Caută
Close this search box.

40.806 USD finanțare ADRA Australia pentru proiectul „Speranță pentru Ucraina” – Încă un proiect ADRA România implementat cu succes pentru refugiații ucraineni de pe teritoriul României

La începutul anului, în Ucraina s-a declanșat un conflict de mari proporții cu efecte umanitare devastatoare. Acest fapt a dus la strămutarea populației atât în ​​interiorul Ucrainei, cât și la granițele țărilor vecine. ADRA Australia, în parteneriat cu ADRA România, intervine asupra situației refugiaților din România, în cadrul proiectului “Speranță pentru Ucraina” asistând nevoile esențiale ale acestora, respectiv atenuarea nevoilor de bază imediate și pe termen scurt al refugiaților.

Beneficiarii din cadrul proiectului ADRA România “Speranță pentru Ucraina”, care face parte din domeniul de expertiză „Asistarea categoriilor sociale defavorizate”, au fost refugiații ucraineni, un număr de 1.000 de persoane, ale căror nevoi principale au fost îndeplinite pentru a putea traversa mai ușor perioada de criză.

Proiectul “Speranță pentru Ucraina” implementat de către ADRA România, în parteneriat cu ADRA Australia pentru refugiații ucraineni, de pe teritoriul României, s-a desfășurat timp de 2 luni, în perioada 31.07.2022 – 30.09.2022.

Obiectivul proiectului “Speranță pentru Ucraina”, cu o valoarea totală de 40.806 USD, l-a constituit asistarea unui grup de refugiați ucraineni de pe teritoriul României, alcătuit dintr-un număr de 1.000 de persoane. În cadrul proiectului, refugiații ucraineni au beneficiat de kituri de igienă personală, precum și tichete valorice pentru a-și cumpăra orice produse din supermarket, în funcție de nevoi.

„În ultimul timp ne confruntăm cu situații de criză fără ieșire, însă ADRA România este mereu la datorie pentru a umple inimile oamenilor cu speranța zilei de mâine. Împreună cu partenerul nostru, prin proiectul cadru ”Speranță pentru Ucraina”, am răspuns prompt nevoilor refugiaților ucraineni de la noi din țară, îndeplinindu-le cerințele de bază. Mulțumim ADRA Australia pentru implicare și finanțare!”, a declarat Cătălin Mantu, Manager Proiect ADRA România.

ADRA Australia se concentrează pe sănătate, educație și răspunde prompt la situațiile de urgență, colaborând cu bisericile locale pentru a lua inițiative de proiect, cum ar fi cămările cu alimente, grădini comunitare și ajutor în caz de urgență. Atunci când beneficiarii accesează aceste servicii primesc asistență și sprijin din partea ADRA și a voluntarilor, care reușesc să creeze un sentiment puternic de apartenență în comunitatea din care fac parte, creându-le astfel un viitor mai luminos.

Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.

ADRA România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings

Translate