Caută
Close this search box.

ADRA România invitată la Sărbătoarea Zilei Liceului Xenopol din Capitală

Sărbătoarea Zilei Liceului Xenopol
Sărbătoarea Zilei Liceului Xenopol

Vineri, 21 Martie, cu ocazia Zilei Liceului Xenopol din București, reprezentanți ai ADRA România au fost invitați să susțină prezentări în fața celor peste 350 de elevi și cadre profesorale despre activitatea pe care o desfășoară dar, în mod special, despre lupta împotriva violenței în familie.

Am fost impresionată chiar până la lacrimi de videoclipurile impotriva violenței în familie și de prezentările susținute de reprezentanții ADRA România cu ocazia întâlnirii de la Hotelul Caro a celor 400 de doamne din administrația publică. Mi-am propus, încă de atunci, să vă abordez și să vă fac invitația de a veni și in liceul nostru pentru a prezenta elevilor noștri aceste lucruri extraordinare. Mă bucur mult că ați răspuns pozitiv invitației noastre și vrem să vă spunem că apreciem foarte mult toată activitatea pe care o desfășurați

a declarat Doamna Mihaela Iacoban, Director al Liceului Xenopol din Capitală.

Adresăndu-se elevilor prezenți la această întâlnire, Directorul ADRA România, domnul Sorin Goleanu a spus:

În urmă cu 20 – 24 de ani eram de vârsta voastră și cred că, asemenea vouă, nu conștientizam foarte bine pericolul violenței domestice care, cu siguranță era prezent și în acea perioadă. Vreau să vă spun că ultimile statistici în acest domeniu ne fac să gândim că este imperios necesar să ne dăm mâinile în aceasta luptă toți, indiferent de vârstă și alte preocupări pe care le mai avem fiecare dintre noi.

Continuând în aceeași direcție, în prezentarea sa, Doamna Alina Bordaș-Mohorea, Psiholog Drd. al ADRA România, le-a vorbit elevilor despre soluțiile concrete care există acum pentru cei care sunt atinși de acest fenomen al violenței în familie și despe existența în cadrul parteneriatului ADRA România cu Primăria Municipiului București a Casei ADRA, Centrul de Primire în Regim de Urgență pentru Victimele Violenței în Familie.

Poate pentru unii dintre cunoscuții voștri, sau poate pentru unii dintre cei apropiați vouă, infomațiile pe care le-ati primit azi aici, ar putea să fie de un real folos.În cadrul acestei lupte suntem cu toții o echipă.

a concluzionat doamna Mohorea.

Nu mi-am putut stăpânii lacrimile în timpul prezentării luptei pe care o ADRA România o duce împotriva violenței în familie, deoarece, chiar în familia mea, există un astfel de caz de violență. Sper din toată inima ca informațiile primite aici să fie de folos în primul rând mie și familiei mele.

a declarat domnișoara MC, elevă in clasa a X-a la Liceul Xenopol.

Cred ca acest gen de evenimente, în care ni se prezintă și nouă, tinerilor informații importante despre subiecte la ordinea zilei, cum este și acesta al violenței domestice, sunt binevenite și, în opinia mea, ar trebui să fie mai dese,

ne-a declarat la finalul întălnirii Cătălin, elev în clasa a IX-a la acest liceu.

Cel mai gustat moment de către toți cei prezenți de departe a fost surpiza făcută unui număr de 220 de băieți, considerați a avea calitățile unui Bărbat Adevărat. Toți aceștia au primit din partea colegelor și prietenelor lor cadoul promovat de ADRA România în cadrul campaniei “Bărbați Adevărați” – Fularul Albastru.

Nici băieții nu s-au lăsat mai prejos și la sfârșit au oferit flori si dulciuri colegelor lor.

Faptul că ADRA România este chemată din ce în ce mai des la astfel de evenimente, faptul că, iată, se fac comenzi la fularele albastre chiar în perioada aceasta în care deja a sosit căldura, aceste lucruri ne vorbesc despre o realitate și anume că din ce în ce mai mulți se alătură luptei pe care ADRA România și alte organizații nonguvernamentale o desfășoară împotriva violemței în familie. Observăm de asemenea că lupta aceasta se intensifică nu doar în țara noastră ci și în afara ei. Spun acest lucru având în minte faptul că, exact în perioada aceasta, în Luxemburg a fost preluat conceptul acesta iar campania “Bărbați Adevărați” este în plină desfășurare.

a declarat domnul Sorin Goleanu pentru Speranța TV, post de televiziune ce a fost prezent la acest eveniment.

Peste putin timp, veți putea urmări în cadrul emisiunii “Din toată inima” de la Speranța TV, un reportaj de la acest eveniment important al Liceului Xenopol.

Mai multe detalii despre întreaga activitate a ADRA România puteți descoperi pe site-ul www.adra.ro precum și pe pagina de Facebook a organizației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole

Privacy Policy Settings

Translate