Cum găsești puterea să o iei de la capăt atunci când anii de abuz ți-au șters complet încrederea în tine? Sunt oameni care învață de foarte devreme să se descurce singuri. Oameni care nu au avut întotdeauna sprijinul de care aveau nevoie, dar care au mers înainte, au muncit, au crescut copii și au încercat să construiască o viață mai bună. Larisa* este unul dintre acești oameni.
O copilărie marcată de pierdere și ani de muncă grea
Larisa* a crescut în București, fiind al cincilea copil al familiei. Până la vârsta de 18 ani a fost crescută de bunici. Despre copilăria ei vorbește cu multă emoție, mai ales despre bunicul care a însemnat pentru ea siguranță și sprijin. Moartea lui, când Larisa avea doar șase ani, a fost un moment care, în cuvintele ei, „a schimbat totul”. Relația cu părinții nu a fost una apropiată, iar în familie s-a simțit adesea diferită și mai puțin importantă decât ceilalți. A învățat însă să meargă înainte.
După moartea tatălui, a fost nevoită să renunțe la școală și să înceapă să muncească. A lucrat într-o fabrică, iar mai târziu a plecat în străinătate. În Grecia a muncit în taverne și la sortarea fructelor și legumelor. Apoi s-a întors în România și a lucrat la Mega Image, iar mai târziu a plecat în Anglia, unde a lucrat într-o fabrică de pâine, în zona de control al calității.
Ani la rând, Larisa a fost obișnuită să muncească și să se bazeze pe propriile puteri. Își amintește despre acea perioadă ca despre o vreme în care era independentă, avea un serviciu bun, era îngrijită și nu depindea de nimeni. Era mamă și, în același timp, femeia care muncea pentru a le asigura copiilor ceea ce aveau nevoie.
O relație care i-a luat, treptat, libertatea
Apoi, viața ei a început să se schimbe. În urmă cu câțiva ani, Larisa a reluat legătura cu un bărbat pe care îl cunoscuse încă din copilărie. La început, relația părea să îi ofere ceea ce își dorea: o familie, o casă și sentimentul că nu mai este singură.
Dar lucrurile s-au schimbat treptat. Au apărut consumul de alcool și droguri, jignirile și controlul. Larisa a început să fie verificată, să dea socoteală pentru bani, să fie împiedicată să păstreze legătura cu oameni apropiați. Telefonul și conturile ei au fost controlate. Libertatea ei s-a restrâns tot mai mult.
Au urmat și abuzurile fizice. Larisa povestește că primul episod de violență a avut loc în timp ce era însărcinată cu fetița ei. Mai târziu, după naștere, au existat și alte momente în care s-a temut pentru propria viață. În tot acest timp, încerca să își protejeze copiii și să țină familia împreună.
Dar abuzul nu înseamnă doar lovituri. Uneori începe cu o jignire, continuă cu controlul, cu izolarea, cu frica și cu repetarea aceleiași idei: „Fără mine nu te descurci”. Cu timpul, astfel de cuvinte pot ajunge să fie crezute chiar de persoana care le aude. Larisa a ajuns să se întrebe dacă va putea să se descurce singură. Îi era teamă că își va pierde copiii. Se simțea vinovată pentru alegerile făcute și tristă pentru viața pe care ajunsese să o trăiască.
Ziua în care a ales să plece
Unul dintre cele mai grele momente a venit atunci când un nou episod de violență a avut loc în prezența copiilor. Fiul ei a văzut ce se întâmpla și i-a spus: „De ce stai să dea în tine? Hai să mergem la Bunica Rodica”.
Atunci, Larisa și-a luat copiii și a plecat. Nu avea toate răspunsurile. Nu știa unde va locui, cum va avea grijă de copii, cum își va găsi un loc de muncă sau cum va reuși să-și pună viața în ordine. Dar știa că nu mai poate rămâne acolo.
A ajuns la „Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – Casa ADRA” prin intermediul surorii sale. Pentru ea, centrul a însemnat mai mult decât un loc în care să poată sta în siguranță. A fost un loc în care, pentru prima dată după mult timp, a putut să se oprească și să se gândească la propria viață.
Dincolo de supraviețuire: Sprijinul oferit de Casa ADRA
Când ajunge într-un centru pentru victime ale violenței, un om nu vine doar cu câteva bagaje. Vine cu frică, cu întrebări, cu vinovăție, cu neîncredere și cu multă oboseală. Larisa a venit cu toate acestea.
Își făcea griji pentru copii, pentru situația lor, pentru locuință și pentru viitor. Își dorea să divorțeze, să își rezolve situația copiilor, să găsească un loc de muncă și, în cele din urmă, să poată avea din nou o viață liniștită alături de ei.
În cadrul Casei ADRA, nu a fost lăsată să rezolve singură toate aceste probleme, psihologul a fost alături de ea pentru a o ajuta să își înțeleagă emoțiile, să vorbească despre ceea ce trăise și să își recapete treptat încrederea în propriile resurse, iar asistentul social a sprijinit-o în demersurile necesare pentru situația familiei, pentru documente și pentru pașii pe care trebuia să îi facă pentru a-și construi un drum independent.
Au fost lucruri concrete, dar și pași mici, care pentru cineva aflat într-o astfel de situație pot însemna foarte mult. Pentru că după ani în care altcineva a decis unde merge, cu cine vorbește, cum își cheltuie banii și ce are voie să facă, libertatea începe uneori cu lucruri aparent simple: să poți lua o decizie pentru tine, să poți spune ce gândești, să poți dormi fără teamă.
O mamă care încearcă să le ofere copiilor ceea ce ei îi lipsea
Poate una dintre cele mai frumoase părți ale poveștii Larisei este felul în care vorbește despre copiii ei. În ciuda tuturor greutăților, ea a încercat să fie pentru ei mama de care ea însăși ar fi avut nevoie când era copil.
A spus despre ea că este o mamă dedicată. A avut grijă ca cei mici să fie curați, hrăniți și îngrijiți și a făcut multe lucruri singură, chiar și atunci când i-a fost greu. Este o parte din Larisa pe care am văzut-o și noi la Casa ADRA: dincolo de femeia speriată, obosită și copleșită, există o mamă care își dorește să le ofere copiilor ei siguranță. Și poate că tocmai această dorință a ajutat-o să facă pasul cel mai greu: să plece.
Ce urmează?
Larisa încă are multe lucruri de rezolvat. Drumul ei nu se termină odată cu plecarea dintr-o relație abuzivă. Urmează întrebări despre copii, locuință, muncă, independență și despre cum își poate reconstrui viața. But acum aceste întrebări sunt puse dintr-un alt loc — nu din casa în care îi era teamă, ci dintr-un loc în care a putut să se oprească, să fie ascultată și să primească sprijin.
La Casa ADRA, nu putem șterge anii dificili din viața unui om și nici nu putem lua toate problemele de pe umerii lui. Putem însă să fim acolo atunci când persoana nu mai știe singură care este următorul pas. Pentru Larisa, acel pas a fost plecarea. Apoi au venit alții: să ceară ajutor, să vorbească despre ceea ce i s-a întâmplat, să își protejeze copiii, să își facă planuri și să înceapă să creadă din nou că poate.
Iar uneori, reconstruirea unei vieți nu începe cu o schimbare spectaculoasă. Începe cu o femeie care, după ani în care a auzit că nu se poate descurca fără altcineva, găsește puterea să spună: „Plec. Vreau să încerc să mă descurc”.
Și cu oameni care aleg să nu o lase să facă singură acest drum.
„Unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat cel mai mult la Ioana a fost felul în care, în ciuda tuturor greutăților prin care trecea, a rămas atentă la copiii ei. Deși ea nu avusese parte în copilărie de prea multe jucării, jocuri sau timp petrecut cu părinții, pentru copiii ei a încercat să ofere ceea ce ei îi lipsise. Le cumpăra Lego, jocuri, jucării și își făcea timp să se joace cu ei. M-am bucurat de fiecare dată când copiii veneau în cabinetul meu împreună cu mama lor și îmi arătau ce construiseră sau ce activități făcuseră împreună. Îmi amintesc și bucuria lor când mi-au povestit despre căsuța din material pe care mama le-o cumpărase, unde se puteau juca împreună cu ceilalți copii. Dar, dincolo de aceste momente frumoase, am văzut și cât de multă durere purta Ioana. La un moment dat, a venit să-mi spună că nu mai are energie, că nu mai are răbdare cu copiii, că nu mai are putere să lupte și că nu mai simte dorință de viață. Am înțeles că starea ei se agravase și că avea nevoie de ajutor specializat. Am făcut împreună demersurile pentru o evaluare psihiatrică, iar a doua zi am mers împreună la consultație. M-am bucurat mult să văd că, după începerea tratamentului recomandat, Ioana a început să doarmă mai bine, iar starea ei s-a îmbunătățit. Experiența ei mi-a reamintit cât de important este să cerem ajutor la timp. Uneori, oamenii din jur observă doar că cineva „nu mai are chef”, „nu mai muncește”, „se izolează” sau „nu se mai îngrijește”. În spatele acestor schimbări poate exista însă multă suferință. De aceea, dacă observați că cineva drag își pierde energia, se retrage sau spune că nu mai vrea să trăiască, nu treceți cu vederea aceste semnale. Ascultați, fiți aproape și încurajați persoana să ceară ajutor. Uneori, a cere ajutor la timp poate fi primul pas spre a te regăsi”, a declarat Mariana Roș, Psiholog ADRA România.
În cei 17 ani de activitate neîntreruptă (2009-2025), în cadrul proiectului ADRA ”Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – Casa ADRA”, care se încadrează în domeniul de expertiză ”Lupta împotriva violenței în familie”, au fost asistate peste 4.026 victime ale violenței în familiei, mame și copii, dintre care 1.199 au primit găzduire la ”Casa ADRA”.
Începând cu anul 2009, ADRA România conduce ”Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – Casa ADRA”. Obiectivul acestui proiect este reintegrarea socială a victimelor violenței în familie prin adăpost, consiliere socială, consiliere psihologică, asistență medicală de urgență, hrană și îndrumare către un jurist. Viețile beneficiarelor găzduite în centru au fost schimbate pentru că au cunoscut un alt fel de a trăi: fără violență fizică, verbală, economică, psihică, sexuală și religioasă, bazându-se pe valori spirituale și cultivând obiceiuri sănătoase în alimentație, exercițiu fizic, instruire și recreere.
Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România este licențiată pentru serviciul social ”Centrul de Primire în Regim de Urgență a Victimelor Violenței în Familie – Casa ADRA”. Decizia de acordare a licenței de funcționare a fost emisă de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în urma evaluării documentației depuse și a vizitelor de verificare. Centrul este licențiat până în 30.12.2030, în conformitate cu Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările ulterioare.
Cum poți susține?
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”Casa ADRA” și să se implice o pot face prin:
- donații materiale (în special produse de igienă, medicamente, dar și îmbrăcăminte), dar și prin
- donații financiare în contul ADRA sau
- donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, pentru proiectul ”Casa ADRA”,
- donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.
Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după mottoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în 118 țări și având la bază filosofia care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
*Pseudonime alese din motive de siguranță
ADRA România
