Caută
Close this search box.

3 continente, 9 ani, 12 țări: ADRA și Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea celebrează 9 ani de solidaritate națională și internațională cu refugiații cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiaților

Marcată în fiecare an pe data de 20 iunie, stabilită prin Rezoluția 55/76 a Adunării Generale a Națiunilor Unite și sărbătorită la nivel mondial, ”Ziua Mondială a Refugiaților” este un eveniment dedicat curajului și forței femeilor, bărbaților și copiilor care sunt nevoiți să-și părăsească țara din cauza persecuției, conflictului, violenței, războiului și abuzului asupra drepturilor omului.

Conform datelor furnizate de Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) pentru perioada anului 2023, cel puțin 117 milioane de oameni din întreaga lume au fost nevoiți să-și părăsească locuințele pentru a căuta refugiu și protecție fie în interiorul granițelor propriei țări, fie în alte țări. Dintre aceștia, peste 68 de milioane sunt refugiați sau persoane strămutate, care nu au ales viața pe care au fost constrânși să o parcurgă. Totuși, bisericile și organizațiile de caritate, susținute adesea prin donații personale, sponsorizări sau finanțări guvernamentale, au ajuns în comunitățile de refugiați, făcându-i să se simtă bineveniți și ajutându-i să se acomodeze în noile lor case.

„Din paginile Noului Testament înțelegem că Isus Hristos, Întemeietorul creștinismului și Fiul lui Dumnezeu, a fost refugiat în primele luni de viață. De asemenea, primele generații de creștini s-au refugiat în mod constant pentru supraviețuire. Astăzi, în România, îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru stabilitatea existenței noastre, dar suntem conștienți că sensibilitatea la nevoile celor săraci și lipsiți ne face mai fericiți și este dovada că Îl cunoaștem pe Dumnezeu, așa cum spune profetul Ieremia (22:16). Dorim în acest fel să atragem atenția asupra refugiaților din întreaga lume și să le reducem suferința”, a declarat Aurel Neațu, președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România și președintele ADRA România.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea și ADRA sunt solidare cu refugiații, implicându-se și îndemnând la un răspuns plin de compasiune. În parteneriat cu ADRA, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea aniversează, sâmbătă, 22 iunie 2024, „Sabatul Mondial al Refugiaților”, amintindu-le tuturor indivizilor că prin slujirea umanității învățăm să punem întotdeauna nevoia aproapelui mai presus de cea a sinelui, având în atenție omul aflat în necaz, răspunzând nevoilor sale vitale din domeniul fizic, psihic și spiritual.

„Situația refugiaților este o chemare la responsabilitate și compasiune, cerându-ne să acordăm prioritate vieții și demnității umane. Adevăratul test al oricărei umanități se manifestă în momentele de criză. Având în vedere amploarea fără precedent a crizei refugiaților, ADRA România solicită unitate pentru criza refugiaților și sprijin pentru statele terțe care găzduiesc un număr foarte mare de refugiați. În spatele mărturiilor și statisticilor se află oameni reali cu povești triste despre suferință, pierderi și tragedii, dar și despre speranță și motivație. Sunt oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată, dar care au nevoie de ajutorul nostru”, a declarat Robert Georgescu, Director Executiv ADRA România.

Prin proiectul ”Speranță pentru imigranți”, ADRA aduce speranță și sprijin umanitar persoanelor care suferă de pe urma războaielor, conflictelor, persecuției și violenței recunoscând umanitatea în această criză a refugiaților cât și valoarea fiecărei persoane în cauză. Prin faptul că drepturile omului sunt respectate și se acționează cu milă și compasiune, se transmite un mesaj clar de putere pe parcursul acestei situații complexe și fragile.

Din anul 2015, atât în țară, cât și în afara țării, ADRA România implementează proiectul ”Speranță pentru imigranți”, pe 3 continente (Europa, Asia și Africa), în 12 țări (România, Turcia, Grecia, Serbia, Ucraina, Republica Moldova; Irak, Bangladesh, Armenia; Uganda, Burundi, Rwanda), prin care susține refugiați, imigranți și emigranți.

Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România și să se implice o pot face prin:
• voluntariat (în țară sau în afara țării),
• donații materiale (în special produse medicale, dar și produse alimentare, de igienă și îmbrăcăminte),
• donații financiare în Bisericile Adventiste de Ziua a Șaptea cu mențiunea „ADRA refugiați”,
• donații financiare în contul ADRA sau
• donând direct pe site-ul adra.ro/doneaza pentru proiectul ”Speranță pentru imigranți” sau
• donând oricând 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.

Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în 118 țări și având la bază filosofia care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.

ADRA România

ADRA România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings

Translate