Caută
Close this search box.

Leonard Doroftei, ADRA Romania si reteaua ZOOM intra in ring impotriva Violentei Domestice

Iți place să dai? Alege-ți un partener pe măsură!

Doroftei își ironizează adversarul

Leonard Doroftei și ADRA România vor întâlni în ringul public Fiara Violenței în Familie, cu 12.000 de knockout-uri în 2010 în fața unor adversari inferiori fizic: femei și copii neajutorați. Echipa Doroftei / ADRA România va beneficia de sprijinulul voluntarilor, a 25.000 de pliante și difuzarea de publicitate digitală prin intermediul ecranelor rețelei ZOOM situate în stații de metrou, universități, mall-uri, baruri și restaurante.

Este pentru prima dată, când Fiara Violenței în Familie va trebui să îi facă față unui adversar redutabil și suntem pregătiți să o scoatem din peisaj definitiv.

Este ușor să te crezi campion și să bați adversari mai slabi, cum ar fi un copil neajutorat sau o femeie, însă dacă ești cu adevărat bărbat, eviți o dispută cu acest tip de adversar. Altfel te faci de rușine! Luptele bărbătești și sportive se duc în ring. Campionii adevărați își aleg parteneri pe măsură!

a declarat pugilistul Leonard Doroftei, căsătorit de 16 ani și tată a trei copii, înaintea meciului de 16 reprize.

Alături de pugilist, din poziția de inițiator al acestei confruntări, ADRA România aduce ca sprijin Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – Casa ADRA cu cea mai mare capacitate din această parte a țării precum și campanii de informare şi responsabilizare socială organizate anual.

În ciuda palmaresului statistic al Violenței în Familie, mulți observatori consideră că, deși numărul impresionant de victorii este incontestabil, printre adversari nu s-a aflat niciodată o persoană pe măsură. Observatorii îl văd pe Leonard Doroftei ca favorit alături de echipa ADRA România, dar în box nu se știe niciodată, uneori decide o singură lovitură; în consecință recomandă un sprijin activ din partea susținătorilor săi și a celor câteva sute de mii de spectatori estimați de organizatori.

Sumarul proiectului

În perioada 25 noiembrie – 10 decembrie, cu ocazia celor 16 zile dedicate la nivel mondial luptei împotriva violenţei în familie de către Organizația Națiunilor Unite, ADRA România organizează o serie de evenimente destinate să atragă atenția asupra acestui fenomen prezent în societate din ce în ce mai des.

Proiectul “Violența în familie ucide! E timpul să iei atitudine!” include o campanie care are ca mesaj central abordarea frontală a persoanelor obișnuite să abuzeze pe cei mai slabi decât ei. Acestora li se transmite ideea că de fapt câștigă o luptă inegală atunci când lovesc un partener inferior fizic și în realitate sunt persoane slabe. De altfel, acesta este un lucru real, deoarece persoanele agresive au stima de sine scăzută însă nu sunt conștiente de acest lucru.

Deși această campanie va fi principala modalitate de a atrage atenția publică asupra acestui fenomen, proiectul cuprinde și se axează la nivelul populației generale pe oferirea de informații practice potențialelor victime prin emisiuni radio-tv, interviuri în media scrise, pliante și fluturași informativi.

Dacă doriți să mediatizați această luptă vă stăm la dispoziție cu materiale ale campaniei, spoturi audio, video precum și cu date de contact în vederea realizării unor interviuri și reportaje cu psihologi, juriști și sociologi pe această temă.

Organizator – ADRA România

Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, una dintre cele mai răspândite organizaţii neguvernamentale din lume, cu o prezenţă activă în 125 de ţări şi se conduce după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebire de ordin rasial, etnic, politic sau religios.

Datorită promptitudinii cu care ADRA a răspuns la nevoile oamenilor de pe întreg globul, în 1997 Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite (ECOSOC) i-a conferit statutul de membru consultativ.

Din noiembrie 2003, ADRA România este membru al Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Protecţia Copilului din ţara noastră. (FONPC)

Domeniile de acreditare ADRA România

  • Centrul de Primire în Regim de Urgență a Victimelor Violenței în Familie

Casa ADRA are cea mai mare capacitate din această parte a țării, pînă acum aproximativ 150 de victime primind cazare și consiliere de specialitate gratuită

  • Centrul de consiliere și sprijin pentru victimele dezastrelor naturale
  • Centrul de informare și consiliere pentru persoane aflate în dificultate

În urma experienţei dobândite în asistarea categoriilor defavorizate şi a victimelor dezastrelor naturale, din 2008 ADRA România a devenit furnizor de servicii sociale acreditat, pentru Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Victimele Dezastrelor Naturale şi Centrul de Informare şi Consiliere pentru persoanele aflate în dificultate

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings

Translate