Prin proiectul „În sfârsit acasă”, ADRA Romania aduce bucurie unei familii din Oltenia
Atunci când familia Catară, din comuna Vulpeni judetul Olt a primit somaţia că i se vor lua copiii din cauza lipsei de condiţii decente de

În România, ADRA își continuă activitatea începută în rândul sinistraților inundațiilor din această vară. Astfel în această săptămână, la Mărgineni, județul Bacău acolo unde apele
Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor ( ADRA ) prin Echipa de Răspuns la Dezastre din regiunea Euro-Africa, echipa ce il are ca membru
În perioada 16 -20 august, o echipă de voluntari ADRA condusă de pastorul Alin Apostol a fost prezentă la Călinești, județul Suceava, pentru a ajuta
In urma vizitelor facute in ultima perioada in zonele inundate din tara noastra, ADRA Romania doreste sa se implice in a treia etapa de raspuns
Șirul inundațiilor din România a continuat la Mărgineni, județul Bacău. Ruperea unui dig din apropiere a facilitat revărsarea apelor cu mal peste 240 de familii,