Deși majoritatea victimelor violenței domestice sunt femei, prin „ea” sau „victimă a violenței în familie” se înțelege și includerea bărbaților ca victime ale violenței domestice.
Dai în ea? Dăm în tine!
Cu LEGEA!
Este timpul ca agresorilor să le fie teamă de LEGE!
Dar pentru a fi cu adevărat eficientă, LEGEA are nevoie de îmbunătățiri! Scrie între 25 noiembrie – 10 Decembrie 2011 parlamentarului tău (deputat sau senator) că dorești ca Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie să prevadă introducerea în cel mai scurt timp a:
- Ordinului de restricţie ca măsură de siguranţă specială prin care instanţa de judecată să poată impune învinuitului sau inculpatului:
- păstrarea distanţei minime de 200 de metri faţă de persoana vătămată, de domiciliul şi locul de muncă al acesteia;
- interzicerea oricărui contact telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu aceasta;
- obligarea agresorului de a urma un program de consiliere psihologică;
- alte măsuri care se impun pentru înlăturarea oricărui pericol iminent.
- Ordinului de protecție a victimei prin care instanţa să poată dispune:
- evacuarea temporară a agresorului;
- luarea de măsuri vremelnice cu privire la încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere, prestaţiile sociale.
Un răspuns