Visul Samirei și timpul la Casa ADRA

Când a ajuns la Casa ADRA, Samira* avea doar 24 de ani. Însă privirea ei purta o oboseală adâncă, strânsă în ani de frică și abuzuri. Ținea de mână o fetiță de cinci ani și purta cu sine tot ce-i mai rămăsese: o sacoșă mică și dorința disperată de a trăi.

Crescută în Irak, într-o familie conservatoare, Samira a învățat de mică ce înseamnă supunerea tăcută și pedeapsa. A avut acces la educație doar în primele șase clase. Încă de la vârsta de nouă ani, când auzea oameni vorbind despre un Dumnezeu al iubirii și al păcii, s-a rugat în taină să găsească și ea o astfel de liniște.La doar 16 ani, părinții au decis să o căsătorească. Mariajul aranjat s-a dovedit însă a fi doar o altă închisoare: mutată în casa soțului, sub autoritatea tiranică a socrilor, Samira era tratată ca o slujnică. Oricât încerca să le câștige atenția și bunăvoința, răspunsul era mereu același: durere, umilință și dispreț.

Plecarea în România nu a adus libertatea sperată. Soțul ei nu avea un loc de muncă stabil, iar traiul zilnic era la limita supraviețuirii. Când s-au mutat singuri cu chirie, lipsurile financiare și abuzurile s-au intensificat.

„Existau perioade lungi în care mâncam o singură dată pe zi sau doar ce găseam prin casă. În unele luni am mâncat doar castraveți sau brânză. Dar cel mai greu era când auzeam pași la ușă… corpul mi se încorda de frică”, își amintește Samira.

Punctul culminant a venit într-o zi când soțul, obosit de responsabilitățile familiei, a părăsit-o și s-a întors la părinți, lăsând chiria neplătită. La scurt timp, tânără mamă s-a trezit practic în stradă, cu un copil mic de mână, fără bani, fără familie aproape și fără a cunoaște limba română. Singura ei salvare a fost primirea la Casa ADRA – CENTRUL DE PRIMIRE ÎN REGIM DE URGENȚĂ A VICTIMELOR VIOLENȚEI ÎN FAMILIE.

După perioada de primire de urgență și consiliere, Samira a început treptat să își reconstruiască viața. A învățat limba română din mers, din pură nevoie de supraviețuire, și a găsit un suport extraordinar în membrii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea „Popa Tatu” din București.

„Pentru mine, să găsesc oameni care să mă asculte fără să mă judece a însemnat totul. Fără familie aproape, am simțit pentru prima dată că aparțin undeva. Am spus deseori: ‘Aici este familia mea’. Mi-am dorit din tot sufletul să muncesc, să fiu independentă și să-mi cresc fetița în siguranță”, mărturisește Samira.

Membrii Bisericii Adventiste Popa Tatu i-au oferit sprijin constant: de la pastorul comunității, care i-a oferit momente de încurajare și i-a adus bucurie de ziua ei, până la credincioșii care s-au mobilizat cu alimente, au ajutat-o să își găsească un medic de familie și au contribuit financiar pentru ca fetița ei să poată frecventa o grădiniță.

A lucrat mai întâi în medii grele, apoi ca ajutor de educatoare la o grădiniță, fiind extrem de mândră că poate avea grijă de copii. Cu sprijinul acestei comunități inimoase și al echipei ADRA, a reușit ulterior să se mute într-o mică garsonieră cu chirie.

Deși privind din exterior trauma părea depășită, vindecarea interioară a urmat un drum sinuos. Anii de abuz, lipsurile și izolarea au lăsat urme adânci, manifestate prin episoade de epuizare severă, amețeli și stări depresive.

„Mulți oameni cred că momentul în care o femeie pleacă din casa agresorului reprezintă finalul fericit al poveștii. În realitate, de abia atunci începe lupta cea mare. Corpul și psihicul unei victime țin minte trauma mult timp după ce pericolul fizic a trecut. Vocea agresorului continuă uneori să răsune în mintea victimei, făcând-o să se simtă lipsită de valoare. Aici intervine rolul terapiei și al unei rețele sociale de suport.”, explică Mariana Roș, psiholog ADRA România.

În momentele de cădere emoțională și fizică, Samira nu a fost lăsată singură. Echipa de specialiști, alături de prieteni, i-au fost alături: de la cumpărarea medicamentelor la miezul nopții și asistență medicală de urgență, până la suport emoțional constant.

Astăzi, la 25 de ani, Samira se luptă în continuare cu provocările statutului de mamă singură, procesul de divorț și instabilitatea financiară. Cu toate acestea, refuză să își piardă speranța. Îi place să gătească mâncare tradițională pentru cei dragi, ajută oameni nevoiași și visează ca într-o zi să creeze propriul proiect de sprijin pentru femeile vulnerabile.

„Am învățat că nu este o rușine să ceri ajutor și să accepți sprijin atunci când ești la pământ. Vreau ca alte femei care trec prin ce am trecut eu să știe un singur lucru: nu sunt singure. Viața poate fi frumoasă din nou”, spune Samira.

Transformarea Samirei din victimă abuzată într-o mamă plină de speranță este dovada vie că demnitatea poate fi recâștigată atunci când suferința este întâmpinată cu iubire și profesionalism.

 „Povestea Samirei ne arată cât de fragilă, dar și cât de incredibil de puternică poate fi o femeie. În spatele unei victime care reușește să meargă înainte există aproape întotdeauna un grup de oameni care au ales să nu plece: un psiholog, o prietenă, o comunitate, cineva care ascultă fără să judece. Sprijinul continuu este cel care salvează vieți”, adaugă Mariana Roș, psiholog ADRA România.

Cum poți susține Centrul Casa ADRA?

Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”Casa ADRA” și să se implice o pot face prin:

• donații materiale (în special produse de igienă, medicamente, dar și îmbrăcăminte), dar și prin
• donații financiare în contul ADRA (menționează proiectul ”Casa ADRA”) sau
• donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, pentru Campania ”Casa ADRA”,
• donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.

În cei 17 ani de activitate neîntreruptă (2009-2025), în cadrul proiectului ADRA ”Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – Casa ADRA”, care se încadrează în domeniul de expertiză ”Lupta împotriva violenței în familie”, au fost asistate peste 4.026 victime ale violenței în familiei, mame și copii, dintre care 1.199 au primit găzduire la ”Casa ADRA”.

*Pseudonim ales din motive de siguranță