Caută
Close this search box.

ADRA România obține o nouă finanțare europeană nerambursabilă cu un buget de 3 milioane de euro pentru Regiunea Sud-Est „Step by step în antreprenoriatul social”

Proiectul ADRA „Step by step în antreprenoriatul social”, din Regiunea Sud-Est a României, a primit aprobare pentru finanțare europeană nerambursabilă din partea Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Proiectul „Step by step în antreprenoriatul social” finanțat prin „Program Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027”, Operațiune: Acțiunea 3.2 Economie socială în mediul rural (FSE+), Obiectiv specific – „Îmbunătățirea accesului la piața muncii și măsuri de activare pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în special pentru tineri, îndeosebi prin implementarea Garanței pentru tineret, pentru șomerii de lungă durată și grupurile defavorizate de pe piața muncii și pentru persoanele inactive, precum și prin promovarea desfășurării de activități independente și a economiei sociale”, contract OIR SE/6746/30.07.2024, este implementat de Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România pe o perioadă de 30 de luni, începând cu data de 01.08.2024.

Obiectivul general al proiectului „Step by step în antreprenoriatul social”, cu o valoarea totală a Contractului de Finanțare de 14.890.936,39 LEI (3.000.000 EUR), este dezvoltarea antreprenoriatului social în Regiunea Sud-Est a țării prin stimularea inițiativei antreprenoriale în rândul a 132 de persoane cu domiciliul în mediul rural, dintre care 27 sunt vulnerabile (persoane dezavantajate / defavorizate pe piața muncii, șomeri, persoane inactive) și 20 sunt de etnie romă. Acest lucru se realizează prin educație antreprenorială socială și sprijinirea lor pentru înființarea de structuri sustenabile de economie socială în mediul rural, demararea funcționării acestora și implementarea planurilor de afaceri pe baza cărora au fost create, beneficiind de ajutor de minimis pe o perioadă totală de 30 de luni. Județele unde se va implementa proiectul sunt: Tulcea, Constanța, Vrancea, Galați, Brăila și Buzău.

Obiectivele specifice ale proiectului „Step by step în antreprenoriatul social” sunt:

  • Creșterea nivelului de informare în randul populației din mediul rural al Regiunii Sud-Est, cu precădere a persoanelor vulnerabile, tinerilor, persoanelor de etnie romă, prin acțiuni de informare care generează impact privind oportunitățile și beneficiile antreprenoriatului social rural.
  • Îmbunatatirea competentelor antreprenoriale pentru 132 de persoane din mediul rural înscrise în grupul țintă care doresc să înființeze o întreprindere socială dinregiunea Sud-Est, pe o perioada de 6 luni.
  • Încurajarea și sprijinirea dezvoltării antreprenoriatului social în mediul rural prin acordarea accesului la finanțare pentru 34 de planuri de afaceri.
  • Sprijinirea dezvoltării economiei sociale în mediul rural din regiunea de implementare a proiectului prin finanțarea și monitorizarea a 34 de întreprinderi sociale și crearea a 136 de locuri de muncă.

„ADRA România anunță cu bucurie semnarea unei noi finanțări europene nerambursabile de 3 milioane de EURO pentru proiectul „Step by step în antreprenoriatul social” în Regiunea Sud-Est. Dezvoltarea economică este una dintre direcțiile de acțiune ale ADRA România. Acest proiect va sprijini persoane din mediul rural, inclusiv grupuri vulnerabile, prin educație și suport financiar pentru dezvoltarea antreprenoriatului social. Ne așteptăm să creăm 136 de locuri de muncă și să înființăm și să susținem 34 de întreprinderi sociale în următoarele 30 de luni. De-a lungul timpului, prin proiectele implementate în cadrul acestei direcții, susținerea oferită de către ADRA România a fost nu doar prin ajutor punctual, ci și prin sprijinirea antreprenoriatului cu implicații colaterale, previzibile și sustenabile în familie și societate”, a declarat Robert Georgescu, Director Executiv ADRA România.

„Ne bucurăm foarte mult de acest nou succes obținut de ADRA România. Ca de obicei, valorificăm oportunitățile oferite de piața fondurilor europene, folosind experiența acumulată în ultimii ani în accesarea și implementarea de proiecte finanțate din aceste surse. Acest context favorabil ne permite să ne concentrăm atât pe promovarea dezvoltării economice, cât și pe susținerea prin instrumente specifice a categoriilor de populație vulnerabilă. Un astfel de proiect aduce multe provocări, dar reprezintă ocazia prin care organizația noastră reafirmă angajamentul de a contribui la dezvoltarea comunităților cu un grad ridicat de excludere socială și la împuternicirea categoriilor vulnerabile de populație. În final, mulțumim echipei și colaboratorilor care au contribuit la depunerea și contractarea acestui proiect”, a declarat Valentina Sturzu-Cozorici, Director Programe ADRA România.

Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în 118 țări și având la bază filosofia care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.

ADRA România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings

Translate