Fii alături de Alexandru prin proiectul ADRA „Sprijin pentru fiecare”!
Alexandru Banu, în vârstă de 8 ani din București, este bucuria mult așteptată a familiei Mihaela și Costel Banu. După ani de încercări, venirea lui

Ziua Mondială a Refugiaților, marcată anual pe 20 iunie, este un eveniment global instituit prin Rezoluția 55/76 a Adunării Generale a Națiunilor Unite. Această zi

UPDATE FINAL: Luni, 08 septembrie 2025 Procesul ”Vino la ADRA – 6 posturi în concurs te așteaptă!” a cuprins următoarele etape: analiză, selecție, interviu, recomandare

UPDATE: 20 iunie 2025 Dincolo de ape, aproape de oameni: ADRA continuă să aducă ajutor sinistraților din Transilvania În contextul crizelor umanitare și al situațiilor

ADRA România se numără printre partenerii de lungă durată, colaborând de 16 ani cu Poliția Capitalei în activități de prevenție și sprijin pentru victimele violenței

Crosul caritabil „Alerg pentru mama”, Ediția a IV-a, organizat de Federația studențească AMiCUS România în colaborare cu ADRA România, a fost un real succes. Acest