Joi, 04 Mai 2017, în Aula Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea Târgu Mureș ”D” a avut loc Adunarea Generală Electivă a Conferinței Transilvania Sud cu un număr de 171 de delegați din județele Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. În cadrul întâlnirii, s-a validat raportul ADRA din zona Transilvania Sud din perioada anilor 2013 – 2017.
În urma analizei, ADRA și-a îndeplinit obiectivele propuse pentru mandatul celor patru ani, implementând cu succes, pe parcursul mandatului celor patru ani, 32 proiecte. Aria de implementare a proiectelor a avut în vedere ”Declarația de Acțiune” a organizației:
”ADRA România urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru cei aflați în nevoie şi investeşte în potenţialul oamenilor, prin iniţiative de dezvoltare comunitară, axându-se pe cinci direcţii principale, respectiv dezvoltare economică, educație de bază și sănătate primară, lupta împotriva violenței în familie, asistarea victimelor dezastrelor naturale și asistarea categoriilor sociale defavorizate.”
”ADRA este ochiul care vede nevoia, o analizează și, cu ajutorul sponsorilor și al voluntarilor, este mâna întinsă și picioarele gata să alerge la cei din jur. De atâția ani, în această echipă frumoasă bate aceeași inimă: o inimă plină de dragoste pentru cei din jur. Îmi place că atunci când intervine ADRA apare o imagine și fotografii specifice. Sunt imagini care ar trebui să circule cât mai mult și cât mai des pe orice cale de socializare sau comunicare pentru că acestea arată împlinită dragostea într-un mod atât de practic. Colaborarea cu agenția ADRA aduce materializarea Evangheliei într-un mod aparte, rezultatul fiind o realizare materială care împlinește o nevoie vizibilă” a declarat Bogdan Vlad, Responsabil ADRA Transilvania Sud 2013 – 2017.
În perioada anilor 2013 – 2017, în Conferința Transilvania Sud, activitatea socială a înregistrat asistarea a peste 4400 persoane prin intermediul a 32 proiecte existente în portofoliul ADRA România. Implementarea cu succes a acestor proiecte a fost posibilă cu sprijinul a 3576 voluntari activi și a 394 parteneri care au fost alături de noi. Suntem conștienți de faptul că ajutorul material și financiar în implementarea proiectelor desfășurate nu este de neglijat, astfel că, în perioada acestui mandat, ne-am bucurat de susținere din partea celor 327 sponsori cu inimă mare. Prețuirea noastră și răsplata de sus!
”În echipa ADRA am învățat că cel mai bun antidot pentru îngrijorare este munca. Cel mai bun remediu pentru oboseală este provocarea de a ajuta pe cineva care este și mai obosit. Dar cel mai bun beneficiu pentru suflet este atunci când alungi îngrijorarea celor obosiți, apăsați și lipsiți și împlinești nevoile lor! Remediul lui Dumnezeu pentru egoism și lăcomie este să dăruim pentru alții. Pentru mine ADRA înseamnă mai mult decât un loc de muncă, înseamnă educație, acea educație care mă face în stare să înțeleg pe deplin lucrarea lui Hristos, care a făcut numai bine, a alinat pe cei în suferință și a acoperit nevoile celor lipsiți” a declarat Ganea Irinel, Coordonator proiecte ADRA Transilvania Sud 2013-2015.
”În lumea aceasta sunt foarte mulți oameni care au nevoie de ajutor, care au nevoie de medicamente, de hrană sau de un acoperiș deasupra capului. Chiar dacă ne dorim acest lucru, nu putem sa îi ajutăm pe toți. Pentru mine, ADRA înseamnă privilegiul pe care mi-l oferă Dumnezeu de a face un bine semenului meu” a declarat Reinhard Suciu, Coordonator proiecte ADRA Transilvania Sud 2015-2017.
De peste 26 de ani, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populaţie. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Schimbă o viață și vei schimba lumea!”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane.
Bogdan Vlad, Responsabil ADRA Transilvania Sud 2013-2017
Irinel Ganea, Coordonator proiecte ADRA Transilvania Sud 2013-2015
Reinhard Suciu, Coordonator proiecte ADRA Transilvania Sud 2015-2017