Caută
Close this search box.

ADRA Romania a inaugurat primul Centru destinat Victimelor Violenţei Domestice din judeţul Ilfov

Directorul ADRA România, Cornel Roman şi Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, Mihaela Mostavi au inaugurat joi, 21 mai 2009, primul Centru de Primire în Regim de Urgenţă al Victimelor Violenţei Domestice din judeţul Ilfov.

Noul serviciu social a fost acreditat de Comisia de Acreditare a Furnizorilor de Servicii Sociale a Municipiului Bucuresti şi reprezintă o nouă componentă esenţială a portofoliului de activitate ADRA în România.
La inaugurare au participat jurnalişti, reprezentanţi ai Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, ai Agenţiei Naţionale de Protecţie a Familei precum şi ai organizaţiilor neguvernamentale cu preocupări specifice în domeniu.
Centrul „Casa ADRA” este situat în judeţul Ilfov având 10 camere cu o capacitate maximă de găzduire pentru 24 de persoane, un birou de primire şi unul de consiliere a beneficiarilor. Centrul oferă locuitorilor din împrejurimi dar şi din alte zone ale ţării, servicii de asistenţă medicală, socială, juridică precum şi consiliere psihologică, având personal specializat pentru aceste tipuri de intervenţie.

„Ne dorim ca acest aşezământ să fie mai mult decât un adăpost pentru victimele violenţei. Vrem să fie un loc în care persoanele să-şi recapete încrederea în sine, să-şi dobândească independenţa şi să aibă curajul unui nou început. În ceea ce ne priveşte, facem tot ce putem pentru ca acest lucru să se întâmple” a declarat Cornel Roman, directorul ADRA România, cu ocazia ceremoniei de inaugurare.

Statisticile spun că în fiecare minut, în România două femei sunt victime ale violenţei domestice. Mai grav este că o parte dintre acestea sunt ucise de partenerii care ar trebui să le ofere siguranţă şi protecţie. Conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familei, doar în 2008 s-au înregistrat 137 de decese şi au fost semnalate peste 11.500 de cazuri de violenţă domestică. Chiar dacă statisticile sunt îngrijorătoare, numeroase cazuri rămân nesemnalate din cauza considerentelor culturale, a toleranţei la abuz a victimei, a ruşinii şi a dependenţei de agresor.

Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor desfăşoară activităţi umanitare în întreaga ţară fiind furnizor de servicii sociale acreditat pentru alte două Centre: Consiliere şi Sprijin pentru Victimele Dezastrelor Naturale şi Informare şi Consiliere pentru Persoanele aflate în Dificultate. Din noiembrie 2003, ADRA România este membru al Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Protecţia Copilului din ţara noastră. (FONPC)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole

Privacy Policy Settings

Translate