam cum, printre plânsete de durere, acestea încercau să se susțină reciproc. Privind cum translatorul (un tânăr de aprox 30 ani, refugiat și el) încercă să găsească puterea de a ne traduce vorbele care au declanșat aceste emoții puternice m-am întrebat din nou: Oare ce-aș putea face pentru a fi și mai aproape de acești oameni și pentru a le fi util în depășirea acestor momente dureroase din viața lor?
Moment copii – prindere de mână
Am sesizat de multe ori în activitățile pe care le desfășuram cu copiii cât de mult le este dor de părintele pe care nu-l mai văzuse de multe luni. Adesea, în aceste activități ne strângem în brațe, ne ținem de mâini, etc. A fost însă un moment în care am văzut în ochii unui copilaș ce înseamnă dorul adus de lipsa cuiva drag. Acesta m-a îmbrățișat, mi-a prins mâna și, pur și simplu, nu îi mai dădea drumul. Făcea parte dintr-o familie mai numeroasă având mai mulți frați și surori care au rămas de ceva timp doar cu mama.
Moment – gard sârma ghimpată
Într-una din zile am fost la Idomeni unde se află o tabără cu aprox. 10 000 de refugiați care zilnic privesc la gardul cu sârmă ghimpată ridicat chiar la granița cu Macedonia. M-am apropiat de acel gard. Ce imagine!?! Oare de ce? De ce atâta diferență de condiție umană? De ce nimeni nu ripostează dacă eu vin către gard, iar dacă un refugiat se apropie, armata intră în alertă? Cum se poate că doar pentru că am o hârtie în buzunar eu pot să liniștit dincolo de gard, în locul pe care cei 10 000 de refugiați visează zilnic să-l calce. Am cunoscut în tabără tineri refugiați care au mai multe diplome academice decât mine. Am cunoscut tineri liniștiți, blânzi, săritori în a-i ajuta pe cei care au nevoie de ei, pașnici etc. Cu toate acestea, pentru ei s-au ridicat garduri înalte cu sârmă ghimpată…
Terenul de fotbal
De fiecare dată când pășesc pe un teren de fotbal mă simt foarte bine. De data aceasta însă a fost diferit. Am intrat pe un teren de fotbal pe care locuiesc (mănâncă, dorm, se spală etc.) peste 350 de persoane. Nu au medic, nici profesor. Au un singur soldat care-i păzește… – o altă tabără care are nevoie de ajutorul nostru…”
Mulțumiri echipei care s-a deplasat în Grecia și a asistat refugiații, prin consiliere și îngrijiri medicale: Mihai Brașov, pastor; Adriana Dinu, medic; Mădălina Gocică, studentă la Asistență Socială, Marcel Brândzanic, psiholog și Daniel Ursu, medic.
