Caută
Close this search box.

SUNTEM ÎMPREUNĂ ÎN ACEASTĂ PANDEMIE! – Declarația ADRA cu privire la COVID-19

Ultimele săptămâni au provocat frică, izolare, durere și pierderi, creând un viitor incert. ADRA există pentru momente ca acesta: să aducă speranță, ușurare și soluții inovatoare la situații complexe și ”să slujească pentru ca toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit”.

Confruntându-ne cu această criză pandemică, alături de partenerii noștri, acționăm în prim plan, oferind adăpost și hrană pentru persoanele fără adăpost, sprijinind asistența medicală și sănătatea mintală, oferind educație și ajutând persoanele în vârstă, tinerii, copiii și familiile vulnerabile din întreaga lume. Ca rețea globală de bază și organizație fondată pe credință, ADRA este activă la nivel local și la scară internațională. Dezvoltarea noastră și eforturile umanitare au fost întotdeauna strâns legate de comunitățile locale și ne așteptăm ca răspunsul nostru la pandemia COVID-19 să accelereze găsirea de soluții durabile și sustenabile.

Apel la solidaritate

Solicităm factorilor de decizie și oamenilor de influență să ia în considerare următoarele:

1. EDUCAȚIA PENTRU CEI VULNERABILI ȘI MARGINALIZAȚI

Închiderea la nivel național a instituțiilor de învățământ afectează peste 90% din populația elevilor din lume. Acest lucru creează bariere de neimaginat privind accesul la educație pentru milioane de copii și tineri. Solicităm comunităților europene și globale să asigure acces sigur la educație pentru toți, considerând totodată acordarea protecției necesare în ceea ce privește măsurile de sănătate.

2. SPRIJIN UNIVERSAL DE BUNURI

Atât timp cât este necesar, toate serviciile de sănătate și sociale ar trebui să rămână disponibile, accesibile și de înaltă calitate pentru toți cei care au nevoie de ele. Ar trebui depuse eforturi excepționale pentru a finanța în mod adecvat serviciile publice, precum și serviciile sociale și de sănătate furnizate de organizațiile non-profit și non-guvernamentale.

Accesul la îngrijiri de sănătate, asistență socială și protecție socială nu trebuie compromis prin discriminare, oricare ar fi motivul.

3. SPRIJIN PENTRU ORGANIZAȚIILE SOCIETĂȚII CIVILE

Căderea economică generată de actuala criză amenință să împiedice eforturile bune depuse de sectorul societății civile. Multe organizații vor fi obligate să își concedieze angajații și nu îi vor mai putea sprijini pe cei aflați în nevoie în perioada de criză COVID-19 sau post COVID-19. Agențiile umanitare și de dezvoltare sunt deosebit de vulnerabile, deoarece se bazează pe un flux constant de donații, sprijin pentru afaceri și investiții guvernamentale. Aceste surse de venituri sunt amenințate. Organizațiile umanitare sunt și cei mai activi parteneri comunitari, sunt bine poziționați pentru a răspunde, gestiona și contribui la eforturile de recuperare la nivel local și global. Fără aceste organizații, vor fi expuse riscului mai multe persoane vulnerabile, care la rândul lor vor agrava și vor adânci impactul COVID-19 în toate societățile.

Apel pentru responsabilitate

Criza de astăzi a generat un test fără precedent al solidarității umane. În calitate de comunitate globală ADRA, ne exprimăm aprecierea pentru fiecare individ sau organizație ce oferă măsuri de protecție, ajustări rapide, umor delicat sau expresii spontane de mulțumire. Și, totuși, mai avem de parcurs un drum lung. Așadar, apelăm la toți factorii de decizie, la persoanele de influență și la fiecare individ să acționeze în mod responsabil în următoarele trei domenii:

1. Facem apel către guverne și persoane fizice să ia în considerare măsuri care să sprijine persoanele vulnerabile și afectate economic atunci când elaborează strategii de depășire a daunelor economice cauzate de COVID-19 deoarece consecințele economice ale măsurilor de sănătate publică prin închiderea și blocarea întreprinderilor vor fi suportate în mod disproporționat cu precădere de către cei defavorizați din punct de vedere economic.

2. Facem apel la o solidaritate inter-generațională eficientă. Vârstnicii societății sunt mult mai afectați de complicațiile COVID-19, iar ratele de deces sunt mult mai mari în rândul persoanelor în vârstă. Tinerii s-au angajat să manifeste solidaritate și să rămână în autoizolare pentru a preveni răspândirea virusului. Această pandemie poate fi o oportunitate de solidaritate între generații. Pe de o parte, tinerii rămân dedicați unor măsuri drastice pe termen scurt, pentru a preveni extinderea focarului. Pe de altă parte, generațiile în vârstă trebuie să își asume angajamente pe termen mediu pentru acțiuni climatice ambițioase. Așadar, facem apel la schimbări de stil de viață care să asigure un viitor mai durabil pentru generațiile tinere.

3. Facem apel la comunitatea globală, la guverne și la factorii de decizie să își exprime solidaritatea concretă față de țările în curs de dezvoltare. Într-o perioadă în care economiile naționale suferă pierderi severe, angajamentele de menținere a asistenței sociale pentru dezvoltare (ASD) ar putea fi redirecționate către alte nevoi naționale presante. Cu toate acestea, țările în curs de dezvoltare se vor confrunta cu provocări economice și mai grele și vor parcurge un drum mai lung spre redresare, la fel ca economiile lor, care sunt mai fragile. Solidaritatea cu țările în curs de dezvoltare este o decizie morală. Nerespectarea acestui test de solidaritate globală va lăsa răni adânci în țările lăsate în urmă, deschizând calea către tot felul de extremisme și noi crize – de la pandemii la conflicte – care ar amenința toată lumea. Țările dezvoltate trebuie să continue să colaboreze cu instituțiile internaționale și organizațiile neguvernamentale pentru a crea strategii durabile care să poată ajuta lumea aflată în curs de dezvoltare. De asemenea, sunt necesare subvenții și etape de amnistie fiscală. Instituțiile internaționale trebuie să se asigure că toate țările beneficiază de echipament medical și de alte suporturi, inclusiv de continuitatea lanțului alimentar. Progresele realizate în ultimele decenii în ceea ce privește reducerea inegalităților și reducerea sărăciei trebuie să continue, astfel încât realizarea Agendei 2030 să devină realitate.

Lumea și locuitorii ei învață în prezent o lecție dureroasă pentru o mai bună înțelegere a legăturilor umane. Toți suntem interconectați și suntem membri ai unei familii umane. Noi, ADRA, apelăm la o solidaritate globală matură și responsabilă, care așază oamenii pe primul loc.

ADRA Europe / Bruxelles / 17 aprilie 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings

Translate