Caută
Close this search box.

Raport ADRA Muntenia și Dobrogea 2013 – 2017

Duminică, 23 Aprilie 2017, în Campusul Institutului Teologic Adventist din Cernica, Județul Ilfov a avut loc Adunarea Generală Electivă a Conferinței Muntenia cu delegați din zonele Muntenia și Dobrogea. În cadrul întâlnirii, s-a validat raportul ADRA din zonele Muntenia și Dobrogea din perioada anilor 2013 – 2017.

În urma analizei, ADRA și-a îndeplinit obiectivele propuse pentru mandatul celor patru ani, implementând cu succes, pe parcursul mandatului celor patru ani, 50 proiecte. Aria de implementare a proiectelor a avut în vedere ”Declarația de Acțiune” a organizației: ”ADRA România urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru cei aflați în nevoie şi investește în potenţialul oamenilor, prin iniţiative de dezvoltare comunitară, axându-se pe cinci direcţii principale, respectiv dezvoltare economică, educație de bază și sănătate primară, lupta împotriva violenței în familie, asistarea victimelor dezastrelor naturale și asistarea categoriilor sociale defavorizate.”

”Prin inițiativele și proiectele echipei ADRA, oamenii primesc un spirit de înnoire și energie nouă pentru viață. Poți înțelege mult mai bine schimbările din inima acestor oameni fiind implicat mai de aproape în proiectele ADRA” a declarat Gabriel Ișvan, Responsabil ADRA Muntenia și Dobrogea 2013 – 2017. În perioada anilor 2013 – 2017, în Conferința Muntenia, activitatea socială a înregistrat asistarea a peste 17600 persoane prin intermediul a 50 proiecte existente în portofoliul ADRA România.

Implementarea cu succes a acestor proiecte a fost posibilă cu sprijinul a 6987 voluntari activi și a 887 parteneri care au fost alături de noi. Suntem conștienți de faptul că ajutorul material și financiar în implementarea proiectelor desfășurate nu este de neglijat, astfel că, în perioada acestui mandat, ne-am bucurat de susținerea celor 455 sponsori cu inimă mare. Prețuirea noastră și răsplata de sus!

”Dumnezeu este cel care folosește ADRA pentru a ajuta oamenii în dificultate. ADRA este cea mai apropiată și cea mai eficace formă de a sluji altora. Am fost martor, atât al prezenței și minunilor lui Dumnezeu, cât și al limitării umane. Sunt recunoscător pentru oportunitatea de a fi lucrat la ADRA. Mulțumesc echipei și tuturor celor care s-au implicat și se implică cu inimă bună în proiectele ADRA. Dumnezeu să vă întărească și să vă ofere capacitatea de a ajuta cât mai multe persoane” a declarat Bogdan Andrei, Asistent Manager / Coordonator proiecte ADRA Muntenia și Dobrogea 2015 – 2016.

”În timp ce lumea este interesată de ceea ce pot realiza și acumula oamenii, ADRA este interesată de ceea ce pot deveni aceștia. ADRA este locul unde viziunea și acțiunea se împletesc. De aceea, acolo unde cei înfrânți văd bariere, ADRA zărește trambuline” a declarat Daniel Neacșu, Asistent Manager / Coordonator proiecte ADRA Muntenia și Dobrogea 2016 – 2017.

De peste 26 de ani, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Schimbă o viață și vei schimba lumea!”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane.

Gabriel Ișvan, Responsabil ADRA Muntenia și Dobrogea 2013-2017
Bogdan Andrei, Asistent Manager / Coordonator proiecte ADRA Muntenia și Dobrogea 2015-2016
Daniel Neacșu, Asistent Manager / Coordonator proiecte ADRA Muntenia și Dobrogea 2016-2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings

Translate