Un vis devenit realitate: Clinica stomatologică ADRA România și-a deschis porțile în Matandani, Malawi
UPDATE: 27 mai 2026
Un vis devenit realitate: primul cabinet stomatologic din Matandani, Malawi
“Încă de la venirea noastră în Malawi, în inimile noastre s-a născut un gând tainic: oare am putea deschide aici un cabinet stomatologic? A fost o rugăciune rostită în liniște, iar răspunsul lui Dumnezeu nu a întârziat să apară. Un telefon neașteptat ne-a adus vestea că există un donator care dorește să sprijine deschiderea unui cabinet stomatologic în Africa, iar campusul din Matandani era locul potrivit.
Am văzut încă o dată cum Dumnezeu răspunde chiar și celor mai ascunse rugăciuni — nu pentru că am avea ceva special, ci pentru că El este Bun! Toată slava și recunoștința Îi aparțin Lui!
Acest proiect ADRA România ne-a umplut inimile de bucurie, mâinile de lucru în ritm tradițional românesc, fețele de zâmbete sincere și sufletele de recunoștință. Ne-a adus timp prețios petrecut alături de oameni minunați, prietenii noi și emoția dulce a „vorbei de acasă”.
A fost pentru prima dată când am găzduit voluntari, însă ne rugăm ca acesta să fie doar începutul unei frumoase continuări”,
a declarat Ramona Andrei, Medic Rezident, Manager Proiect Asistent Matandani SDA Mission și voluntar ADRA România în proiectul „Sprijină un copil din Africa”.
Mulțumim, Ramona Andrei, pentru găzduirea si ajutorul oferit!
Prețuirea noastră si rasplata de sus!









Care sunt costurile pentru un copil in Campusul “Matandani SDA Mission” din Malawi, Africa?
Taxe scolare anuale:
– 15 euro / copil grădiniță / 12 luni
– 15 euro / copil școală clasele 1-4 / 12 luni
– 20 euro / copil școală clasele 5-8 / 12 luni
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul „Sprijină un copil din Africa” și să se implice, o pot face prin:
* donații financiare în contul ADRA sau
* donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, prin specificarea proiectului „Sprijină un copil în Africa” la destinații sau
* donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.
ADRA România
UPDATE: 27 mai 2026
“Bucuria din ochii pacienților a fost cea mai mare răsplată”
„Pornind din nou spre Africa, am avut anumite așteptări bazate pe experiențele anterioare, însă multe dintre ele s-au dovedit a fi diferite de realitate. În rolul meu de suport tehnic al echipei, am fost pus în fața unor provocări și probleme tehnice care, în lumea „civilizată”, probabil nici nu ar fi luate în calcul. Cu toate acestea, am simțit că mâinile și gândurile îmi erau călăuzite de o putere mai presus de mine, ceea ce m-a ajutat să depășesc fiecare obstacol.
Chipurile pacienților cărora le ofeream servicii stomatologice exprimau suferință și nevoi profunde, chiar și fără cuvinte. Tocmai aceste priviri îți dădeau puterea să faci tot ce îți stă în putință pentru a-i ajuta. Bucuria și recunoștința pe care le vedeai pe fețele lor după tratament erau o răsplată neprețuită.
Timpul petrecut acolo, în condiții de lucru dificile, m-a făcut să apreciez mai mult cine sunt, ce am și locul în care trăiesc. Totodată, am înțeles că aproapele meu, fie că este lângă mine sau la mii de kilometri distanță, este la fel de valoros și iubit de Dumnezeu ca mine.
Drumul spre Malawi îl cunosc acum. Mai trebuie doar să apară o nouă oportunitate și mă voi întoarce acolo cu bucurie”, a declarat Mircea Cristea, inginer și voluntar ADRA România în proiectul „Sprijină un copil din Africa”.








Mulțumim, Mircea Cristea, pentru sacrificiul tău!
Prețuirea noastră si rasplata de sus!
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul „Sprijină un copil în Africa” și să se implice, o pot face prin:
* donații financiare în contul ADRA sau
* donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, prin specificarea proiectului „Sprijină un copil în Africa” la destinații sau
* donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.
ADRA România
UPDATE: 17 mai 2026
Prin ploaie, singur și fără haine de schimb… dar fără să renunțe: povestea lui KEVIN, un copil de doar 4 ani care merge singur 40 minute prin jungla pentru a nu lipsi de la gradinita
Care sunt costurile pentru un copil in Campusul “Matandani SDA Mission” din Malawi, Africa?
Taxe scolare anuale:
– 5 euro / copil grădiniță / 12 luni
– 15 euro / copil școală clasele 1-4 / 12 luni
– 20 euro / copil școală clasele 5-8 / 12 luni
La doar 4 ani, Kevin străbate singur jungla în fiecare dimineață pentru a ajunge la grădiniță.
Alergând aproape tot drumul, merge 35–40 de minute pe un singur sens, prin poteci izolate și pădure deasă. Coliba în care locuiește împreună cu mama și surioara lui este ascunsă adânc în junglă.
Tatăl i-a părăsit și nu îi mai susține. Kevin și surioara lui au rămas doar în grija mamei lor, care încearcă să facă față singură lipsurilor și sărăciei.
Și totuși… Kevin nu lipsește niciodată de la grădiniță. Niciodată!
Profesoara lui, Katrine, spune cu emoție:
„Dacă alți copii nu vin, el vine mereu. Este trist când plouă, pentru că nu are haine de schimb și ajunge ud la grădiniță. Nu are haine. Are doar un singur tricou curat pe care il poartă în fiecare zi.”
Taxa anuală pentru un copil la grădinița Matandani SDA Mission este de 12.000 MWK – kwacha malawiană (aproximativ 5 EURO). O sumă mică pentru noi, dar greu de acoperit pentru familia lui Kevin.




Astăzi, tu poți face diferența.
Poți fi parte din povestea lui Kevin și a celorlalți copii ca el.
Susține un copil precum Kevin și oferă-i șansa la educație și la un viitor mai bun alături de ADRA România, prin proiectul „Sprijină un copil din Africa”.
Împreună, putem transforma pașii lui prin ploaie… într-un drum sigur spre speranță.
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul „Sprijină un copil în Africa!” și să se implice, o pot face prin:
• donații financiare în contul ADRA;
• donând direct pe site-ul adra.ro/doneaza, prin specificarea proiectului „Sprijină un copil în Africa” la destinații;
• donând 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul „ADRA”.
ADRA România
UPDATE: 13 mai 2026
MALAWI – o altă „față” a vieții
“Cred că fiecare dintre noi a văzut măcar un film despre viața sclavilor de culoare și a rămas impresionat. În același timp, ne linișteam cu gândul că „este doar un film… n-are cum să fi fost chiar așa”.
Săptămânile petrecute în Malawi, Africa, m-au făcut să cred cu tărie că expresia „viața bate filmul” este cât se poate de adevărată. Din păcate.
Împreună cu ADRA România, am ajuns în Matandani, o localitate situată la aproximativ 120 km de Blantyre, unde una dintre marile nevoi ale oamenilor este accesul la asistență medicală stomatologică. Majoritatea locuitorilor din Matandani și din împrejurimi nu au fost niciodată la un stomatolog, deoarece cel mai apropiat cabinet se află la aproape 100 km distanță.
Am ajuns noaptea, după un drum de 120 km parcurs în aproape 4 ore. Un drum care a pus la încercare toate abilitățile de condus: gropi imposibil de ocolit, denivelări care îți dădeau senzația că te afli într-un carusel, iar la final durerea de cap devenea inevitabilă.
Ne-a întâmpinat un cer cum nu am mai văzut nicăieri, de o frumusețe greu de descris, iar odată cu lumina zilei, natura a completat acest peisaj spectaculos.








Dar totul s-a schimbat în momentul în care privirea a coborât spre realitate: locuințe extrem de sărace, oameni îmbrăcați modest și copii care ne priveau cu ochi mari și rugători, în care se citea speranța că vor primi ceva. Orice. Oricât.
Pentru ei, o simplă acadea era suficientă pentru a aduce un zâmbet pe chip. Primul lucru pe care îl strigau era „Azungu” („omul alb”), pentru a-i anunța și pe ceilalți copii că acolo se primește ceva.
Am fost găzduiți de familia Andrei, niște oameni cu suflete uriașe, care au făcut din Malawi a doua lor casă. Au renunțat la confortul din România pentru a fi un sprijin real pentru semenii lor din Africa.
Le mulțumim pentru tot ajutorul, pentru eforturile depuse și pentru faptul că au făcut posibilă îndeplinirea misiunii noastre. Îi asigurăm că vom fi acolo pentru ei ori de câte ori vor avea nevoie.
Împreună cu ADRA, am reușit să punem bazele unui cabinet stomatologic în care oamenii să poată beneficia, în condiții sigure, de servicii medicale de specialitate.
Alături de încă 8 prieteni — medici stomatologi, tehnicieni și ingineri care au asigurat funcționarea aparaturii în condiții extrem de dificile — am reușit să ajutăm peste 150 de persoane, adulți și copii.
Nu mi-am imaginat vreodată că cineva își poate dori atât de mult să ajungă la stomatolog, încât să aștepte ore întregi pe hol, iar dacă nu reușea să intre în ziua respectivă, să revină a doua zi.
Fără îmbrânceli, fără coate date pentru a ajunge în față, fără ton ridicat și fără proteste. Fiecare își aștepta rândul, stând pe cimentul rece, nemâncat — unii chiar de câteva zile — cu privirea fixată pe ușa cabinetului. Pentru a putea rezista anesteziilor, le împărțeam biscuiți.
Deși pentru noi este greu de imaginat să stai nemâncat atât timp, pentru ei aceasta este realitatea de zi cu zi. Câțiva biscuiți însemnau, uneori, hrana pentru întreaga zi.
M-au marcat profund contrastele dintre caracterele și principiile lor și ale noastre, dintre dorințele și visele lor și ale noastre, dintre felul în care ei văd lumea și felul în care o vedem noi.
Puținul nostru, pentru ei, înseamnă mai mult decât belșug. Binecuvântările pe care noi le considerăm firești sunt, pentru ei, doar vise.
Am împărțit peste 3 tone și jumătate de alimente. O simplă pungă de câteva kilograme îi făcea să se așeze în genunchi, în semn de recunoștință.
Nimic nu este mai sfâșietor decât să vezi că un om oferă foarte puțin — poate chiar insignifiant — din ceea ce are, dar acel puțin înseamnă pentru altcineva o nouă speranță.
Două lumi care au existat dintotdeauna, sub diferite forme, și care, din păcate, vor continua să existe”, a declarat Lidia Iarca, antreprenor si voluntar ADRA Romania in proiectul “Sprijină un copil din Africa”.
Mulțumim, Lidia Iarca, pentru sacrificiul tău!
Mulțumim, ITGalaxy.ro!
Prețuirea noastră si rasplata de sus!
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul „Sprijină un copil în Africa!” și să se implice, o pot face prin:
* donații financiare în contul ADRA sau
* donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, prin specificarea proiectului „Sprijină un copil în Africa!” la destinații sau
* donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.
ADRA.ro / Slujim umanității in asa fel încât toti sa conviețuiască asa cum Dumnezeu a plănuit
ADRA România
UPDATE: 12 mai 2026
Sprijină un copil în Africa
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul „Sprijină un copil în Africa!” și să se implice, o pot face prin:
* donații financiare în contul ADRA sau
* donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, prin specificarea proiectului „Sprijină un copil în Africa!” la destinații sau
* donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.
ADRA România
UPDATE: 10 mai 2026
Soli Deo Gloria! – o misiune a inimii in inima calda a Africii
“Am avut privilegiul ca, alături de echipa ADRA România, să trăiesc o experiență cu adevărat excepțională, în care grija și iubirea pentru semeni — oameni pe care nu îi cunoști, dar ale căror nevoi încerci să le alinți — au devenit valoarea fundamentală și forța motrice a întregii noastre misiuni. Acțiunea umanitară s-a desfășurat în localitatea Matandani, din Malawi, Africa. Ca medic stomatolog, am făcut parte din echipa care a oferit tratamente dentare unor oameni pentru care accesul la servicii medicale este aproape imposibil, nu din alegerea lor, ci din cauza condițiilor în care trăiesc. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în ciuda numeroaselor lipsuri — de la absența curentului electric până la infrastructura minimă necesară desfășurării actului medical — am reușit să oferim tratamente menite să aline suferința a peste 170 de pacienți, adulți și copii deopotrivă. Sunt onorat că am putut face parte din acest proiect, care mi-a oferit atât satisfacția profesională de a-mi pune cunoștințele, timpul și resursele în slujba unor oameni aflați într-o nevoie stringentă, cât și satisfacția morală de a trăi ceea ce înseamnă, cu adevărat, normalitatea vieții de creștin: să îți iubești semenii în mod activ, ca pe tine însuți. Mulțumesc, ADRA România!
Soli Deo Gloria!”,a declarat Alin Vodița, doctor stomatolog și voluntar ADRA România în cadrul proiectului „Sprijină un copil în Africa”.
Mulțumim, Alin Emanuel, pentru sacrificiul tău!
Mulțumim, Dr Vodita Clinica Stomatologica!
Prețuirea noastră si rasplata de sus!









Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul „Sprijină un copil în Africa!” și să se implice, o pot face prin:
* donații financiare în contul ADRA sau
* donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, prin specificarea proiectului „Sprijină un copil din Africa!” la destinații sau
* donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.
ADRA România
UPDATE: 06 mai 2026
Cântări de speranță într-un loc unde educația schimbă destine
“În fiecare dimineață, campusul Matandani School din Malawi răsună de cântări. Sunt vocile studenților de la școala tehnică, care își încep ziua cu rugăciune și devoțional. Vin din toate colțurile țării pentru a învăța o meserie, dar, în același timp, ajung să-L descopere pe Isus.
Însă acest campus înseamnă mult mai mult: grădiniță, școală primară și gimnazială, unde numeroși copii parcurg zilnic kilometri întregi pe jos pentru a avea acces la educație. Nevoile lor sunt copleșitoare – hrană, încălțăminte, ghiozdane și rechizite.
Un sprijin concret le-ar oferi șansa de a învăța mai bine, i-ar motiva să vină constant la școală și ar aduce un ajutor real familiilor care trăiesc în sărăcie extremă. În același timp, acești copii cresc într-un mediu în care aud zilnic cântări și primesc nu doar educație, ci și valori creștine.
Mă impresionează profund realitatea acestor copii și cât de mult ar putea fi schimbată prin gesturi simple, dar esențiale”, spune Bogdan Sturzu, medic specialist în chirurgie viscerală și voluntar ADRA România, implicat în proiectul „Sprijină un copil din Africa”.






Mulțumim, Bogdan Sturzu, pentru sacrificiul tău!
Prețuirea noastră si rasplata de sus!
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul „Sprijină un copil în Africa!” și să se implice, o pot face prin:
* donații financiare în contul ADRA sau
* donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, prin specificarea proiectului „Sprijină un copil în Africa!” la destinații sau
* donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.
ADRA România
UPDATE: 05 mai 2026
Sprijină un copil în Africa
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul „Sprijină un copil în Africa!” și să se implice, o pot face prin:
* donații financiare în contul ADRA sau
* donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, prin specificarea proiectului „Sprijină un copil în Africa!” la destinații sau
* donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.
ADRA.ro / Slujim umanității astfel încât toti sa conviețuiască asa cum Dumnezeu a plănuit
https://www.facebook.com/share/v/1Pv9hwsKHR
ADRA România
UPDATE: 03 mai 2026
Schimba o viata si vei schimba lumea
“Anul trecut, o vizită în Namibia mă făcuse să cred că înțeleg cu adevărat ce înseamnă sărăcia. Acum două săptămâni, Malawi mi-a arătat cât de puțin știam, de fapt.
Aflat printre cele mai sărace țări din lume, Malawi te întâmpină cu drumuri aproape inexistente și un nivel al corupției greu de imaginat. Și totuși, în cele două săptămâni petrecute acolo, sentimentul de nesiguranță a fost, surprinzător, rar.
Am ajuns în Matandani cu o misiune clară: deschiderea unui cabinet stomatologic într-o comunitate în care accesul la cel mai elementar serviciu de acest tip însemna, până atunci, un drum de aproximativ 100 de kilometri pe poteci noroioase. De la inaugurare, echipa noastră a reușit să aducă zâmbetul pe chipurile a peste 150 de copii și adulți.







Dincolo de actul medical, aceste două săptămâni au fost pentru mine o adevărată imersiune în viața comunității. Am trăit printre ei, le-am trecut pragul caselor, iar această apropiere m-a ajutat să înțeleg, cu adevărat, realitatea de zi cu zi.
Foamea este, poate, cea mai dureroasă dintre toate. Puțini își permit mai mult de o masă pe zi, iar aceea este extrem de simplă. Sunt zile în care singura sursă de hrană este trestia de zahăr. O masă „bogată” înseamnă, aici, mămăligă albă cu fasole și o zeamă de frunze.
Casele spun și ele aceeași poveste a lipsurilor: construite din pământ și paie, acoperite cu stuf sau tablă, de cele mai multe ori cu doar două încăperi — o bucătărie cu vatră și, uneori, un mic cuptor de cărămidă, și o cameră în care o simplă rogojină ține loc de pat. Nu am văzut mobilă. Nu am văzut băi. Și totuși, oamenii se trezesc în fiecare dimineață la ora 5 și muncesc până seara — departe de orice prejudecată despre lene asociată sărăciei.
Greutatea acestei vieți se citește pe chipurile lor: în riduri adânci, în priviri obosite, în tăceri care spun mai mult decât cuvintele.
În zona Matandani am distribuit peste 3,5 tone de alimente către mai mult de 400 de familii. Dar ceea ce m-a marcat cel mai profund a fost reacția lor atunci când au aflat că nu va ajunge pentru toți: au început singuri să-i pună în față pe cei mai vulnerabili, renunțând la propria parte. Iar cei care au primit au împărțit mai departe, fără să aștepte nimic în schimb. Nu a fost troc — a fost generozitate pură.
Într-una dintre seri, în timp ce ajutam la închiderea cabinetului, am auzit un plâns abia stins din sala de așteptare. În întuneric, pe o bancă, stătea o femeie tânără cu un copil de cel mult un an în brațe. Când am întrebat-o de ce nu pleacă acasă, a îngenuncheat și mi-a șoptit: „Îmi este foarte foame. Mă poți ajuta cu ceva de mâncare? Nu am mai mâncat de ieri.”
În cabinet mai rămăseseră trei mere. I le-am dat. Când le-a văzut, a izbucnit în lacrimi, a îngenuncheat din nou și a mulțumit în șoaptă. Am vrut să mai vorbim, dar a luat copilul, a strâns merele la piept și a dispărut în noapte, întorcându-se o singură dată, pentru a mai spune „mulțumesc”.
Fiecare zi petrecută în Malawi a fost o lecție pe care nicio carte nu ar fi putut-o preda. Fiecare întâlnire m-a adus fie la lacrimi, fie la o recunoștință profundă pentru tot ceea ce am primit.
Sunt multe de spus, dar mă opresc aici.
Tu, cel care citești aceste rânduri — îți cer doar atât: acordă-ți un moment pentru a te gândi la acești oameni. Încearcă să le înțelegi realitatea. Și, dacă poți, implică-te — oriunde, în orice cauză. Nu trebuie să schimbi lumea întreagă. Este suficient să schimbi ceva pentru cineva.
Eu sunt recunoscător că pot fi cel care ajută, nu cel care are nevoie de ajutor. Și cred, cu toată convingerea, că El nu rămâne niciodată dator — își ține întotdeauna promisiunile. Trebuie doar să avem curajul să ne lăsăm călăuziți”, a declarat Adrian Iarca, antreprenor si voluntar ADRA Romania in proiectul “Sprijină un copil din Africa”.
Mulțumim, Adi George, pentru sacrificiul tău!
Mulțumim, ITGalaxy.ro!
Prețuirea noastră si rasplata de sus!
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul „Sprijină un copil în Africa!” și să se implice, o pot face prin:
- donații financiare în contul ADRA sau
- donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, prin specificarea proiectului „Sprijină un copil în Africa!” la destinații sau
- donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.
ADRA România
UPDATE: 02 mai 2026
Povestea lui Josafati: Între foame și visuri, o singură masă poate schimba totul
În mijlocul unor comunități marcate de lipsuri din Africa, Școala Primară din Campusul Matandani SDA Mission devine mai mult decât un loc de învățare — devine o șansă reală la viitor. Sub coordonarea directorului Henry Burimba, această școală adună 242 de copii din satele din împrejurimi, copii care parcurg zilnic între 5 și 8 kilometri pentru a ajunge la cursuri. Unii pleacă de acasă încă de la ora 6 dimineața, doar pentru a fi la timp în bănci.
“Aici, educația nu înseamnă doar lecții din cărți, ci o formare completă — fizică, mentală și spirituală. Deși în zonă există și alte școli publice, multe familii aleg această instituție, chiar dacă resursele sunt limitate. Cărțile sunt puține, însă dorința copiilor de a învăța este uriașă”, spune directorul școlii.
Programul începe la ora 7:30 și se desfășoară până la 12:00, când unii copii pleacă acasă pentru a mânca. Se întorc apoi la 13:30 și continuă cursurile până la 15:30, după care pornesc din nou la drum, spre casele lor. Însă realitatea este mult mai dură: școala nu poate oferi mese, iar pentru unii copii drumul până acasă nu înseamnă neapărat și o masă. Sunt copii care învață flămânzi, iar pentru ei, o masă caldă la școală ar putea fi singura masă din întreaga zi. Taxele școlare, deși par mici, sunt o povară reală: 30.000 MWK – kwacha malawiană (aproximativ 15 EURO) pe an pentru clasele 1–4 și 45.000 MWK (aproximativ 20 EURO) pentru clasele 5–8.
“În trecut, sprijinul oferit din partea ADRA Romania a însemnat o masa zilnica pentru acești copii, pentru unii si singura masa pe zi. Din păcate, în ultimii ani, acest ajutor a lipsit, iar efectele se văd: tot mai mulți copii vin la școală fără să fi mâncat. Pentru ei, foamea nu este o excepție, ci o realitate zilnică”, spune directorul școlii.
Printre acești copii se află și Josafati Chimbalanga, un băiat de 13 ani din satul Kaliome. Inteligent și ambițios, el parcurge zilnic aproape o oră pe jos pentru a ajunge la școală. Acasă, situația este dificilă: tatăl său este paralizat, iar familia numeroasă nu își permite să trimită toți copiii la școală. Dintre cei patru frați și o soră, doar el reușește să meargă la scoala, ceilalți neavând hainele necesare.








“Josafati este unul dintre cei mai dedicați și străluciți elevi. În ciuda tuturor dificultăților, vine zilnic la școală și își dorește cu adevărat să reușească. Este un exemplu pentru ceilalți copii”, spune directorul școlii.
Visul lui Josafati este să devină soldat, pentru a-și proteja și ajuta familia. Dar, la fel ca mulți dintre colegii lui, are nevoie mai întâi de ceva esențial: o masă care să-i dea puterea să învețe și să meargă mai departe.
Aceasta nu este doar povestea unui copil sau a unei școli. Este realitatea a sute de copii pentru care foamea face parte din fiecare zi.
Astăzi, avem șansa să schimbăm acest lucru. Ne propunem să strângem fonduri pentru a oferi o masă zilnică acestor copii — o masă care, pentru unii dintre ei, ar însemna totul.
Împreună putem oferi nu doar educație, ci și energie, speranță și o șansă reală la un viitor mai bun. Pentru unii copii, aceasta poate fi singura masă din zi.
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul „Sprijină un copil în Africa!” și să se implice, o pot face prin:
- donații financiare în contul ADRA sau
- donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, prin specificarea proiectului „Sprijină un copil în Africa!” la destinații sau
- donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.
ADRA România
UPDATE: 26 aprilie 2026
Un copil. Un drum. O șansă la viitor.
Austin are doar 4 ani și trăiește în Matandani, Malawi. Este orfan de tată și crește alături de mama lui, care luptă zi de zi să își întrețină familia lucrând cu ziua.
În fiecare dimineață, Austin parcurge singur prin jungla un drum de 40 de minute până la grădinița Matandani SDA Mission. Un traseu dificil, insa nu lipsește niciodată. Nici măcar atunci când plouă.
Programul grădiniței este între 8:00 și 12:00, iar pentru el, acest loc înseamnă mai mult decât educație, înseamnă speranță, înseamnă viata.

Profesoara lui, Katrine, spune simplu: „Austin iubește școala. Si mai iubește ceva: pe mama lui, pe sora lui mai mica si sansa de a invata. Are doar o pereche de papuci, două cămăși si un singur pantalon — dar vine mereu curat și cu zâmbetul pe buze la gradinita.”
Taxa anuală pentru un copil la gradinița Matandani SDA Mission este de 12.000 MWK – kwacha malawiană (aproximativ 5 EURO, o sumă mică pentru noi, dar greu de acoperit pentru familia lui).
Astăzi, tu poți face diferența. Poți fi parte din povestea lui Austin si a celorlalți copii ca el.
Susține un copil ca Austin și oferă-i șansa la educație și un viitor mai bun alături de ADRA România prin proiectul “Sprijină un copil din Africa”
Împreună, putem transforma pașii lui prin ploaie… într-un drum sigur spre speranță.
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul „Sprijină un copil în Africa!” și să se implice, o pot face prin:
* donații financiare în contul ADRA sau
* donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, prin specificarea proiectului „Sprijină un copil în Africa!” la destinații sau
* donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.



ADRA România
UPDATE: 20 aprilie 2026
“Am simțit prezența lui Dumnezeu aici”
Un început plin de speranță la clinica stomatologică deschisă de ADRA România în Matandani, Malawi… iar în spatele fiecărui zâmbet redat se află o poveste care merită spusă.
Symon Blessings, în vârstă de 32 de ani, a fost primul pacient care a trecut pragul clinicii — dar și cel care a ales să rămână alături de echipa ADRA Romania ca traducător și sprijin pentru comunitate. Viața lui nu a fost ușoară: și-a pierdut tatăl la doar 8 ani și a crescut fiind îngrijit de mama sa, într-o familie numeroasă, marcată de pierderi. Daca la inceput erau 12 copii, acum mai sunt decat 7. Astăzi, Symon este profesor la Matandani Technical School si, in acelasi timp, continuă să învețe in capitala Lilongwe, hotărât să-și finalizeze studiile.
Prezența lui aici nu este întâmplătoare, ci o mărturie vie a dorinței de a da mai departe binele primit.
„Mă simt bine făcând această lucrare pentru consătenii mei. În misiunea aceasta, alături de echipa ADRA Romania, am simțit prezența lui Dumnezeu aici. Nu doar că am fost ajutat, dar am simțit că pot fi și eu de folos. Cand am primit invitatia ca sa traduc, am fost onorat si am răspuns pe loc.
Când am fost pacient, m-am simțit în siguranță. Medicul care m-a tratat a fost extraordinar — și-a făcut meseria cu pasiune și s-a purtat cu mine cu multă grijă. Mi-a oferit speranță. Asta mi-am dorit și eu: să pot oferi ceva înapoi.
Oamenii de aici sunt profund recunoscători pentru aceste servicii gratuite. Este prima inițiativă de acest fel în Matandani și înseamnă enorm pentru noi. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit — nu vă cunosc, dar vă sunt recunoscător și mă rog ca Dumnezeu să vă binecuvânteze.”
Povestea lui Symon este doar una dintre multele vieți atinse de acest proiect. Dar pentru ca această speranță să continue, este nevoie si de sprijinul tau. Chiar si tu, din confortul casei tale, poți face parte din schimbare! Fii alaturi de ADRA Romania si susține proiectul „Sprijină un copil în Africa”! Ajută-ne să ducem mai departe această misiune!
Te poți implica prin:
• donații financiare în contul ADRA;
• donații online pe adra.ro/doneaza (selectând proiectul „Sprijină un copil în Africa”);
• SMS de 2 Euro la 8845 cu textul „ADRA”.
Împreună, putem transforma suferința în speranță și putem reda zâmbete acolo unde ele păreau pierdute.




ADRA România
UPDATE: 15 aprilie 2026
Ce înseamnă, de fapt, o șansă la educație pentru copiii din comunități vulnerabile din Africa?
Miercuri, 15 aprilie 2026, un nou vis a devenit realitate: deschiderea clinicii stomatologice în cadrul proiectului ADRA România „Sprijină un copil din Africa!”. Nouă membri ai echipei ADRA România s-au implicat activ în această inițiativă, având ca obiectiv promovarea și conștientizarea importanței sănătății orale în rândul comunității locale. Prin acest proiect, ne propunem înființarea unei clinici stomatologice funcționale, precum și organizarea de activități sociale și educaționale dedicate copiilor și comunității.
Proiectul „Sprijină un copil din Africa!” este derulat în parteneriat cu ADRA Malawi și Școala Tehnică din Matandani, având ca principali finanțatori Clinica Stomatologică Dr. Vodița și ITGalaxy. Bugetul total al proiectului se ridică la 70.000 EUR și acoperă o perioadă de implementare de trei ani.
În cadrul proiectului ADRA România „Sprijină un copil în Africa”, zeci de copii, tineri și adulți au avut acces la servicii stomatologice esențiale. Aceștia au beneficiat de extracții dentare, tratamente odonto-terapeutice și proteze dentare mobile, oferite de echipa de stomatologi români prezentă în campus în această perioadă.





Dr. James Waile Phiri, șeful clinicii din Matandani, ne-a transmis următorul mesaj: “Am contribuit și noi cu posibilitățile noastre limitate, punând la dispoziție spațiul pe care îl avem și încercând să ajutăm atât cât ne stă în putință. Este foarte puțin, dar ne bucurăm că putem fi parte din acest demers mare pentru noi. Sunt impresionat de dedicarea și profesionalismul vostru și văd atât de mulți oameni cu numeroase probleme stomatologice care își găsesc rezolvarea în cabinetul stomatologic ADRA România. Sunteți minunați și vă mulțumim încă o dată! Apreciem tot ceea ce faceți și ne dorim să fim alături de voi, zi de zi, oferind sprijinul nostru, oricât de modest ar fi.”






Susține și tu proiectul ADRA România „Sprijină un copil în Africa” și fii parte din schimbarea unei lumi în care serviciile stomatologice nu mai sunt un vis, ci o realitate accesibilă tuturor.
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul „Sprijină un copil în Africa!” și să se implice, o pot face prin:
- donații financiare în contul ADRA sau
- donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, prin specificarea proiectului „Sprijină un copil în Africa!” la destinații sau
- donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.












ADRA România
UPDATE: 13 aprilie 2026
După 24 de ore de călătorie, cei nouă membri ai echipei ADRA România au ajuns cu bine în Malawi. Suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru protecție și pentru privilegiul de a putea fi de ajutor semenilor noștri.
Mulțumim, de asemenea, tuturor celor care au susținut această misiune, fie prin sprijin practic, fie prin rugăciune.
Obiectivul acestei misiuni umanitare ADRA România este promovarea și conștientizarea importanței sănătății orale. Prin proiectul „Sprijină un copil din Africa!”, ne propunem înființarea unei clinici stomatologice și organizarea de activități sociale și educaționale dedicate copiilor și comunității locale.
Beneficiarii direcți sunt cei aproximativ 800 de elevi ai Școlii Matanday SDA Mission, dar și familiile vulnerabile din zonă.

Conform statisticilor, Malawi se confruntă cu provocări majore: aproximativ 75% din populație trăiește în sărăcie (Banca Mondială), aproape 70% dintre copii sunt afectați de sărăcie multidimensională (UNICEF), iar 1 din 3 persoane nu are acces la apă curată (WaterAid). Aceste realități subliniază nevoia urgentă de intervenții
în educație și sănătate. În ciuda acestor dificultăți, oamenii din Malawi impresionează prin solidaritate, demnitate și speranță.
Continuăm să îi purtăm în rugăciune și să lucrăm pentru un viitor mai bun.
Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după mottoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în 118 țări și având la bază filosofia care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
ADRA România



