Caută
Close this search box.

Portret de voluntar: Adrian Costaș

ADRA România continuă proiectul ”Speranță pentru Ucraina”, oferind sprijin refugiaților ucraineni, în funcție de nevoile identificate pe teren. Atât cei care găzduiesc, dar și voluntarii sunt neprețuiți prin implicarea lor constantă în acest proiect. Prezentăm mai departe portretul unui voluntar implicat încă de la începutul conflictului armat din Ucraina.

Dacă ești șofer probabil că ți s-a întâmplat cel puțin o dată să simți că adormi la volan și că mai bine te oprești pentru ca ceva rău să nu se întâmple. Și când se întâmplă aceasta ai în spate, cel mai probabil, câteva ore de nesomn. Dar după 24 de ore nedormite, oare cum am arăta ca și șoferi?

Voluntarul nostru de astăzi, Adrian Costaș, căsătorit de doar 4 ani (însă a găsit timp de a se pune la dispoziția celorlalți aflați în situații de criză) a experimentat în mai multe rânduri, alături de echipa sa, zile întregi fără odihnă, fiind zi și noapte prezent în vama Siret pentru a contribui măcar puțin la nevoile cetățenilor ucraineni plecați din țară. Într-o astfel de dimineață, după zile întregi cu somn foarte puțin, în drum către vamă, a trecut printr-un accident finalizat cu o minune.

Mașina s-a răsturnat de 4, 5 ori, însă el ne povestește că a scăpat doar cu câteva zgârieturi de la cioburi. O minune trăită de Adrian și confirmată de cei care au văzut mașina accidentată. Însă nu îl putea opri un astfel de eveniment să-și continue activitatea. După câteva ore petrecute pentru a rezolva câteva aspecte legate de accident, a mers înapoi în vamă pentru a prelua mama ucraineană ce îl aștepta. ”Doar Dumnezeu m-a salvat și acest lucru m-a făcut să fiu și mai hotărât în ceea ce mi-am propus să fac.”

În primele săptămâni de la începerea războiului Adrian și echipele de voluntari din vamă dormeau foarte puțin. Cererea era foarte mare, însă reușeau să facă față, cortul ADRA fiind foarte bine aprovizionat. Oamenii ajungeau la ei prin recomandări, transmițând între ei că vor găsi acolo tot ce au nevoie. Nu doar printre refugiați era cunoscut modul de intervenție al voluntarilor ADRA, ci și între autorități. La ședințe autoritățile locale și celelalte ONG-uri știau că la standul asociației noastre puteau găsi nu doar toate produsele de care era nevoie, dar primeau și soluții pentru toate situațiile cu care refugiații se confruntau.

Echipele de la Siret s-au organizat foarte bine și fac cu schimbul 24/24 ore astfel încât să fie prezente acolo tot timpul. În prima linie sunt traducătorii (au avut binecuvântarea de a avea parte în echipă femei care au reușit să mai micșoreze temerile mămicilor ucrainene), apoi urmau cei de la stand care ofereau mâncare, fructe, ceai, mănuși etc. Deși aveau cele mai bune intenții și doreau să-și ofere sprijinul repede când identificau o nevoie de ajutor, refugiații erau temători, în primă fază.

De Paște au împărțit autorităților din vamă (jandarmi, pompieri, reprezentanților celorlalte ONG-uri, etc.) sarmale, cozonac, chec, prăjituri. Au dorit să ofere ceva și celor care zi de zi sunt în slujba binelui.

El a fost foarte impresionat de prima seară în vamă, după ce fusese dată și legea marțială. Distanța dintre granița ucraineană și cea română era cam de 150 de m și se auzea mare gălăgie. Familiile au venit împreună și dintr-o dată, nu au mai fost lăsați să treacă decât tații cu mai mulți copii,  tinerii sub 18 ani sau bătrânii cu vârste peste 60 ani. ”După ce familiile erau separate, veneau la noi. Le ofeream tot ce puteam de la produse de primă necesitate, până la cazare, comunicând cu ei prin vorbitori de limbă ucraineană. Dar durerea celor de acolo m-au făcut să fiu nelipsit din vamă, în prima lună”.

Provocarea cea mai mare pe care a resimțit-o a fost câștigarea încrederii mamelor încă din primele zile. Veneau foarte speriate, cu prejudecăți, să nu se ducă oriunde, să nu vorbească. ”Din mulțimea celor care voiau să ajute eram și noi care le spuneam că le oferim cazare și pot sta cât au nevoie, că le oferim transport gratuit. Ne doream atât de mult să facem ceva pentru ele. Noi aveam cele mai bune intenții, ele erau temătoare, iar noi nu înțelegeam de ce nu putem rezolva această situație mai repede”.

Imaginea copiilor și discuțiile purtate cu ei i-au rămas adânc întipărite în minte. A fost martorul copiilor care povesteau cum au văzut avioanele, bombardamentele, oamenii morți pe marginea drumului; câtă încântare era în glasul și ochii micuților când istoriseau despre cum tații lor luptă pentru țară și neașteptarea pe care o au de a-i reîntâlni. Dar oare câți dintre ei vor avea și acest final fericit?

O altă imagine atât de tulburătoare este cu o mamă care își alăpta copilul pe bordură într-o noapte geroasă, în ninsoarea ce o învăluia… imaginea a adus lacrimi în ochii întregii echipe de voluntari, care au preluat-o imediat și i-au oferit tot ce avea nevoie. ”Sentimentul de neputință este mare. Chiar dacă le îndeplineam nevoile de bază, totuși nu le putea da mai multă încredere, să le dăm un sentiment de pace și să le spunem că va fi bine. Oamenii plângeau și îmbrățișau, doreau să ne ofere din dulciurile pe care le aveau pentru copii pentru a-și arăta recunoștința. Cei care doar tranzitau țara ne scriau când ajungeau la destinație să ne spună cum a fost. De oameni te legi fără să-ți propui, doar devenind o mică parte din povestea lor”.

O altă experiență pe care ne-o împărtășește este despre cum a ajuns la spital și ce s-a întâmplat acolo în urma unei contuzii majore la picior. Povestindu-și situația doctoriței au ajuns să vorbească despre un caz pe care îl aveau în spital: un tânăr de 19 ani, ucrainean, cu metastază la piciorul drept. Nu aveau soluții pentru el, mai supraviețuia doar prin calmante. În mai puțin de o oră, Adrian s-a interesat și s-a găsit soluția pentru a fi transferat la un spital oncologic din Verona. Din fericire, medicii italieni i-au dat multă speranță tânărului și mamei sale, iar situația lui s-a îmbunătățit considerabil. Iată că, de fapt, nu pentru piciorul său a ajuns cu adevărat la spital, ci pentru salvarea unui tânăr, căruia nu i se mai dădea nici o șansă la viață.

Adrian este binecuvântat cu voluntari minunați alături de el, cu care a făcut echipă frumoasă și a ajutat mii de oameni, oferindu-le un punct de plecare. Mai jos puteți vedea o parte din acești oameni inimoși care au arătat că te poți pune la dispoziția celorlalți fără a aștepta nimic în schimb, din contră, renunțând la confortul tău, la plăceri zilnice sau la lucruri importante, dar care au fost reprioritizate.

Din ce cunoaște, până în luna aprilie, ADRA România a fost organizația nonguvernamentală care a reușit să ducă alimente, medicamente mai departe de zona Cernăuți, în apropiere de Kiev, spre deosebire de alte organizații care duceau produsele cât mai aproape de graniță.

Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.

ADRA România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole

Privacy Policy Settings

Translate