Cristian și Simona Muller, împreună cu cei 7 copii ai lor, locuiesc în Municipiul Sighișoara, Județul Mureș. Familia Muller consideră că educația este importantă, motiv pentru care își susțin copii în procesul de formare, oferindu-le tot ceea ce le stă în putere. Părinții simt că efortul lor nu este în zadar pentru că, în ciuda condițiilor grele în care trăiesc și a neajunsurilor, 4 dintre cei 7 copii sunt preminați, iar unul dintre copii este sportiv cu rezultate deosebite.
Întreaga familie stă într-o singură cameră, iar condițiile în care locuiesc nu i-a determinat să dea înapoi, ci i-a motivat să lupte și să clădească, cu propriile mâini, un viitor mai bun și mai sigur. Chiar dacă veniturile familiei sunt reduse, formate din alocațiile copiilor și banii căștigați ca zilier, tatăl a început să zidească singur o casă pentru familia sa pentru a asigura condiții mai bune de trai copiilor.
În urma analizării situației, în consultare cu autoritățile locale și cu voluntarii ADRA locali, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România a decis să sprijine familia Muller în construcția casei în cadrul proiectului ”În sfârșit, acasă!”.
”Când am ajuns la ei prima dată, am văzut situația în care se aflau: 9 oameni înghesuiți într-o cameră mică, încălzită cu o sobă, ce avea plita crăpată și scotea fum. Prima reacție a fost să îi întreb despre lucrurile de care au nevoie. Spre surprinderea mea, cerințele lor au fost minime. Nu au cerut lucruri nefolositoare, nu au cerut mai mult decât aveau nevoie, ba chiar mai puțin. Observând caracterul lor, educația pe care încearcă să o ofere copiilor lor, în urma analizei am hotărât să îi ajutăm. Lucrurile au mers bine până în prezent. Îi ajutăm și noi, dar cel mai mult se ajută ei înșiși. Tatăl este harnic, lucrează singur de dimineața până seara. Casa lor încă nu e gata. E doar la roșu. Nevoile încă sunt mari. Finisajele costă mai mult decât a costat casa pînă acum. Gresia, faianța, obiectele sanitare și de bucătărie sunt cele mai stringente nevoi. Până acum, Dumnezeu a fost cu noi și suntem convinși că și de acum încolo ne va ajuta. Pe această cale, dorim să mulțumim donatorilor, sponsorilor și voluntarilor, fără ajutorul cărora nu am fi putut să avansăm atât de mult” a declarat Domnnul Reinhard Suciu, Asistent manager și coordonator proiecte ADRA în zona Transilvania de Sud.
”Suntem bucuroși că am avut posibilitatea să ajutăm familia Muller. Este o familie necăjită, care se descurcă foarte greu cu șapte copii și doar o singură sursă de venit. Din momentul în care a început să-și construiască locuința, Cristian Muller a fost nevoit să renunțe la serviciu, lucrând sporadic ca zilier pentru a asigura hrana familiei. Din prima zi în care l-am întâlnit pe Cristian am realizat că este o persoană harnică și o persoană foarte recunoscătoare față de cei care i-au dat o mână de ajutor. Ne-a demonstrat acest lucru în mai multe ocazii în care s-a implicat în ajutorarea altor familii care se confruntau cu aceleași probleme cu care se confrunta și el” a declarat Domnul Daniel Toma, voluntar ADRA România și pastor al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Sighișoara.
Proiectul „În sfârșit, acasă!” este modalitatea prin care ADRA România se implică în susținerea familiilor numeroase, construind locuințe familiale, pentru cei care trăiesc în condiții grele, dar având dorință de a muncii. Încă de la înființare, în fiecare an, ADRA identifică și sprijină persoane cu familii numeroase care nu au un spațiu optim de locuit, prin construirea de locuințe și oferirea de asistență competentă. Acest proiect se desfășoară în parteneriat cu autoritățile locale, iar finanțarea vine atât de la persoane fizice, cât și de la persoane juridice. Implementarea proiectului se realizează cu ajutorul voluntarilor din țară și din străinătate.
Vă așteptăm să fiți alături de Familia Muller și de cei 7 copii care speră ca în curând să poată sa locuiască în condiții mai bune. Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”În sfârșit, acasă!” și să se implice, o pot face prin:
- voluntariat,
- donații materiale (în special materiale de construcții), dar și prin
- donații financiare în conturile ADRA (cu precizarea numelui beneficiarului) sau
- donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, pentru proiectul ”În sfârșit, acasă!”
ADRA România