Caută
Close this search box.

14.750 de persoane au beneficiat de condiții mai bune prin proiectul ADRA ”De la mână la mână”

În România, aproximativ 25% din populație trăiește la limita sărăciei și întâmpină dificultăți în procurarea hranei zilnice. Proiectul ADRA ”De la mână la mână” vine în întâmpinarea și sprijinul familiilor defavorizate prin donarea alimentelor care expiră în perioade scurte, primite de la comercianți, prevenind astfel risipa alimentară.

La nivel mondial, 16 octombrie marchează ”Ziua mondială a alimentației” (”World Food Day”), declarată de Adunarea Generală a ONU. Tema din acest an al Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură este ”Schimbă viitorul migrației. Investește în securitatea alimentației și dezvoltarea rurală”, conform site-ului www.fao.org.

La sesiunea a XX-a a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) de la Roma, din luna noiembrie 1979, s-a decis marcarea Zilei mondiale a alimentației la 16 octombrie, data reprezentând ziua înființării FAO în 1945, la Quebec. Adunarea Generală a ONU a ratificat această decizie la 5 decembrie 1980 și a cerut guvernelor și organizațiilor internaționale, naționale și locale să celebreze în fiecare an ”Ziua mondială a alimentației”, care a fost marcată pentru prima dată în anul 1981.

În nivel național, în data de 16 octombrie, este marcată ”Ziua națională a alimentației” și a combaterii risipei alimentare, aceasta fiind instituită prin Legea nr 47/2016, luând în considerare culoarea galbenă drept culoare specifică a acestei zile.

”Prin produsele primite în cadrul proiectului ADRA ”De la mână la mână” putem să susținem diverse categorii sociale (familii numeroase, șomeri, persoane cu dizabilități, minorități, pensionari, etc.). Grație dedicării și colaborării strânse între toți participanții, există o bună comunicare și transparență a întregului proces de distribuire. În prezent, distribuția produselor este realizată în peste 60 de comunități din zonele Muntenia, Dobrogea, Moldova, Oltenia, Transilvania și Banat. Chiar dacă volumul de produse primite a crescut în ultima perioadă, sunt încă multe nevoi, având în vedere condițiile sociale din România” a declarat Daniel Neacșu, Asistent Manager / Coordonator proiecte ADRA Muntenia și Dobrogea.

Începând din anul 2011, ADRA România implementează proiectul ”De la mână la mână”, în cadrul căruia familii nevoiașe beneficiază de produse primite ca donație din partea diverșilor sponsori. În perioada anilor 2011 – 2016, mai bine de 14.750 de persoane au primit sprijin prin produsele primite, putând astfel să se asigure condiții mai bune în fiecare familie.

Fii alături de ADRA România în prevenirea risipei alimentare. Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”De la mână la mână” și să se implice o pot face prin:

  • voluntariat;
  • donații materiale (în special alimente, produse de igienă,  etc);
  • donații financiare în conturile ADRA sau
  • donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, pentru transportul produselor.

Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, una dintre cele mai răspândite organizaţii neguvernamentale din lume, fiind activă în 139 de ţări şi conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios. ADRA România urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru cei în nevoie şi investeşte în potenţialul oamenilor, prin iniţiative de dezvoltare comunitară, axându-se pe cinci direcţii principale: dezvoltare economică, educaţie și sănătate de bază, lupta împotriva violenței în familie, asistarea victimelor dezastrelor naturale şi asistarea categoriilor sociale defavorizate, conducându-se după motoul: ”Schimbă o viață și vei schimba lumea!”.

ADRA România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole

Privacy Policy Settings

Translate