Caută
Close this search box.

ADRA la un SMS distanță

Dragi susținători ai ADRA România,

Folosim acest prilej pentru a vă supune atenției faptul că am înlesnit procedeul de donație. De astăzi, 15 octombrie 2020, puteți fi alături de beneficiarii ADRA doar prin simpla trimitere a unui mesaj (SMS) către numărul scurt 8845 cu textul ADRA pentru a dona suma de 2 euro (10 lei) și pentru a susține proiectul ”Sprijin pentru fiecare”.

Vă suntem recunoscători pentru tot suportul oferit și vă asigurăm că orice donație contează foarte mult pentru noi și pentru cauza pentru care luptăm împreună zi de zi. Apreciem efortul material oferit prin trimiterea SMS-ului și ne bucurăm să fim împreună parte a spiritului ADRA, precum și a efortului depus pentru a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.

„Echipa ADRA România vine în întâmpinarea tuturor persoanelor care vor să se implice activ prin donații pentru proiectul ”Sprijin pentru fiecare”. Astfel, s-a reușit implementarea și prezentarea soluției de donație prin SMS la numărul scurt de mobil 8845, trimițând textul ADRA. Donatorii au acum o soluție mult mai simplă și intuitivă de a se implica și de a susține misiunea ADRA România. Mărinimia lor va înlesni continuarea luptei împotriva neajunsurilor cu care persoanele defavorizate se confruntă zi de zi, aducând un zâmbet în plus fiecărui beneficiar în parte. Pentru gesturile dumneavoastră de mărinimie, atât eu, cât și întreaga echipă ADRA România vă aducem mulțumiri”, a declarat Bogdan Stănică, Manager proiect ADRA România.

„Proiectul ADRA „Sprijin pentru fiecare” aduce alinare și speranță în sufletele beneficiarilor noștri. Echipa ADRA intervine ori de câte ori este nevoie, acolo unde oamenii strigă după ajutor. Ghidați de Dreptate. Compasiune. Dragoste, prin actele umanitare facem cunoscut caracterul drept, milostiv și iubitor al lui Dumnezeu. Toți oamenii au dreptul fundamental la îngrijire, bunuri și servicii de bază”, a declarat Delia Fărămiță, Asistent Manager Situații de Urgență. Responsabil Marketing și Comunicare.

ADRA România promovează un viitor mai bun!

Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”Sprijin pentru fiecare” și să se implice o pot face prin:

Valoarea donaţiei este de 2 Euro pe lună. Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile şi Vodafone Romania prin ARC România.

Întrebări și răspunsuri

  1. Î: De ce să donez lunar pentru ADRA România?

R: Organizația care cere donații prin SMS, ADRA România, are nevoie în mod constant de ajutorul donatorilor. Intervenția ADRA România nu este una punctuală, ci se desfășoară pe ani întregi. Sprijinul pe termen lung face o diferență în capacitatea ADRA de a oferi acele servicii constant.  

2. Î: Cum pot să donez lunar pentru ADRA România?

R: Puteți dona lunar 2 euro trimițând la numărul 8845, cu textul „ADRA”. Numărul este valabil în rețelele Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile și Vodafone Romania. Veți primi apoi un mesaj de confirmare de la numărul 24400, dovedind că te-ai abonat cu succes la o donație lunară de 2 euro.

3. Î: Ce se întâmplâ dacă am scris greșit textul „ADRA”?

R: Dacă ați trimis textul greșit, veți primi un mesaj de la numărul 24400, care va preciza că donația nu a putut fi efectuată și vă va invita să reluați procesul. 

4. Î: Se poate face donația de mai multe ori de pe același număr de telefon?

    R: Da! Doar dacă după ce donatorul a oprit donația lunară prin textul „STOP ADRA” și a reluat oricând procesul. Cine vrea să doneze mai mult de 2 euro, trebuie să oprească donația lunară prin mesajul „STOP ADRA” și apoi să doneze din nou.

5. Î: Se taxează fiecare sms către 8845?

    R: Nu! Suma maxima donată este de 2 Euro.

6.  Î: Se percepe comision pentru cei 2 Euro donați?

     R: Nu! Suma totală a procesului de donație (chiar dacă se trimit mai multe sms-uri) este de maxim 2 Euro din partea donatorului.

7. Î: Pot trimite sms din afara teritoriului României?

R: Da, dar numai folosind o rețea de telefonie mobilă din România.

Ultimul raport cu privire la SMS-urile donate în cadrul proiectului „Sprijin pentru fiecare” se regăsește AICI:

ADRA România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings

Translate