Caută
Close this search box.

„Alerg pentru mama” – Participă și tu la crosul caritabil organizat de Asociația AMiCUS România pentru victimele violenței în familie, în parteneriat cu ADRA România

Duminică, 6 martie 2022, începând cu ora 11:00, va avea loc crosul caritabil „Alerg pentru mama” organizat de către Asociația AMICUS România împreună cu ADRA România, beneficiar. Crosul „Alerg pentru mama” este un proiect care se va desfășura sub forma unei curse de alergare caritabile, având două modalități de desfășurare: participanții au ocazia de a alerga pe traseul propus de către organizatori sau de a-și alege propriul traseu, oriunde în țară, trimițând dovada alergării (screenshot dintr-o aplicație de monitorizare a alergării).

Prin crosul caritabil “Alerg pentru mama”, organizatorul dorește să ajute mamele și copiii acestora, ambele părți fiind victime ale violenței în familie, sprijiniți să se reintegreze în societate prin proiectul „Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – Casa ADRA. Din acest motiv, prin intermediul acestui eveniment, toți banii strânși vor fi donați către ADRA România pentru a sprijinii victimele violenței în familie prin reintegrarea socială a acestora și asigurarea de servicii complexe specializate, respectiv: adăpost, tichete sociale, produse de igienă și curățenie, consiliere psihologică, consiliere socială, asistență medicală de urgență, rechizite, decontare transport, articole de îmbrăcăminte.

Scopul și obiectivele evenimentului

Scopul principal al evenimentului este de a promova un stil de viață sănătos prin practicarea alergării, dorindu-ne în același timp să ajutăm la reintegrarea socială a victimelor violenței în familie și contribuind totodată la creșterea gradului de informare a populației cu privire la fenomenul violenței domestice.

Obiective:

  • susținerea a 7 beneficiari pentru o lună, în adăpostul „Casa ADRA”, din taxa de participare, sub formă de donație;
  • promovarea unui stil de viață sănătos prin angrenarea a 600 de participanți în cadrul curselor de alergare din ziua evenimentului;
  • implicarea întregii familii, prin pregătirea a trei curse de alergare diferite;
  • promovarea activităților de voluntariat pentru copii, tineri și adulți ca motiv de implicare;
  • stabilirea a 7 parteneriate media (locale și naționale).

Taxa de participare, sub formă de donație, constituie suma ce va fi donată către ADRA România și diferă în funcție de traseul ales și perioada în care s-a înscris participantul, astfel:

Donația percepută în perioada 4 – 20 februarie și probele pe care le poți alege sunt următoarele:

  • copii între 5 – 15 ani: 500 m: 40 lei;
  • individual: 2,5 km sau 5 km: 70 lei;
  • individual: traseu la alegere: 50 lei.

Participanții care optează să alerge pe un traseu pregătit de către organizatori și se înscriu în perioada 4 – 20 februarie vor beneficia și de un kit de participare pe lângă medalie și număr de alergător.

Donația percepută în perioada 21 februarie – 6 martie (data evenimentului) este:

  • copii între 5 – 15 ani: 500 m: 30 lei;
  • individual: 2,5 km sau 5 km: 60 lei;
  • individual: traseu la alegere: 50 lei.

În afara taxei de participare, sub formă de donație, primim donații de la oricine dorește să sprijine acest scop. Banii, atât de la cros, cât și alte donații, vor intra direct în contul ADRA România.

„Oricând puteți face o donație, oricând puteți ieși la alergat, oricând puteți alege să faceți o faptă bună. Noi am luat cele amintite mai înainte, le-am așezat la un loc și am obținut crosul caritabil „Alerg pentru mama”. În 6 martie vă puteți practica o pasiune alături de prieteni și oameni noi, alergând împreună pentru un scop comun la un cros organizat de studenți plini de prietenie”, a declarat Zsoldos Botond, Coordonator proiecte AMiCUS România.

”Sunt nerăbdătoare să alerg alături de mulți studenți, dar și alți oameni frumoși care vor să facă mișcare, dar și să susțină mămicile și copii din „Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – Casa ADRA. Va fi un eveniment cu răsunet și vă invităm să fiți prezenți! Cu siguranță veți cunoaște persoane care vă vor îmbunătăți orizontul relațional”, a declarat Alina Bordas-Mohorea, Psiholog ADRA România.

În perioada anilor 2009 – 2021, în cadrul proiectului ADRA Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – Casa ADRA, care se încadrează în domeniul de expertiză ”Lupta împotriva violenței în familie”, au fost asistate peste 3.552 de victime ale violenței în familiei, mame și copii, dintre care 1.015 au primit găzduire la ”Casa ADRA”.

Începând cu anul 2009, ADRA România conduce Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – Casa ADRA. Obiectivul acestui proiect este reintegrarea socială a victimelor violenței în familie prin adăpost, consiliere socială, consiliere psihologică, asistență medicală de urgență, hrană și îndrumare către un jurist. Viețile beneficiarelor găzduite în centru au fost schimbate pentru că au cunoscut un alt fel de a trăi: fără violență fizică, verbală, economică, psihică, sexuală și religioasă, bazându-se pe valori spirituale și cultivând obiceiuri sănătoase în alimentație, exercițiu fizic, instruire și recreere.

Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România este licențiată pentru serviciul social ”Centrul de Primire în Regim de Urgență a Victimelor Violenței în Familie – Casa ADRA”. Decizia de acordare a licenței de funcționare a fost emisă de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în urma evaluării documentației depuse și a vizitelor de verificare. Centrul este licențiat până în 30.12.2025, în conformitate cu Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările ulterioare.

Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”Casa ADRA” și să se implice o pot face prin:

  • donații materiale (în special produse de igienă, medicamente, dar și îmbrăcăminte), dar și prin
  • donații financiare în contul ADRA sau
  • donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, pentru proiectul ”Casa ADRA”,
  • donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.

Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.

ADRA România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole

Privacy Policy Settings

Translate