Cum ar fi să adormi în fiecare seară cu teama că acoperișul casei tale s-ar putea prăbuși peste tine?
Pentru familia Rafi Tiberiu și Elisabeta, din comuna Sângeorgiu de Mureș, județul Mureș, aceasta este o realitate de zi cu zi. Cei doi soți au nevoie urgentă de o casă nouă, un loc sigur în care să poată trăi fără frică și cu speranța unui viitor mai bun. Locuința în care trăiesc are aproximativ 70 de ani, nu are fundație, iar grinzile sunt atât de deteriorate, încât nu mai pot susține în siguranță acoperișul. Pentru cei doi soți, fiecare noapte aduce neliniște, iar teama că structura casei ar putea ceda le afectează și mai mult starea de sănătate.
Întrucât ambii soți se confruntă cu probleme grave de sănătate și trăiesc din pensii de handicap și ajutor social, posibilitățile lor financiare sunt foarte limitate. În aceste condiții, sprijinul comunității a devenit esențial. Biserica din Sângeorgiu de Mureș, împreună cu câțiva membri ai comunității, a contribuit la construirea unei fântâni, oferindu-le acces la apă.
De asemenea, prin contribuția Conferinței Transilvania de Sud, a fost realizată instalația electrică necesară funcționării unei pompe, astfel încât familia să poată folosi apa pentru igiena personală, îngrijirea grădinii și a animalelor.
În ciuda problemelor de sănătate și a dificultăților materiale, cei doi soți încearcă să își păstreze independența și să îngrijească mica grădină de lângă casă. Cultivă legume, cresc câteva găini și două capre, încercând să își asigure cele necesare traiului de zi cu zi. Însă toate aceste eforturi sunt umbrite de nesiguranța locuinței. Teama că grinzile ar putea ceda în timpul nopții le răpește liniștea și le accentuează suferința.

„V-ați imaginat vreodată cum ar fi să trăiți în fiecare noapte cu teama că acoperișul casei s-ar putea prăbuși? Dacă doriți să vă implicați, puteți ajuta familia Rafi trimițând un SMS la 8845, cu textul ADRA, în valoare de 10 lei. Fiecare contribuție contează, iar împreună putem aduna resursele necesare pentru a le oferi un cămin sigur. Toate celelalte modalități de implicare sunt disponibile pe site-ul ADRA România. Vă invit să fiți alături de această familie și să transmiteți apelul mai departe. Împreună, cu puțin de la fiecare, putem face mult!”, a declarat Alexandru Banu, Manager Proiect și Coordonator Proiecte ADRA Transilvania de Sud.

„În primăvara anului 2024, am cunoscut familia Rafi, oameni simpli și tăcuți, încercați de multe greutăți. Din discuțiile purtate, am înțeles cât de mult i-au afectat suferințele și lipsurile, diminuându-le speranța într-un viitor mai bun. De atunci, am încercat să le fiu alături, oferindu-le alimente, apă potabilă, medicamente și lemne de foc pentru sezonul rece. Am căutat să le oferim sprijinul necesar pentru a face față dificultăților de zi cu zi și pentru a le îmbunătăți condițiile de trai. Nevoile familiei sunt însă numeroase, iar pentru a putea trăi în condiții decente, de igienă și siguranță, este nevoie de mai mult decât ajutorul oferit punctual. Familia Rafi are nevoie de un cămin adecvat, care să le ofere protecție, stabilitate și șansa la o viață mai bună. Prin proiectul ADRA „Sprijin pentru fiecare”, ne dorim să le fim alături și să contribuim la construirea unui viitor mai sigur pentru această familie”, a declarat Vasilica Mettler, Asistent Manager Voluntar. Coordonator Proiecte Transilvania Sud.

Prin proiectul „Sprijin pentru fiecare!”, ADRA România își propune să ofere familiei Rafi șansa la o locuință sigură și la un trai mai demn. Pentru ca acest lucru să devină posibil, avem nevoie de sprijinul oamenilor care cred că fiecare familie merită un cămin în care să trăiască fără teamă. Orice contribuție poate însemna un pas înainte spre construirea unui cămin sigur, în care cei doi soți să își poată trăi zilele cu mai multă liniște și speranță. Sprijină și tu familia Rafi! Fii parte din povestea lor și ajută-ne să transformăm teama în siguranță, iar dorința de a avea o casă într-o realitate.

Beneficiarii proiectului ADRA „Sprijin pentru fiecare”, copii, tineri și vârstnici vulnerabili, în mod special cazuri medicale grave care nu dispun de resurse financiare suficiente pentru tratament, sunt selectați în parteneriat cu Unitățile Administrativ Teritoriale, cu Unitățile de Învățământ și cu alte Instituții publice sau private și corespund direcțiilor de implementare ale proiectelor ADRA România. Finanțatorii sunt persoane fizice și juridice din țară și din afara țării, care, împreună cu voluntarii ADRA România, reușesc să răspundă concret strigătului de ajutor acolo unde este nevoie, decontarea serviciilor medicale variind în funcție de nevoi și de donații de la câteva sute de euro la zeci de mii de euro.
Donează și tu!
Modalități de implicare:
- prin voluntariat (vă puteți adresa coordonatorilor de proiecte ADRA la nivel regional);
- prin donații materiale (materiale de construcție etc.), dar și prin
- donații financiare în contul ADRA sau
- donații direct pe site-ul adra.ro/doneaza, pentru proiectul „Sprijin pentru fiecare!”;
- donând chiar acum suma de 2 Euro prin trimiterea unui SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.

Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după mottoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în 118 țări și având la bază filosofia care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
ADRA România



