Caută
Close this search box.

„E treaba ta!” să te alături luptei împotriva violenței în familie!

Clipul campaniei E TREABA TA!

Cu ajutorul unei finanțări Telekom, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea, Asociația „Anais”, Speranța TV, Radio „Vocea Speranței”, Editura „Viață și Sănătate” și Revista „Semnele Timpului” vor derula pe parcursul a șase luni, Campania „E treaba ta!”, o campanie de informare și conștientizare asupra fenomenului de violență în familie dedicată locuitorilor din zona Vrancei.

IMG_6823Printre obiectivele acesteia se numără facilitarea accesului la servicii specializate pentru victimele violenței în familie din județul Vrancea, dar și informarea populației cu privire la identificarea abuzului în familie și a formelor acestuia, dar și a consecințelor violenței. Vor fi instruiți 80 de reprezentanți ai instituțiilor locale din 16 localități ale Vrancei, vor fi distribuite 500 de ghiduri pentru situațiile de violență în familie, vor fi consiliate 30 de victime și vor fi decontate 10 certificate medico-legale. Atât în Focșani cât și în alte localități din zonele rurale și urbane ale județului vor fi organizate campanii de informare și vor fi distribuite materiale informative. Totodată, victimele violenței în familie pot cere ajutor la numărul de telefon 0769.177.931.

La evenimentul de lansare, organizat de Serviciul Public Local de Asistență Socială au participat reprezentanți ai Primăriei, ai DGASPC Vrancea, Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului Școlar Județean, Spitalului Județean, ai Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, ai Bisericii catolice, ortodoxe și ai celei adventiste, reprezentanți ai Penitenciarului Focșani, ai Crucii Roșii Vrancea și ai Partidei Romilor. Ei au fost de acord că parteneriatul interinstituțional va contribui esențial la atingerea obiectivelor proiectului „E treaba ta!”.

În cuvântul de deschidere, viceprimarul Marius Eusebiu Iorga a salutat inițiativa ADRA, apreciind-o ca fiind una extrem de binevenită pentru timpurile noastre. Totodată, viceprimarul Iorga a menționat că

„noi, Consiliul Local Focșani, am aprobat, în ședința ordinară din aprilie, suma de decontare a costurilor pentru certificatele medico-legale, pentru cazurile excepționale. Victimele violenței în familie care au domiciliul pe raza municipiului Focșani se pot adresa SPLAS, care le poate pune la dispoziție sumele necesare acoperirii costurilor pentru obținerea certificatelor respective”.

ADRA, Focsani, 20 mai (6)Totodată, viceprimarul Marius Iorga a mai atras atenția și asupra faptului că fenomenul violenței în familie nu va putea fi stopat fără schimbarea mentalității opiniei publice, fără sensibilizarea oamenilor astfel încât să reacționeze, să ia atitudine ori de câte ori sunt martorii unor acte de violență.

Florina Șerban, reprezentanta Companiei Telekom, care finanțează acest proiect, a menționat că

„finanțarea a venit în urma unui concurs pe care l-am desfășurat pentru toate ONG-urile din România. Au fost 10 câștigători. Sperăm ca acest proiect să fie un succes, să-și atingă cu adevărat obiectivele”.

Flyer (1)Directorul ADRA, Robert Georgescu, a prezentat asociația, valorile, proiectele și programele ei desfășurate de-a lungul timpului și a arătat că din anul 2009, funcționează în București „Casa ADRA”, unde primesc găzduire și servicii victimele violenței în familie.

„În perioada 2009 – 2015 am avut peste 500 de beneficiari plus încă 500 de beneficiari asistați, dar care nu au primit găzduire. Prin serviciile oferite în cadrul campaniei «E treaba ta!», ne dorim ca beneficiarii acesteia să poată avea parte de un nou start. Iar viața familiilor lor să poată fi îmbunătățită”.

Flyer2 (1)Alina Bordaș Mohorea, psihoterapeut în cadrul ADRA România, a prezentat informații cu privire la fenomenul violenței în familie și victimele acestuia, informații ce sunt cuprinse, de altfel, și în Ghidul ce urmează să fie distribuit în cadrul campaniei. Ea a detaliat cele cinci caracteristici prezentate în general în cazul abuzului în familie și a menționat că tipurile de abuz se împletesc și se manifestă concomitent.

„Unele forme de violență sunt recunoscute cu mai multă ușurință, pe altele nici nu le conștientizăm manifestarea. Orice acțiune întreprinsă de altă persoană cu scopul de a-ți îngrădi libertatea de acțiune sau decizie înseamnă abuz. Pe lângă violența fizică mai există violența verbală, violența psihologică, cea sexuală, violența economică, violența socială și violența spirituală. În cazul violenței în familie, actele de acest gen sunt repetate, nu se produc o singură dată”, a spus Alina Bordaș Mohorea.

Ea a prezentat și ciclul violenței, fazele acesteia: „În faza 1, nemulțumirile încep să crească, iar criticile să devină tot mai dese. Încerci să-ți mulțumești partenerul, prin îndeplinirea nevoilor acestuia. Negi situația cu care te confrunți, căutând scuze pentru comportamentul lui. Când realizezi că în curând va avea loc descărcarea de tensiune, manifești comportamente care speri să-l calmeze. Când tensiunea crește foarte mult, poți încerca chiar să determini descărcarea de tensiune pentru a putea controla măcar acest moment”, se precizează în Ghid.

În ceea ce privește faza 2, aceasta este caracterizată de lipsa controlului și a predictibilității. „Această fază nu poate fi încheiată decât de partenerul abuziv și poate dura și până la 24 de ore. În perioada de 24-48 de ore de la conflict poți trece printr-un șoc emoțional și vei avea tendința să te izolezi”, detaliază Ghidul. Faza 3 constă într-o perioadă de liniște. În această etapă, persoana agresivă este grijulie și atentă cu victima, exprimă regrete, păreri de rău și promisiuni de a nu mai repeta comportamentul agresiv. El pasează victimei responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat și promite schimbări de comportament, stoparea consumului de alcool etc. Victima regăsește în abuzator calitățile de la început și se simte responsabilă să-l ajute să se schimbe. Lucrurile se îmbunătățesc, iar plecarea din familie a victimei devine imposibilă.

Ionica Vlăsceanu, din cadrul DGASPC Vrancea, a prezentat serviciile de prevenire în domeniul violenței domestice, din cadrul instituției care o reprezintă, și la care pot apela copiii și femeile aflate în situații de criză.

„Este vorba despre două servicii, primul este Serviciul de Intervenție în Regim de Urgență unde funcționează telefonul copilului 0237.983. Tot aici este și Centrul Maternal, unde vin mame cu copii, nu doar cazuri de violență, dar și acestea. Și mai sunt Adăpostul Temporar pentru copilul abuzat, exploatat, supus traficului și migrației, unde copiii pot beneficia de protecție în regim de urgență, și Adăpostul Temporar pentru copilul delincvent și din stradă. Alt compartiment este Serviciul de prevenire a marginalizării sociale, unde victimele primesc îndrumare și consiliere. Aici le îndrumăm, în funcție de caz, către instituțiile abilitate și ONG-urile care le pot acorda serviciile de care au nevoie”, a spus Ionica Vlăsceanu.

La rândul său, Alina Gârleanu din cadrul SPLAS Focșani, dar și din partea Crucii Roșii Vrancea, a explicat că

„Filiala de Cruce Roșie Vrancea a fost printre primele din țară care a înființat, în anul 2002, un centru pentru victimele violenței, «Femeia Ocrotită», care a funcționat 10 ani. Acum este închis, pentru funcționarea sa trebuie fonduri. De asemenea, în perioada 2009 – 2010 a funcționat la Crucea Roșie și un centru de consiliere a agresorilor. Victimele violenței, dar și agresorii constituie un grup țintă dificil, în plus, întreținerea spațiilor de cazare este foarte costisitoare”.

Pe parcursul întâlnirii de ieri s-a vorbit despre planul de siguranță de care potențiala victimă a violenței în familie trebuie să știe, despre pașii pe care-i are de făcut, despre cum se obține un ordin de protecție, care sunt dovezile ce sunt luate în calcul de instanță, care sunt situațiile speciale, din ce motive rămâne victima în situații de abuz și așa mai departe. Toate acestea sunt cuprinse în Ghidul și materialele informative ce vor fi distribuite în localitățile Vrancei, pe parcursul derulării Campaniei de informare „E treaba ta!”.

Robert Georgescu, directorul ADRA, a declarat că lupta împotriva fenomenului violenței în familie este dificlă din multe puncte de vedere, dar că asociația pe care o conduce are un singur obiectiv principal:

„Facem tot ce se poate face, ce suntem lăsați să facem și ce ni se cere. «E treaba ta!» e titlul acestei campanii și vrem ca și aici, în Vrancea, prin efortul comun, să îndreptăm acest fenomen. Chiar dacă foarte multe victime se întorc la agresori, noi facem tot ce putem, nu ne oprim. De aceea, și motto-ul nostru este «Schimbă o viață și vei schimba lumea!»”, a încheiat Robert Georgescu

ADRA România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings

Translate