Casa ADRA primește finanțare de 50 000 euro de la Primăria Generală a Municipiului București

Poza primarie

În cadrul Consiliului General al Municipiului București, Primăria Generală, prin intermediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, a fost aprobat acordul de asociere cu Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România în vederea susținerii Centrului de Primire în Regim de Urgenţă pentru Victimele Violenţei în Familie – Casa ADRA. Finanțarea, în valoare de 50.000 euro, a fost acordată pe o perioadă de 12 luni, începând cu data 01 Iunie 2016.

În perioada anilor 2012 – 2015, Centrul de Primire în Regim de Urgență pentru Victimele Violenței în Familie – Casa ADRA a beneficiat de sprijinul Consiliului General al Municipiului București, pe o perioadă de 24 de luni, prin acordarea unor finanțări pentru susținerea centrului și asistarea persoanelor găzduite. Pentru finanțarea primită pentru anii 2016 – 2017, procesul de aplicare în vederea solicitării finanțării a fost început în luna Iunie 2015 prin întocmirea și depunerea documentației neccesare. În urma parcurgerii etapelor de evaluare, solicitarea de finanțare s-a finalizat cu aprobarea și semnarea acordului de asociere.

„Parteneriatul dintre municipalitate şi ADRA România continuă şi în anul 2016 prin susținerea Centrului de Primire în Regim de Urgență a Victimelor Violenței în Familie – Casa ADRA. Datorită bunei colaborări, aprobarea finanțării proiectului ”Casa ADRA” a venit natural, dovedind încredere în partenerii noştri şi încurajând activități de asistare a victimelor violenței domestice” a declarat Doamna Cosmina Ioana Simiean Nicolescu, Director General al Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului Bucureşti – DGASMB

„Casa ADRA este mai mult decât un centru, este un loc în care persoanele asistate, victime ale violenței în familie fac un popas în drumul lor spre o viață liniștită, după ce unele dintre ele au îndurat ani de-a rândul sentimente de umilință, suferință și frică. Împreună cu Primăria București, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, putem să oferim un nou start în viață acestor persoane” a declarat Domnul Robert Georgescu, Director Executiv ADRA România.

casa_adra_logoÎncepând cu anul 2009, ADRA România conduce ”Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – Casa ADRA”. Obiectivul acestui proiect este reintegrarea socială a victimelor violenței în familie prin adăpost, consiliere socială, consiliere psihologică, asistență medicală de urgență, hrană și îndrumare către un jurist. Viețile beneficiarelor găzduite în centru au fost schimbate pentru că au cunoscut un alt fel de a trăi: fără violență fizică, verbală, economică, psihică, sexuală și religioasă, bazându-se pe valori spirituale și cultivând obiceiuri sănătoase în alimentație, exercițiu fizic, instruire și recreere.

ADRA România

Email this to someoneShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Răspunde