Sursa: Ziarul de Vrancea
Foraj de 130 de metri, dat în folosință la Biceștii de Jos. Peste 600 de localnici ar urma să beneficieze de noua sursă de apăProiect pentru o comunitate din Vrancea afectată de lipsa apei în perioadele de secetă

Peste 600 de locuitori ai satului Biceștii de Jos, comuna Dumitrești, ar urma să beneficieze de o nouă sursă de apă, după finalizarea unui foraj cu adâncimea de 130 de metri. Investiția a fost realizată prin proiectul „Apă pentru toți”, implementat de ADRA România și finanțat de INGKA Investments, potrivit unei informări de presă transmise marți, 8 septembrie 2026, redacției Ziarului de Vrancea.
Noua sursă de apă a fost dată în folosință într-o localitate în care alimentarea devine dificilă în lunile secetoase. Conform informațiilor comunicate de inițiatorii proiectului, satul Biceștii de Jos este situat la capătul conductei de alimentare, iar debitul surselor existente nu reușea să acopere necesarul comunității în perioadele foarte călduroase.
În asemenea situații, unii dintre locuitori erau nevoiți să aducă apă cu căruțele ori cu recipiente din alte sate ale comunei Dumitrești.
Primarul comunei Dumitrești: „Pe secetă, oamenii rămâneau fără apă”
Primarul comunei Dumitrești, Adrian Barnaurs, susține că problema s-a accentuat în ultimii ani, pe fondul verilor tot mai secetoase.
„În ultimii ani, problema apei a devenit tot mai acută în Biceștii de Jos, în lunile foarte călduroase de vară. Satul se află la capătul conductei de alimentare, iar pe secetă oamenii rămâneau fără apă. Avem aici familii cu mulți copii, care făceau față cu greu acestor perioade. Forajul acesta ne ajută enorm”, a declarat primarul comunei Dumitrești, citat în informarea transmisă presei.
Forajul, realizat la o adâncime de 130 de metri, este prezentat de inițiatorii proiectului drept o soluție menită să ofere comunității acces constant la apă inclusiv în perioadele cu precipitații reduse.
Informarea nu precizează însă valoarea totală a investiției, debitul forajului sau dacă apa este distribuită direct către gospodării. Din declarațiile localnicilor rezultă că oamenii se deplasează la punctul amenajat pentru a-și umple recipientele.
Mărturiile localnicilor din Biceștii de Jos
Pentru familiile din sat, lipsa apei nu însemna doar un disconfort, ci dificultăți zilnice legate de prepararea hranei, igienă și îngrijirea copiilor.
„Apa a ajuns un lux la noi în perioadele de secetă. E mare lucru cu puțul acesta, să poți să vii aici să iei apă și să ai cu ce spăla, cu ce face mâncare”, a declarat Marioara Sorina, locuitoare a zonei.
Un alt localnic, Mirel Dobrin, a vorbit despre problemele întâmpinate de familiile cu copii: „Am trei copii acasă. Cum să îi îngrijești când nu ai apă? De apă ai nevoie toată ziua, la tot ce faci”.
Cristea Geanin Octavian spune că, până la realizarea forajului, era nevoit să transporte apă de la câțiva kilometri distanță.
„De la o vară la alta ni s-a împuținat apa. Când vine seceta, rămânem fără. Câteodată sunt bănuți, altă dată nu sunt bănuți. Acum am venit aici, este la un minut de mine, umplu câteva bidoane și duc apa acasă”, a relatat acesta.
Al doilea proiect de acest tip realizat în Vrancea
Investiția de la Biceștii de Jos continuă un parteneriat început în județul Vrancea în anul 2025. Atunci, ADRA România și INGKA Investments au sprijinit realizarea unui sistem de alimentare cu apă în satul Poenile, comuna Gura Caliței.
Potrivit organizatorilor, aproximativ 300 de locuitori din Poenile au obținut, prin acel proiect, un acces mai facil la apă.
„Experiența de la Poenile a demonstrat impactul major pe care astfel de investiții îl pot avea asupra comunităților izolate. Reducerea timpului petrecut pentru procurarea apei, îmbunătățirea condițiilor de igienă și creșterea calității vieții au fost aspecte vizibile, pe care dorim să le reproducem și în alte comunități”, a declarat Gabriela Istrate, manager de proiect în cadrul ADRA România.
Reprezentanții INGKA Investments afirmă că proiectele de acest fel urmăresc rezolvarea unor probleme concrete ale comunităților din zonele în care compania își desfășoară activitatea.
„Pentru comunitățile rurale afectate de lipsa apei, accesul la o sursă sigură și constantă reprezintă mai mult decât o utilitate; este o condiție esențială pentru un trai decent”, a precizat Cristina Nica, Sustainability Leader în cadrul INGKA Investments.
Compania administrează, potrivit comunicatului, peste 50.000 de hectare de pădure în România și finanțează proiecte locale în domenii precum accesul la apă, educația și sprijinul social.
Punerea în funcțiune a forajului reprezintă o îmbunătățire importantă pentru locuitorii satului Biceștii de Jos, însă informarea transmisă presei nu cuprinde date despre analizele de laborator ale apei, parametrii de potabilitate, costurile de exploatare sau instituția care va asigura întreținerea pe termen lung a instalației.



