Trauma nu se termină când violența se oprește
Elena* are 14 ani și, la prima vedere, pare o adolescentă obișnuită. Îi place să construiască lucruri din carton – clădiri, forme, mici lumi în care totul este stabil și previzibil. Poate pentru că, în viața ei de zi cu zi, stabilitatea a fost mult timp doar un vis.
Înainte să ajungă la „Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – Casa ADRA”, zilele ei începeau devreme, cu școala făcută acasă. Încerca să fie atentă, să învețe, să țină pasul. Dar, în realitate, trăia cu o tensiune constantă. Nu știa niciodată cum va fi ziua. Nu știa când liniștea se va transforma în teamă. Când era liniște, respira. Dar, de fiecare dată când auzea poarta deschizându-se, corpul i se încorda. Era acel moment în care nu mai știa la ce să se aștepte.
Când lucrurile deveneau prea apăsătoare, se retrăgea în camera ei și plângea. Era felul ei de a face față. Încet, a început să creadă că poate problema este la ea, că nu este suficient de bună, suficient de frumoasă sau suficient de puternică.
Singura ei ancoră era mama. Ea era cea care o liniștea și încerca să îi ofere un strop de siguranță într-o lume în care frica devenise normalitate. Într-o zi, după un nou episod de violență, mama a luat cea mai grea decizie din viața ei: să plece împreună cu cei patru copii. Nu știau unde vor ajunge și cum va arăta ziua de mâine. Elena și-a luat câteva haine și un singur lucru de care nu s-a despărțit niciodată: mielul ei de pluș, primit la vârsta de doi ani.
Atât. Atât a putut lua din copilăria ei. Când a aflat că vor ajunge la Casa ADRA, nu a simțit entuziasm, a simțit liniște. Pentru prima dată după mult timp, nu mai trebuia să stea în alertă. Prima noapte a fost ciudată. Totul era nou. Dar a dormit. Cu adevărat. Fără teamă. În zilele care au urmat, a descoperit lucruri pe care mulți dintre noi le considerăm firești: oameni care vorbeau calm, un parc în care putea să se plimbe fără frică, adulți care îi spuneau că poate veni oricând să vorbească și care o ascultau fără să o judece. A primit chiar și scrisori în care i se spunea că este valoroasă, inteligentă și iubită. La început nu le-a crezut. Dar, încet, ceva a început să se schimbe.
A început să scrie în jurnal, să își recunoască emoțiile și să învețe că nu este definită de ceea ce a trăit. Spunea că începe să creadă că este capabilă. Că are putere. Că își dorește să studieze și să își construiască propriul viitor. Când era întrebată ce le-ar spune altor copii care trec prin ceea ce a trăit ea, răspunsul venea fără ezitare: „Nu sunteți singuri”. Privind-o, ai fi putut crede că răul a rămas în urmă. Dar trauma are propriul ei timp. Uneori, ea începe să vorbească abia atunci când copilul ajunge în siguranță.
După aproape cinci luni petrecute în Casa ADRA, au început să apară schimbări îngrijorătoare în comportamentul Elenei. Adolescenta devenea tot mai retrasă, se izola de cei din jur, dormea puțin și agitat, era irascibilă și își pierdea treptat încrederea în sine. Cel mai dureros era modul în care vorbea despre propria persoană. Deși obținea rezultate școlare excepționale, iar evaluările arătau că nivelul său de pregătire era cu aproximativ trei ani peste cel al copiilor de aceeași vârstă, Elena era convinsă că este lipsită de inteligență și valoare.
Aceste schimbări au reprezentat un semnal de alarmă pentru echipa de specialiști din Casa ADRA. În urma discuțiilor cu mama, a fost recomandată o evaluare psihiatrică. Inițial, recomandarea a fost primită cu teamă, pe fondul prejudecăților și al temerilor pe care multe familii le asociază serviciilor de psihiatrie.
La scurt timp după această discuție, într-un weekend, mama a solicitat ajutorul echipei Casa ADRA într-o stare de profundă disperare. Elena traversa o criză emoțională severă. Timp de mai multe ore repeta că este urâtă, că este proastă, că reprezintă un eșec și că nu înțelege de ce s-a născut. Având în vedere gravitatea situației, mama a fost îndrumată să solicite de urgență asistență medicală de specialitate.
A doua zi, Elene a participat la o discuție împreună cu echipa Casa ADRA. Printre lacrimi, a mărturisit că își pierduse dorința de a mai trăi și că trecuse printr-un episod de auto-vătămare. În timpul conversației, a fost întrebată de ce se consideră urâtă. Răspunsul a venit simplu și dureros: „Așa mi s-a spus… că am nasul urât, ca tata”. În acel moment, a devenit evident că vocea agresorului continua să îi modeleze imaginea despre sine.
Discuția a continuat cu întrebarea de ce se considera lipsită de valoare și incapabilă, în condițiile în care toate evaluările școlare și psihologice indicau contrariul. Însă depresia îi distorsionase profund percepția asupra propriei persoane, făcând-o incapabilă să își mai recunoască propriile calități și resurse.
Având în vedere gravitatea situației, a fost obținută de urgență o evaluare psihiatrică. În urma consultului, medicul i-a explicat mamei că starea Elenei era suficient de severă încât internarea ar fi fost recomandată. Pentru o mamă, puține vești pot fi mai greu de primit, iar cu greu și-a putut stăpâni lacrimile. Împreună cu medicul a fost stabilit un plan de tratament și de monitorizare atentă, iar Elena a fost diagnosticată cu un episod depresiv.
Au urmat săptămâni în care fiecare zi însemna grijă, supraveghere, terapie, tratament și multă speranță. Au fost săptămâni în care echipa a stat alături de Elena, de mama ei și de frații ei. Pentru că vindecarea unui copil nu este niciodată responsabilitatea unei singure persoane. Este munca unei întregi echipe. Este iubirea unei mame. Este încrederea unui copil. Este sprijinul unei comunități. La Casa ADRA nu oferim doar un adăpost. Oferim timp. Oferim siguranță. Oferim terapie. Oferim speranță. Și, uneori, oferim șansa ca un copil să își dorească din nou să trăiască. Astăzi, Elena continuă să meargă înainte. Pas cu pas. Încă își construiește, din carton, lumea aceea stabilă pe care și-a dorit-o atât de mult. Și încă visează. Pentru că, așa cum spune chiar ea: „Viața rămâne frumoasă, indiferent de probleme”.
„Nu este o rușine să ceri ajutor pentru sănătatea ta mintală. Povestea Elenei nu este un caz izolat. Este povestea multor copii care ajung în Casa ADRA după ani de violență domestică. Dincolo de această poveste, simt nevoia să vă vorbesc nu doar despre Elena, ci și din perspectiva psihologului care a însoțit această familie în unul dintre cele mai grele momente din viața ei. Ca psiholog, am întâlnit multe forme de suferință. Dar sunt momente care te marchează profund. Puține sunt mai grele decât acela în care un copil îți spune că nu mai vrea să trăiască. În acele clipe, simți întreaga responsabilitate a profesiei tale și faci tot ceea ce îți stă în putere pentru a-i proteja viața. De aceea, vreau să transmit un mesaj tuturor celor care citesc această poveste. Nu este o rușine să mergi la psiholog. Nu este o rușine să mergi la medicul psihiatru. Nu este o rușine să urmezi un tratament atunci când acesta este recomandat de un specialist. Este curaj. Este responsabilitate. Este iubire față de propria viață. Așa cum avem grijă de inima noastră, de plămâni sau de orice alt organ al corpului, trebuie să avem grijă și de mintea noastră. Psihicul se poate îmbolnăvi. Iar atunci când boala se instalează, psihoterapia, consilierea, sprijinul familiei și credința rămân extrem de importante, dar, uneori, nu mai sunt suficiente de unele singure. Există situații în care este nevoie și de evaluarea și tratamentul recomandat de medicul psihiatru. Acesta nu este un semn de slăbiciune. Nu este o etichetă. Este o șansă la viață. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mama Elenei a avut puterea să își învingă teama și să accepte ajutorul. A fost una dintre cele mai grele decizii din viața ei, dar a ales viața copilului ei înaintea prejudecăților. Mi-aș dori ca povestea aceasta să schimbe ceva în fiecare dintre noi. Să nu mai spunem niciodată despre un om care merge la psihiatru că este „nebun”. Să spunem, în schimb, că este un om curajos, care a ales să lupte pentru viața lui. Și să nu uităm niciodată că violența domestică nu se termină în ziua în care victima pleacă din casa agresorului. Ecoul ei poate rămâne ani întregi în sufletul unui copil. Dacă această poveste v-a atins inima, vă invităm să fiți parte din vindecarea altor familii. Prin fiecare donație făcută către Casa ADRA, oferiți nu doar un acoperiș deasupra capului, ci și consiliere, siguranță, sprijin și speranță. Uneori, un astfel de ajutor poate face diferența dintre disperare și speranță. Iar alteori poate salva o viață”, a declarat Mariana Roș, Psiholog ADRA România.
În cei 17 ani de activitate neîntreruptă (2009-2025), în cadrul proiectului ADRA ”Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – Casa ADRA”, care se încadrează în domeniul de expertiză ”Lupta împotriva violenței în familie”, au fost asistate peste 4.026 victime ale violenței în familiei, mame și copii, dintre care 1.199 au primit găzduire la ”Casa ADRA”.
Începând cu anul 2009, ADRA România conduce ”Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – Casa ADRA”. Obiectivul acestui proiect este reintegrarea socială a victimelor violenței în familie prin adăpost, consiliere socială, consiliere psihologică, asistență medicală de urgență, hrană și îndrumare către un jurist. Viețile beneficiarelor găzduite în centru au fost schimbate pentru că au cunoscut un alt fel de a trăi: fără violență fizică, verbală, economică, psihică, sexuală și religioasă, bazându-se pe valori spirituale și cultivând obiceiuri sănătoase în alimentație, exercițiu fizic, instruire și recreere.
Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România este licențiată pentru serviciul social ”Centrul de Primire în Regim de Urgență a Victimelor Violenței în Familie – Casa ADRA”. Decizia de acordare a licenței de funcționare a fost emisă de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în urma evaluării documentației depuse și a vizitelor de verificare. Centrul este licențiat până în 30.12.2030, în conformitate cu Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările ulterioare.
Cum poți susține?
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”Casa ADRA” și să se implice o pot face prin:
- donații materiale (în special produse de igienă, medicamente, dar și îmbrăcăminte), dar și prin
- donații financiare în contul ADRA sau
- donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, pentru proiectul ”Casa ADRA”,
- donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.
Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după mottoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în 118 țări și având la bază filosofia care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
*Pseudonim ales din motive de siguranță
ADRA România
