Caută
Close this search box.

Bilanț de an 2017 pentru ADRA România

Duminică, 15 Aprilie 2018, la Sediul Central al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România din Voluntari, Ilfov a avut loc Adunarea Generală a membrilor Agenției Adventiste pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România, în vederea evaluării activității organizației pentru anul precedent, a aprobării bugetului de venituri și cheltuieli și a bilanțului contabil la 31 Decembrie 2017.

În cadrul întâlnirii, s-au validat deciziile Consiliului Director, bilanțul contabil 2017, raportul administratorului, proiectele, organigrama și grila de salarizare a biroului central, organigrama națională și regională, raportul auditului la 31 decembrie 2016, procedurile de raportare tehnică și strategia cheltuielilor forfetare de tip ”overhead” până în anul 2020. În urma analizei, ADRA România și-a îndeplinit obiectivele propuse pentru anul 2017, implementând cu succes, pe parcursul anului, 23 proiecte, dintre care două în afara țării: unul în Africa și unul în Grecia și Irak.

 

Aria de implementare a proiectelor a avut în vedere ”Declarația de Acțiune” a organizației: ”ADRA România urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru cei aflați în nevoie şi investeşte în potenţialul oamenilor, prin iniţiative de dezvoltare comunitară, axându-se pe cinci direcţii principale, respectiv dezvoltare economică, educație de bază și sănătate primară, lupta împotriva violenței în familie, asistarea victimelor dezastrelor naturale și asistarea categoriilor sociale defavorizate.”

Pe parcursul zilei, au fost evidențiate recunoașterile publice de care ADRA România s-a bucurat în anul trecut, printre care și cele două premii I câștigate, respectiv: premiu I câștigat în Iunie 2017 la Gala Societății Civile și premiul I câștigat în Decembrie 2017 la Gala Solidarității Internaționale GLOBUE 2017 ”pentru contribuția la sporirea solidarității globale și la crearea unei lumi mai bune”. Cele cinci intervenții umanitare de solidaritate internațională cu refugiații desfășurate în anul 2017, prin proiectul ”Speranță pentru imigranți” – 3 în Grecia și 2 în Irak – vorbesc de la sine despre faptul că ADRA România recunoște umanitatea în criza refugiaților, cât și valoarea fiecărui om implicat.

Dintre cele 5 proiecte finanțate prin fonduri europene, 3 proiecte sunt pentru sprijinirea antreprenoriatului, iar 2 proiecte pentru asistarea categoriilor sociale defavorizate. În urma proiectului finalizat – ”Step by step in business – Antreprenoriat pentru tinerii din regiunile Sud-Vest Oltenia și București-Ilfov” – 446 persoane au fost consiliate, 401 persoane au fost formate în competențe antreprenoriale, 40 de firme noi au fost înființate, 89 de locuri de muncă noi au fost create și 3 centre de sprijin pentru inițierea afacerilor au fost înființate.

  

”În Adunarea Generală prezentă am înțeles încă o dată că ADRA România duce la îndeplinire lucrarea de ajutorare a semenilor prin proiectele variate pe care le dezvoltă și, dincolo de orice acțiune, adevărata valoare o reprezintă influența asupra oamenilor: modelează suflete, alină suferințe, împlinește visuri. Reușita aceasta se datorează și faptului că toți cei care sunt implicați în aceste proiecte, angajați sau voluntari, formează o echipă. Ei nu sunt amatori, ei sunt profesioniști și au înțeles cu toții că, dincolo de ceea ce faci, contează și influența pe care o transmiți. Premiile pe care ADRA le-a obținut în anul 2017 demonstrează faptul că reprezintă un model de urmat și pentru alții” a declarat Pastorul Eduard Călugăru, Trezorierul Bisericii Adventiste din România.

În cadrul Adunării Generale a Asociației ADRA România, s-a aprobat bilanțul contabil la 31 Decembrie 2017, constatându-se la partea de venituri totale suma de 2.086.325,65 lei, iar la partea de cheltuieli suma de 2.155.343,02, rezultând un deficit de 69.017,37 lei, lucrul acesta fiind posibil ca urmare a veniturilor înregistrate în avans în anii trecuți, rezultând la 01 ianuarie 2018 un excedent reportat de 562.859,58 lei.

Creșterea cu 179% a numărului de beneficiari în anul 2017 (18.705 persoane) față de anul 2016 (10.410 persoane) este în corelație cu creșterea cu 116% a cheltuielilor în anul 2017 (2.155.343,02) față de anul 2016 (1.853.801,60 lei), lucrul acesta descoperind valorificarea bună a resurselor umane, materiale și financiare de la un an la altul. Totodată, s-a constatat faptul că nu s-a înregistrat nicio încălcare a legilor locale care să fie identificată împotriva organizației pentru anul 2017.

Ca urmare a contribuției cu suma de 46.597,00 lei a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România, s-a aprobat completarea sumei din partea ADRA România de până la 200.000,00 lei, astfel constituindu-se o rezervă de 200.000,00 lei din excedentul anilor precedenți pentru situații de urgență în caz de dezastre naturale din România.

Îmbunătățirea condițiilor de viață și dezvoltarea comunității locale au fost obiectivele urmărite prin cele 38 de case construite sau reconstruite de ADRA România în anul 2017, prin proiectele ”10 case în 10 zile”, ”În sfârșit, acasă!” și ”Reclădind speranțe”. Prin proiectele de construcții de case, ADRA România se implică în susținerea familiilor numeroase, construind locuințe familiale, pentru cei care trăiesc în condiții grele, dar având dorință de a muncii. ADRA România promovează un viitor mai bun!

”Ne bucurăm de faptul că și în anul 2017, nu numai că am depășit numărul de 10.000 de beneficiari, însă ne-am apropiat considerabil de suma de 20.000 de beneficiari. Știm că lucrul acesta nu ar fi putut fi posibil fără sprijinul sponsorilor, al partenerilor și al voluntarilor. Aducem mulțumirea noastră pentru frumoasa colaborare din anul trecut, pentru țintele pe care le-am atins împreună și pentru bucuria izvorâtă din ajutorul oferit oamenilor pentru care lucrăm. Împreună am sprijinit familii numeroase, am susținut educația, am oferit reabilitare, am șters lacrimi, am construit poduri, am clădit un viitor mai bun, am reclădit speranța și am acordat primul ajutor. Împreună am putut face lucruri frumoase pentru semenii noștri. Deși nu acesta a fost obiectivul urmărit, pentru ADRA România, anul 2017 a fost bogat în recunoașteri oficiale, declarații și mulțumiri publice, scrisori de apreciere și asigurări de susținere în orice vreme, de care cu mare drag ne amintim” a declarat Robert Georgescu, Director ADRA România.

”ADRA România are o expertiză unică în realizarea de proiecte umanitare. Pentru ca, la nivel local, comunitățile să beneficieze de cunoștințele și expertiza ADRA, cooperarea strânsă prin parteneriate este încurajată în programele de strângere de fonduri și voluntariat. Fără doar și poate, acest demers presupune organizarea, întărirea și dezvoltarea la nivel local a unor responsabili dedicați, implicarea a cât mai multe persoane din zonă în vederea susținerii semenilor, indiferent de confesiunea religioasă, administrarea mai eficientă a resurselor umane, materiale și financiare și conștientizarea a cât mai multe persoane de la nivelul local în vederea implicării în proiecte de binefacere” a declarat Dr. Adrian Dragomir, membru BOARD ADRA România.

Încă de la înființare, activitatea socială a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România prin ADRA România a înregistrat asistarea a peste 1.048.645 persoane prin intermediul a 947 proiecte existente în portofoliul ADRA România. Implementarea cu succes a acestor proiecte a fost posibilă cu sprijinul a 101.954 voluntari activi și a 6.887 parteneri care au fost alături de noi. Suntem conștienți de faptul că ajutorul material și financiar în implementarea proiectelor desfășurate nu este de neglijat, astfel că ne-am bucurat de susținerea celor 6.253 sponsori cu inimă mare. Prețuirea noastră și răsplata de sus!

De peste 27 de ani, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Schimbă o viață și vei schimba lumea!”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane.

 

ADRA România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings

Translate