Caută
Close this search box.

ADRA ESTE AICI pentru 600 de persoane vulnerabile, prin proiectul „ACCES Podari” implementat cu succes

În perioada 18.08.2017 – 17.12.2020, ADRA România trece un nou proiect în portofoliu, respectiv proiectul ”Acțiuni Comunitare pentru Combaterea Excluziunii Sociale – ACCES” Podari, care se încadrează în domeniul de expertiză „Asistarea categoriilor sociale defavorizate”.

Proiectul ACCES a fost implementat cu succes, astfel că 600 de persoane vulnerabile aflate în risc de sărăcie și excluziune socială au primit servicii integrate (educaționale, de calificare și ocupare, de locuire, medico-sociale și juridice) prin promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei în comuna Podari, județul Dolj.

Proiectul ”Acțiuni Comunitare pentru Combaterea Excluziunii Sociale – ACCES” a primit aprobare pentru finanțarea europeană nerambursabilă din partea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Proiectul ACCES – proiect cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 4: ”Incluziunea socială și combaterea sărăciei”, Operațiunea 4.2: ”Reducerea numărului de comunități marginalizate (non-romă) aflate în risc de sărăcie și excluziunea socială prin implementarea de măsuri integrate” contract POCU/20/4/2-101868, s-a desfășurat în perioada 18.08.2017 – 17.12.2020, în parteneriat Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România cu Primăria Podari, județul Dolj (Beneficiar al proiectului), Școala Gimnazială PodariAsociația DOMINOU și Asociația TREND.

Obiectivul general al proiectului ”Acțiuni Comunitare pentru Combaterea Excluziunii Sociale – ACCES”, cu o valoare totală a Contractului de Finanțare de 13.191.946,15 lei, a fost promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei în comuna Podari, județul Dolj prin acordarea de servicii integrate (educaționale, de calificare și ocupare, de locuire, medico-sociale și juridice) unui număr de 600 de persoane vulnerabile aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.

Aici poți descărca materialul informativ ADRA: ACCES la SĂNĂTATE

„Proiectul ACCES Podari a însemnat pentru echipa ADRA o ușă deschisă către oameni speciali cu nevoi speciale deschiși la provocări, disponibili pentru dezvoltare personală și pentru schimbarea direcției când drumul părea închis, iar în același timp mulțumitori pentru interesul acordat fiecăruia în parte. Personal, proiectul ACCES Podari a însemnat o experiență frumoasă în care am cunoscut oameni minunați cu care legătura nu are să se încheie odată cu finalul proiectului. ADRA este o aplecare spre cei căzuți sub greaua povară a zilei, este mâna întinsă spre cei ale căror mâini au obosit deja, este zâmbetul care înseninează o față peste care tristețea a poposit destul, este gândirea în perspectivă pentru un altfel de viitor, un viitor plin de speranță. Pentru ADRA urez în continuare ACCES spre succes!” a declarat Violeta Bărbulescu, Psiholog în Specialitatea Psihoterapie ADRA România.

”În trecut, am urmărit și am susținut activitățile ADRA în mod indirect, însă acum am înțeles că a te implica direct este cu totul diferit. ADRA reprezintă modalitatea prin care oamenii îi ajută pe oameni și acest ajutor funcționează în ambele sensuri: ajutându-i pe alții, te ajuți pe tine” a declarat Lucia Badea, Psiholog în Specialitatea Psihoterapie ADRA România.

”Trăim în postmodernism, într-o generație sătulă de demagogie și ipocrizie. Această generație de oameni caută modele, ceva concret, fapte. ADRA este creștinismul viu, care se implică, îi pasă, trăiește cu pasiune pentru ceilalți. Numai un astfel de creștinism mai poate fi relevant astăzi” a declarat Monica Băluță, Asistent Social ADRA România.

„Sute de ore de călătorie, multe zile de muncă asiduă, douăzeci și una de luni de implicare, toate acestea pentru un proiect ADRA care m-a adus aproape de oamenii din această parte de țară. Proiectul ACCES PODARI a însemnat pentru mine o mare provocare, însă acum la final pot spune că am fost “îmbogățită” datorită prietenilor și oamenilor pe care i-am cunoscut aici, dar și experienței acumulate într-un domeniu oarecum nou pentru mine. Nu voi uita niciodată emoțiile care ne încercau de fiecare dată când treceam pragul unei case noi, discuțiile frumoase cu beneficiarii și disponibilitatea lor de a primi sfaturile și recomandările noastre. Chiar dacă activitatea noastră nu a constat în oferirea de sprijin material, am fost fericită să întâlnesc între beneficiari persoane cu inimi deschise, care ne împărtășeau problemele și frământările lor, din dorința de a găsi împreună o soluție pentru depășirea situațiilor de criza cu care se confruntau. Dincolo de o bucată de pâine, am înțeles încă o dată că cea mai mare nevoie a oamenilor rămâne nevoia de dragoste și împreună simțire. Port în suflet amintiri frumoase, iar cuvintele beneficiarilor la final de proiect îmi demonstrează încă o dată faptul că ceea ce investim cu dragoste pentru binele semenilor noștri va dura. Recunoștința mea se îndreaptă și către colegii mei de echipă, care au înțeles că tot ceea ce este frumos se construiește cu sacrificiu, dragoste și perseverență” a declarat Gabriela Istrate, Asistent Social / Manager Proiect ADRA România.

Obiectivele specifice ale proiectului ”Acțiuni Comunitare pentru Combaterea Excluziunii Sociale – ACCES” Podari implementat cu succes au fost:

  • creșterea accesului la educație prin dezvoltarea programului „Școală după școală” destinat unui număr de 60 de elevi din școala primară și gimnazială, a programului „A doua șansă” destinat unui număr de 20 de tineri și oferirea de servicii de consiliere educațională pentru aceștia, precum și de educație parentală pentru un număr de 100 de părinți;
  • dezvoltarea capacității, a competențelor și a stimei de sine a 300 de adulți în vederea creșterii șanselor de integrare și menținere pe piața muncii prin participarea la servicii de orientare și consiliere profesională, calificare sau mediere;
  • susținerea a 75 de persoane în vederea ocupării pe cont propriu, prin furnizarea de consiliere și formare antreprenorială și oferirea de micro-granturi pentru dezvoltarea a 15 afaceri;
  • crearea unui Centru Comunitar Integrat în vederea furnizării de servicii medicale, sociale și de locuire pentru 600 persoane urmărind accesibilizarea serviciilor de specialitate pentru asigurarea unei vieți sănătoase și independente și a unui habitat propice locuirii;
  • creșterea accesului la servicii juridice în vederea reglementării actelor de identitate și de proprietate pentru un număr de minim 20 persoane;
  • promovarea la nivelul comunității locale a unor acțiuni în care să fie implicate minim 150 de persoane care să urmărească crearea de oportunități de integrare socială prin derularea de acțiuni de ecologizare, concursuri civice, artistice, culturale, sportive, tabere tematice și ateliere de creație sau artizanat.

Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.

ADRA România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings

Translate