Miercuri, 21 septembrie 2022, ora 11:00 a avut loc în satul Cătăuți, comuna Chiojdeni din județul Vrancea un eveniment special prilejuit de finalizarea proiectului ADRA ”Sprijin pentru normalitate”. Prin intermediul acestui proiect ADRA a contribuit la îmbunătățirea condițiilor de învățământ pentru cei 20 de copii înscriși la Școala Generală Cătăuți din comuna Chiojdeni, județul Vrancea, prin amenajarea unui grup sanitar în interiorul școlii.
Proiectul „Sprijin pentru normalitate” s-a desfășurat pe o perioadă de o lună și 23 zile, demarând pe data de 29 iulie 2022 și finalizându-se pe data de 21 septembrie 2022. Scopul proiectului, cu o investiție de 8.500 EUR, a fost îmbunătățirea condițiilor de învățământ pentru cei 20 de beneficiari, prin transformarea unui spațiu existent, într-un grup sanitar interior. De asemenea, un alt scop a fost acela de a contribui la creșterea gradului de participare a copiilor din mediul rural la procesul de învățământ obligatoriu, în special pentru copiii din zone defavorizate și cu grad crescut de abandon.
ADRA România, cu sprijinul unui finanțator unic din domeniul de expertiză ”Educație și Sănătate de Bază”, și-a propus și a realizat cu succes îmbunătățirea condițiilor de viață pentru copiii și cetățenii localității. Implementarea proiectului ADRA „Sprijin pentru normalitate” a fost coordonată de către Willy Cotruță, Bogdan Stănică și Gabriela Istrate.
Prezent la eveniment, Robert Georgescu, Director Executiv ADRA România a declarat: „ADRA este aici în Cătăuți pentru a transmite faptul că suntem alături de dumneavoastră și susținem educația. Proiectul „Sprijin pentru normalitate” a fost posibil datorită faptului că a existat un finanțator care și-a întins mâna, punându-și resursele financiare la masa normalității. Astăzi, suntem la final, în momentul în care putem spune că a fost posibil ca acești copii să aibă o școală în condiții bune. ADRA România continuă să activeze în domeniul educației și al sănătății de bază. Aici, la Cătăuți, în alte locuri din țară și de peste hotare și acolo unde este ADRA, copiii beneficiază de un loc sigur și util”.
„Mulțumesc ADRA România că este prezentă în comuna noastră. Suntem recunoscători pentru tot ce ați făcut și faceți pentru elevii noștri. Ne bucurăm și suntem mândri de realizarea dumneavoastră. Vă mulțumim din suflet”, a declarat Constantin Grigore, Primar comuna Chiojdeni, județul Vrancea.
„Mă bucur să fiu alături de dumneavoastră în cadrul acestei festivități. Este un moment deosebit pentru școala noastră și pentru elevii ei. Doresc să mulțumesc tuturor celor care au pus în practică și au finalizat acest proiect frumos, proiect prin care s-a amenajat acest grup sanitar, atât de util pentru elevii acestei școli. Din partea noastră, există toată disponibilitatea și ne dorim să avem o colaborare pe termen lung. Vă mulțumesc!”, a declarat Cristian Tache, Director Școala Generală Chiojdeni-Cătăuți, județul Vrancea.
„Aparent, nu e mare lucru ceea ce facem aici, dar un grup sanitar existent este important pentru elevii din școala aceasta, deoarece igiena este foarte importantă. Prezența noastră aici ne arată că facem un pas important în direcția educație și nu putem decât să-I mulțumim lui Dumnezeu că ne învață cum să trăim frumos în lumea aceasta. Nu putem decât să ne bucurăm pentru acești copii că au un loc unde să învețe ca să ajungă oameni mari și de bine”, a declarat Mugurel Asaftei, Secretar General Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din zona Moldova și Bucovina.
„Sunt foarte fericită astăzi și mulțumesc lui Dumnezeu pentru că suntem într-o zi specială și am ajuns la încheierea proiectului din Cătăuți. Ne-am dorit mult ca la începutul anului școlar proiectul să fie finalizat, iar copiii să se bucure de aceste condiții deosebite. A fost nevoie de muncă intensă, de perseverență, de sacrificii, dar s-a meritat! Nu a fost un proiect ușor, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, al finanțatorului și al colaboratorilor am reușit să ducem la bun sfârșit ceea ce ne-am propus. ADRA România este o organizație care investește în educație și acest proiect s-a pliat pe preocuparea pe care o avem în acest domeniu. Am luptat, luptăm și vom lupta pentru educație și pentru tot ceea ce înseamnă viitorul copiilor. Investim în formarea și dezvoltarea beneficiarilor noștri și ne bucurăm că putem uni eforturile pentru a face viața semenilor noștri mai frumoasă”, a declarat Gabriela Istrate, Manager Proiect ADRA România.
„Sunt bucuros să fiu împreună cu voi toți în această zi frumoasă de toamnă, într-o zonă superbă. Evenimentul de astăzi este un pas spre normalitate, așa cum se numește și proiectul pe care l-am desfășurat. Ne bucurăm că acești copilași vor avea condiții mai bune în școală, în așa fel încât ei să-și poată însuși informațiile pe care le au de învățat, iar atunci când vor termina școala să fie foarte bine pregătiți. Le doresc copiilor să iubească cartea și școala fiindcă doar așa vor putea deveni oameni destoinici și de bază pentru societatea de mâine”, a declarat Willy Cotruță, Coordonator proiecte ADRA pentru Moldova și Bucovina.
„Acest proiect pe care ni l-am dorit atât de mult s-a putut realiza cu ajutorul ADRA și le suntem recunoscători pentru acest lucru. Vă mulțumesc foarte mult că am putut ajunge împreună la finalizarea acestui proiect. Este o realizare deosebită pentru toți oamenii din comunitate. Mulțumesc tuturor celor care au avut curaj să se implice și vă doresc succes în continuare”, a declarat Bidaru Mariana, învățător Școala Generală Chiojdeni-Cătăuți, județul Vrancea.
„Țin să mulțumesc autorităților locale și ADRA România pentru colaborare și munca pe care au depus-o. Ne bucurăm de faptul că am reușit să venim în sprijinul comunității locale din Chiojdeni și sperăm ca pe viitor să implementăm și alte proiecte. Mulțumesc”, a declarat Silviu Ticu, reprezentant al sponsorului.
„Dincolo de aprecieri și mulțumiri, vreau să vă împărtășesc că în acest moment am devenit nostalgic, simțindu-mă ca la școală pe când eu eram elev. Suntem la finalul unui proiect reușit și deosebit, iar lucrul acesta mă face să sper la un viitor mai bun pentru acești copii”, a declarat Daniel Chiriac, Voluntar ADRA în cadrul proiectului „Sprijin pentru normalitate” și Pastor în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.
„Implementarea proiectului „Sprijin pentru normalitate” s-a realizat din toată inima și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ajutorul Lui. Copiii îmi sunt dragi și le transmit să prețuiască tot ce s-a făcut pentru ei, astfel dând un exemplu bun de urmat generațiilor viitoare. Le mulțumesc încă o dată tuturor celor care au contribuit la acest proiect”, a declarat Mihăiță Filimon, Voluntar ADRA în cadrul proiectului „Sprijin pentru normalitate”.
Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
ADRA România