08.08.2019
UP TO START: Felicitări și mulțumesc din inimă ADRA România, partenerul meu de încredere! – ADRA România semnează contractele de subvenție în valoare totală de 1.1 milioane euro
În urma publicării clasamentului final al evaluării planurilor de afaceri în cadrul proiectului ”Up to start” (Lista finala 105479), Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România a semnat contractele de subvenție cu cei 37 de câștigători, cu un buget total de 4.948.935,00 lei.
Proiectul ”Up to start” – proiect cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3 ”Locuri de muncă pentru toți”, Operațiunea 3.7 ”Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană”, contract POCU/82/3/7/105479 – se desfășoară timp de 36 de luni, începând cu data de 15.01.2018, în parteneriat Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România (Beneficiar), cu Fundația Zamolxes, Asociația DOMINOU și Asociația Centrul Metropolitan de Resurse Umane CRUM.
Obiectivul general al proiectului ADRA ”Up to start”, cu o valoare totală a Contractului de Finanțare de 7.936.500,75 lei, constă în creșterea ocupării în rândul a 74 de persoane prin înființarea a 37 de întreprinderi cu profil non-agricol în zonele urbane din regiunea de dezvoltare Sud-Est a României, fiecare plan de afaceri fiind finanțat cu o subvenție nerambursabilă în valoare maximă de 30.000 EURO.
Obiective specifice ale proiectului sunt:
Creșterea gradului de interes și conștientizare a publicului larg cu privire la oportunităţile antreprenoriale existente la nivelul regiunii de Sud Est prin derularea unei campanii de informare și promovare;
Dezvoltarea și stimularea competenţelor antreprenoriale pentru 300 de beneficiari în vederea înfiinţării de afaceri prin furnizarea unui programul de formare profesională, organizarea unui concurs de planuri de afaceri și derularea de stagii practice;
Formarea abilitaţilor necesare pentru managementul unei afaceri în cazul a 37 de beneficiari prin derularea unui program de mentorat personalizat în vederea înfiinţării și funcţionării a 37 de întreprinderi cu specific non agricol în zonele urbane din Regiunea de Sud Est;
Creșterea ocupării pentru 74 de persoane din Regiunea de Sud Est prin crearea a două locuri de muncă de către fiecare din cele 37 de întreprinderi;
Susţinerea funcţionării celor 37 de afaceri înfiinţate prin crearea unui Centru Antreprenorial online, prin dezvoltarea de mecanisme de monitorizare și prin oferirea de suport pentru sustenabilitatea întreprinderilor și menţinerea locurilor de muncă pe o perioadă de minim 12 luni de la finalizarea finanţării.
Printre rezultate amintim desfășurarea unei campanii de promovare privind oportunităţile antreprenoriale din Regiunea Sud-Est, susţinerea unui program de formare în domeniul competenţelor antreprenoriale pentru 300 de persoane, derularea unui program de mentorat pentru cele 37 de firme nou înfiinţate, crearea a 74 de noi locuri de muncă și dezvoltarea unui Centru Online de Afaceri.
Daniela Ciocîrlan, Constanța (Atelier de broderie computerizată și logi design – CAEN 1399): ”Finanțarea acesta venită prin proiectul ADRA Up to start reprezintă pentru mine o mare oportunitate de a pune bazele unei afaceri la care am visat de mulți ani, ajutându-mă să mă dezvolt atât pe plan profesional, cât și personal, să îmi dezvolt creativitatea, spiritul antreprenorial. Deși sunt absolventă a două facultăți, prioritatea mea au fost întotdeauna cei doi copii. Acest proiect îmi va da posibilitatea de a dezvolta un proiect care va îmbunătăți situația financiară a familiei, însă și de a lucra într-un program flexibil, să pot fi lângă cei mici atunci când au nevoie de mine și, totodată, să îmi pot urma și visurile, fără să fiu nevoită să le sacrific din timpul lor alături de mine. De asemenea, este o mare satisfacție să știu că am creat locuri de muncă, că pot îmbunătăți și viata altor persoane. Spre deosebire de alte programe Start-up, acest proiect implementat de către ADRA România ne oferă un mare cumul de informații necesare implementării și derulării proiectului, consultanți bine pregătiți în domeniile cheie pentru a înțelege mai bine cum și ce trebuie să facem.”
Dorelia-Larisa Pironea, Constanța (CAEN 9602 – Coafură și alte activități de înfrumusețare): ”Proiectul ADRA Up to start înseamnă pentru mine acea mână profesională pe care mi-a întins-o viața și pe care am prins-o. Acest proiect mi-a deschis o nouă viziune asupra viitorului și asupra modului în care pot să îmi exercit talentele și să îmi pun în valoare abilitățile profesionale. Cred cu tărie că această finanțare mă va ajuta să pun bazele unei afaceri de succes, de prosperitatea căreia să se bucure din plin echipa care face parte din conceptul Pappermint. Datorită acestui proiect, salonul de înfrumusețare Pappermint va avea șansele să fie unic în țară, prin misiunea și viziunea sa.”
Ella Ioniță, Constanța (CAEN 8690 – Alte activități referitoare la sănătatea umană): ”Proiectul ADRA Up to start reprezintă șansa de a realiza dorința mea de a activa într-un domeniu din sectorul sănătății publice. Mi-am dorit să aduc pe piață servicii destinate relaxării și îmbunătățirii calității vieții. Îmi doresc să am un impact major asupra clienților mei. Nu aș fi putut implementa această idee de afaceri fără ajutorul echipei din cadrul proiectului ADRA Up to start.”
Otilia Pașolescu-Stocks, Constanța (CAEN 1812 – Alte activități de tipărire n.c.a.): ”Sunt foarte bucuroasă pentru că am posibilitatea de a pune în practică ideea mea de afacere cu ajutorul fondurilor europene puse la dispoziție prin proiectul ADRA Up to start. Cu siguranță această afacere va fi pentru mine și pentru noi, ca familie, un nou început. Prin prisma afacerii noi deschise vom beneficia de o nouă șansă de a realiza lucruri frumoase în țara noastră. Totodată, noua afacere ne va da șansa să ne petrecem mai mult timp alături de copii și de a-i învăța și pe ei ce înseamnă să fii antreprenor. Afacerea propusă are ca focus elementul eco și din acest motiv considerăm vă vom putea fi un exemplu pentru orașul nostru, atât pentru copiii noștri, cât și pentru oamenii din oraș. Vrem ca prin afacerea noastră să schimbăm mentalitatea concetățenilor noștri și să îi îndrumăm către un stil de viață eco în care protejarea naturii să aibă un rol primordial.”
Adriana Zaharia, Constanța (CAEN 8622 – Activități de asistență medicală specializată): ”Proiectul ADRA Up to start îmi oferă oportunitatea înființării unui centru de diagnostic și tratament dotat cu aparatură modernă, ultra performantă, care va aduce un plus de valoare și calitate actului medical și beneficii copilașilor expuși patologiei deformate a coloanei vertebrale din perioada creșterii. Mă simt privilegiată să am parte și să lucrez într-un astfel de proiect! Mulțumesc ADRA România pentru această oportunitate!”
Mirela-Teodora Grama, Constanța (Arta de a îmbătrâni frumos și activ – CAEN 8622): ”Ideea de proiect și finanțarea venită prin proiectul ADRA Up to start au fost o provocare pentru a putea pune în practică pasiunea mea pentru resursele corpului uman. O provocare care m-a dezvoltat și mă va face să cresc în continuare pe plan profesional și sper că și financiar.”
Brîndușa Dârmină, Constanța (Studio de fotografie – CAEN 7420): ”Proiectul ADRA Up to start mă va ajuta să devin antreprenor și să dezvolt o afacere dintr-un hobby. Ajutorul primit mă va ajuta să realizez investițiile necesare începerii afacerii, investiție pe care nu aș fi putut să o realizez pe cont propriu. Acest ajutor îmi deschide un orizont nou și oportunitatea de a-mi dezvolta creativitatea și simțul artistic.”
Dragoș Octavian Slăvescu, Constanța (CAEN 6311 – Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe): ”În următoarea perioadă, sper ca proiectul Up to start la care particip cu sprijinul ADRA România, să mă ajute să devin ceea ce n-am reușit până acum: un antreprenor valoros, corect și apreciat de angajații și partenerii de afaceri. Prin acordarea acestor fonduri europene nerambursabile îmi doresc să aduc la stadiul de afaceri un hobby pe care în ultimii 2 ani l-am făcut din pasiune. Sunt recunoscător echipei ADRA România pentru șansa acordată! În etapele anterioare semnării contractului de subvenție am avut o colaborare bună și sunt încrezător că pe viitor va fi o colaborare excelentă.”
Magdalena Ionescu, Constanța (Cabinet medical de pediatrie – CAEN 8622): ”Proiectul ADRA Up to start îmi oferă oportunitatea de a avea un impact mai puternic în viețile celor din jurul meu. Am aplicat pentru acest proiect din dorința de a asigura asistență medicală pediatrică la standarde europene într-un cadrul ”kidfriendly”, fără constrângerile sistemului de sănătate publică.”
Adrian Pîrlea, Constanța (Scoală de muzică – CAEN 8552): ”Această finanțare prin proiectul ADRA Up to start a venit exact în momentul în care eram hotărât să îmi deschid o afacere în domeniul educației muzicale. Ajutorul a venit la momentul potrivit! Din surse proprii nu aș fi putut face o investiție așa de mare, de aceea, această finanțare mă propulsează mult mai în față. Desigur că responsabilitatea este mai mare, dar și beneficiile sunt pe măsură: am posibilitatea să ofer cursanților mei servicii mult mai de calitate pe instrumente muzicale superioare, un spațiu aerisit și frumos unde aceștia pot veni de plăcere. Un alt aspect important cu privire la această finanțare este că îmi oferă libertatea de a-mi crea propriul program de lucru, ceea ce este foarte important pentru mine. Îmi pot crea propria strategie, programă de lucru cu elevii și pot încerca metode și cursuri noi. Bineînțeles, una dintre schimbările dorite de a fi aduse de această finanțare este independența financiară: un profit bun care să te ajute să evoluezi pe plan material. Acestea sunt doar câteva dintre schimbările în bine pe care le poate aduce această finanțare în viața mea. Desigur că sunt și riscuri, dar trăgând linie avantajele sunt mai mari. Mulțumesc echipei ADRA România pentru aceasta valoroasă oportunitate.”
Andreea Marin, Constanța (Închirieri auto – CAEN 7711): ”Câștigarea în cadrul proiectului ADRA Up to start reprezintă pentru mine șansa de a-mi atinge un deziderat existent de mult în mintea mea, acela de a fi antreprenor. Orice început este anevoios, însă atunci când există o motivație, iar pe lângă aceasta beneficiezi și de sprijin, obstacolele pot fi depășite mai ușor. Aceasta este o ocazie care a apărut într-un moment în care gândurile mele se îndreptau către emigrare, determinându-mă să îmi schimb direcția.”
Sorina-Monica Călin, Galați (Broderie personalizată – CAEN 1399): ”Pentru mine, câștigarea în cadrul proiectului ADRA Up to start și începerea afacerii în domeniul broderiei reprezintă un vis împlinit. Mi-am dorit mult să aduc o notă de culoare în viețile și articolele vestimentare ale oamenilor iubitori de frumos, să îi ajut să-și personalizeze obiectele prețioase din viața și activitatea lor, cu alte cuvinte, să le fac viața și munca mai frumoasă. În același timp, acest moment de cotitură în viața mea profesională mă responsabilizează și mă determină să lucrez și să fac tot ceea ce pot mai bine pentru a mă ridica la standarde înalte benefice deopotrivă pentru mine și pentru clienți mei. Sunt recunoscătoare pentru această oportunitate ADRA fără de care dorința mea ar fi rămas probabil doar un vis.”
Nicoleta-Laura Maftei, Constanța (Atelier de producție utilaje pentru apicultură – CAEN 2830): ”Atelierul pe care dorim să-l punem în funcțiune, ca urmare a câștigării finanțării prin proiectului ADRA Up to start, va proiecta și va realiza utilaje apicole unicat și în serie mică necesare în procesul de extracție și de condiționare a mierii. Acest proiect urmărește să producă echipamente utilizabile în domeniul apicol. Ne dorim ca acest proiect să reprezinte o oportunitate de investiție pe care familia noastră s-o fructifice cât mai eficient.”
Codruța-Cipriana Began, Constanța (Studio de sănătate (fitness și nutriție) – CAEN 9313): ”Datorită faptului că ADRA România a avut încredere în viziunea și în potențialul meu, un vis va deveni realitate în curând. Îmi doresc ca prin acest proiect să reușesc să schimb sau să influențez pozitiv viețile, atât ale celor cu care voi lucra, cât și a familiei mele. Mulțumesc ADRA pentru tot sprijinul acordat, cât și pentru această șansă prin proiectul Up to start.”
Maria Jantîc, Galați (Decorațiuni de evenimente și aranjamente florale – CAEN 8230): ”Pentru mine, proiectul ADRA Up to start a venit ca drept răsplată a anilor de studii cu sârguință, ca o gură de oxigen trimisă și, nu în ultimul rând, a îndeplinirii visului din copilărie. Astfel, voi munci de plăcere, nu de nevoie, voi face alți oameni fericiți, iar bucuria de pe chipurile lor va fi ca un trofeu pentru mine, voi întinde o mână de ajutor naturii reciclând și folosind obiecte de decor naturale din codrii României, voi readuce aminte clienților despre datina și neamul de unde provine, despre portul național și decorul rustic cu elemente tradiționale. Nu știu care va fi destinul meu, dar știu un singur lucru: aceia dintre noi care vor fi cu adevărat fericiți sunt cei care au căutat și au găsit cum să se pună în slujba unui ideal al său. Nu-mi fac griji asupra viitorului care nu a sosit încă. Trăiesc fiecare zi în prezent, îl fac să fie frumos și presar sămânța vie a frumosului care în locul urmelor mele să crească flori și bunătate emanând o aură a binelui în lume. Mulțumesc ADRA România pentru încrederea acordată!”
Anca-Luiza Șerbănică, Tulcea (Comercializarea de jucării reciclate – CAEN 4765): ”Sunt mamă a unui copil de aproape 3 ani și am decis să deschid un magazin de jucării reciclate în orașul în care locuiesc pentru că mie mi-a plăcut foarte mult această idee și mi-am dorit să existe un astfel de magazin și în Tulcea. Schimbările pe care le va produce această afacere cred că vor fi, atât asupra mea personal și a familiei mele, cât și asupra multor mămici care nu își permit în mod normal să cumpere jucării pentru proprii copii. În primul rând, să fii antreprenor cred că înseamnă să ai mai multă stimă de sine, așa că eu cred că proiectul ADRA Up to start mă va ajuta să am mai multă încredere în mine. Nu pot să neg și importanța banilor. Cred și sper că această afacere îmi va aduce mai multe venituri decât îmi aduce calitatea de angajat la un patron. Având un copil, îmi dau seama cât de important este timpul meu petrecut cu el, așa că sper ca prin proiectul ADRA Up to start să stau mai mult cu familia mea, deoarece cred că o societate bună începe din familie. Spuneam la început că schimbările se vor produce și asupra celor care vor cumpăra jucării de la mine. De-abia aștept să văd fericirea pe chipul lor atunci când vor găsi ceva pe placul copiilor lor. Sunt recunoscătoare că am oportunitatea să primesc fonduri prin proiectul ADRA pentru ca aceste schimbări să fie posibile în viața mea.”
Alina Mușuroi-Grigore, Tulcea (CAEN 5222 – Transporturi de pasageri pe căi navigabile interioare): ”Oportunitatea proiectului ADRA Up to start reprezintă pentru mine împlinirea unei dorințe mai vechi de a iniția o afacere în domeniul turismului, ținând cont de faptul că Delta Dunării este o zonă, prin excelență, turistică. Iubesc natura și îmi place să comunic cu oamenii, iar acest proiect mă ajută ca prin combinația celor două să rezulte o afacere pe care o sper de succes. De asemenea, pregătirea necesară accesării finanțării nerambursabile mi-a readus în atenție birocrația excesivă a țării noastre (țară prin excelență a hârtiilor), dar cred că această experiență mă ajuta pentru că în viitor voi avea de-a face din plin cu acest fel de organizare complex, cerut la fiecare ghișeu al instituțiilor de stat. Sub atenta și directa supraveghere a specialiștilor ADRA, sunt convinsă că afacerea mea va cunoaște o direcție pozitivă de dezvoltare, oferindu-mi satisfacții pe mai multe niveluri.”
Adrian Ghiță, Buzău (Înființarea unui atelier de producție condiment – CAEN 1084): ”Doresc să mulțumesc tuturor pentru ajutorul acordat pe tot parcursul implementării în calitate de beneficiar al proiectului ADRA Up to start. Impactul pentru mine este unul major datorită faptului că pot să pornesc pe un drum în care îmi pot pune în aplicare ideile și pot să lucrez pentru mine și familia mea. Ca angajat în alte întreprinderi faci tot ce poți doar până la un punct, atunci când intervine patronul, însă în cadrul noului proiect ADRA avem parte de o libertate mai mare de exprimare a ideilor și planurilor. Nu în ultimul rând, prin acest proiect, avem posibilitatea de a pune în aplicare un nivel de trai mai ridicat astfel încât să nu ne facem griji pentru ziua de mâine.”
Claudia Ghiță, Buzău (Înființarea unui magazin de condimente și mirodenii – CAEN 4711): ”Îmi exprim bucuria și privilegiul pe care le am datorită faptului că sunt beneficiar în proiectul ADRA Up to start. Având susținerea financiară beneficiez de o șansă să pun în aplicare visul pe care îl am, acela de a deschide un magazin de mirodenii și condimente. Mulțumesc ADRA România pentru sprijinul și îndrumările acordate pe tot acest parcurs! Noi avem sănătatea din natură. În plus, magazinul pe care îl voi deschide are ca obiectiv îmbunătățirea traiului printr-un altfel de stil de viață.”
Sergiu Papaghiuc, Tulcea (Fabricarea de produse personalizate – CAEN 1812): ”Prin intermediului proiectului ADRA Up to start, această afacere pentru mine este un nou drum, un drum care sunt convins că nu va fi mai ușor, dar pe care sunt sigur că aș vrea să merg. Pentru mine, să deschid un loc în care să îmi expun imaginația, să o împărtășesc cu ceilalți și să cresc alături de alți oameni este un vis de câțiva ani. Să pot îmbina plăcerea și cu munca este ceva ce nu toți reușesc să o facă, iar eu asta urmăresc prin deschiderea acestei firme: să reușesc să îmi întrețin familia, dar să îmi și placă să fac asta.”
Gabriel Datcu, Brăila (Cabinet medical stomatologic – CAEN 8623): ”Pentru mine proiectul ADRA Up to start reprezintă o oportunitate de dezvoltare din punct de vedere financiar și personal. Îmi pot realiza visul de a avea un cabinet stomatologic în care pot ajuta persoane. Sunt recunoscător pentru oportunitatea proiectului ADRA!”
Mihaela Colesnic, Tulcea (Fabricarea de jocuri și jucării sub formă de pachete educaționale – CAEN 3240): ”În calitate de beneficiară a proiectului ADRA Up to start îmi doresc ca prin finanțarea primită să reușesc să îmi îndeplinesc visul de a crea materiale educaționale pentru copii. Cred că așa cum am gândit proiectul – kituri educaționale – vin în întâmpinarea cadrelor didactice și situațiilor experților în educație cu materiale educaționale care să le fie la îndemână, fără a mai trebui să le caute în diverse librării sau la o mulțime variată de furnizori. De asemenea cred că prin acest proiect mă voi dezvolta și mai mult în domeniul educației și voi continua ascensiunea mea ca expert în științele educației.”
Augustin Colesnic, Tulcea (Tutoriale online în vederea utilizării soluțiilor hardware și software – CAEN 6202): ”În calitate de beneficiar al finanțării proiectului ADRA Up to start consider că această oportunitate de antreprenoriat va influența în mod pozitiv, prin activitatea desfășurată, atât stilul meu de viață, cât și situația financiară cu care la rândul meu sper că voi influența tot în mod pozitiv pe cea a angajaților și clienților mei.”
Valentin Mușat, Brăila (Înființarea unui cămin de bătrâni – CAEN 8730): ”Ținând cont de faptul că toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate ne sunt de folos, rămâne de văzut în ce fel va influența acest proiect viața mea. Bineînțeles că îmi doresc ca toate lucrurile să meargă bine în acest proiect, atât pentru mine, cât și pentru cei care vor beneficia de serviciile oferite prin firma Bunicii responsabili ca parte a proiectului ADRA Up to start.”
Georgiana Neculai, Brăila (Activități de îngrijire zilnică pentru copii – CAEN 8891): ”Pentru mine, proiectul european ADRA Up to start reprezintă o oportunitate de dezvoltare din punct de vedere financiar și personal. Acesta mi-a oferit șansa de a-mi realiza visul, de a avea o afacere proprie, dar și de a mă implica activ în viața societății din care fac parte. Acest proiect îmi oferă șansa de a învăța să fiu mai responsabilă, să mă gândesc pe termen lung, să încerc să găsesc noi oportunități de dezvoltare. Încă de la începutul proiectului ADRA Up to start, am avut șansa să cunosc oameni noi și să creez relații.”
Daniel Lucian Popa, Brăila (Îngrijire medicală la domiciliu și masaj – CAEN 8621): ”Dacă până acum înființarea și autorizarea unei societăți de îngrijiri medicale la domiciliu pentru ajutorarea celor în nevoie era un vis, acum, datorită proiectului ADRA Up to start, acest vis a devenit realitate. Știu sigur că viața mea se va schimba, împlinirea pe plan profesional, dar și personal va cunoaște noi dimensiuni. Aceasta finanțare mă ajuta să pot veni în ajutor celor care sunt în suferință, sau au diferite dificultăți. Intrând în contact cu oamenii și suferințele lor, nu ne rămâne altceva decât să ne dăm toată silința pentru a compensa cu îngrijire de calitate și empatie orice suferință.”
Svetlana Dan, Buzău (Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte și accesorii brodate – CAEN 1419): ”Demult îmi doresc să creez ceva care să mă identifice, ceva ce să rămână după mine. Acum a apărut aceasta minunată ocazie prin proiectul ADRA Up to start. Datorită acestei finanțări dorința mea poate să se împlinească mult mai repede decât speram. Fără nicio îndoială viața mea se va schimba, pentru că voi lucra pentru visul meu, voi dezvolta și împărtăși creativitatea mea cu alții. Cât despre partea financiară, sper să ajung la un moment când să nu mai existe motiv de preocupare din lipsa banilor, ci preocuparea unde aș putea să-i investesc. Aceasta a fost partea frumoasă a lucrurilor, dar sunt conștientă că acest proiect implică efort și perseverință din partea mea. Probabil că nu voi mai avea suficient timp pentru copii și pentru familie, voi avea mai multe responsabilități și stres, voi renunța la unele momente de odihnă, dar cu toate acestea, cred că merită efortul și cu consecvență se poate ajunge la țintă. De aceea aș vrea să mulțumesc din toată inima pentru acestă oportunitate pe care o avem datorită proiectului ADRA Up to start.”
Cristian-Robert Sirotencu, Galați (CAEN 8623 – Realizarea de investiții în domeniul medicinei dentare): ”Proiectul ADRA Up to start reprezintă un real ajutor în demersul meu de a-mi deschide un cabinet dentar. Această finanțare îmi permite să achiziționez echipamente fără povara ratelor la bănci. Unii colegi care și-au deschis deja cabinete stomatologice plătesc pentru ratele bancare pentru jumătate din profitul lunar. Cabinetul stomatologic mă va ajuta să îmi dezvolt aptitudinile profesionale în ritmul și condițiile dorite de mine și, de asemenea, urmează să îmi creeze o stabilitate financiară necesară întreținerii unei familii a patru membri.”
Edith-Andra Sirotencu, Galați (Investiții în domeniul investigațiilor diagnostice medicale de tip ecografic – CAEN 8622): ”Proiectul ADRA Up to start m-a ajutat să îmi depășesc limitele pe care mi le impuneam. Întotdeauna am privit deschiderea unei firme ca fiind o acțiune mult prea complicată, dar cu ajutorul celor implicați în coordonarea acestui proiect am reușit să realizez ceea ce aș fi ezitat să fac singură. Finanțarea este un bun ajutor care a venit la momentul oportun. Această afacere pe care o voi iniția și dezvolta oferă un start bun familiei mele ce urmează să se mărească în curând o dată cu venirea pe lume a gemenilor noștri. Un aspect la fel de important pentru mine este diversificarea ofertei de servicii medicale în orășelul în care am crescut. Mă bucur să pot construi la vindecarea și reintegrarea în societate și familie a locuitorilor orașului Galați odată cu obținerea finanțării pentru proiectul meu.”
Crina-Alina Radu, Buzău (Înființarea de firmă cu producție fotografică – CAEN 7420): ”Consider că proiectul ADRA Up to start reprezintă o oportunitate de a mă dezvolta pe plan profesional. Această finanțare îmi oferă posibilitatea de a-mi transforma hobby-ul într-o afacere de succes. Vă mulțumesc!”
Anca – Ioana Sirotencu, Buzău (Înființare cabinet stomatologie general – CAEN 8623): ”După 6 ani de muncă și sacrificii, terminarea studiilor universitare avea să devină doar un moment de bucurie deoarece găsirea unui loc de muncă a unui proaspăt absolvent avea să devină prioritatea destul de greu de îndeplinit, iar înființarea propriului cabinet stomatologic trebuia amânată cu siguranță deoarece nu dispun de banii necesari investiției. Astfel că, prin ADRA România, visul meu avea o șansă să se îndeplinească. Am compus un proiect bine pus la punct și cu ajutorul primit la consiliere am reușit să fiu selectată pentru finanțarea lui. Prin această finanțare în cadrul proiectului ADRA Up to start, în viața mea vor avea loc câteva schimbări majore, dintre care amintesc că îmi voi putea profesa meseria sigur și repede prin punerea pe picioare a ideii de afaceri, posibilitatea achiziționării aparaturii de specialitate cu ajutorul căreia un caz dificil se poate transforma într-un caz simplu și voi putea acționa rapid, voi putea schimba modalități de rezolvare a cazurilor astfel încât pacientul fericit să fie cea mai importantă parte a planului.”
Silviu Răzvan Sirotencu, Buzău (Cabinet stomatologie pediatrică – CAEN: 8623): ”Având în vedere faptul că sunt proaspăt absolvent al facultății de medicină dentară, accesarea acestor fonduri reprezintă un start mult mai rapid în profesia aleasă. Mulțumesc ADRA România pentru acest sprijin prin proiectul Up to start.”
Magda Popa, Buzău (Producerea de sucuri – CAEN 1032): ”Atunci când o schimbare apare în viața, oricât de mică sau mare ar fi aceasta, nu rămâne fără repercusiuni. Când am început să ader la un stil de viață sănătos, nu m-am gândit nicio clipă până unde voi ajunge cu această decizie. Însă acum, mă aflu în fața unui fapt împlinit, acela că unele lucruri se pot intersecta în viață noastră fără ca să le fi programat vreodată. Este totuși nevoie de anumite repere sau principii pe care trebuie să le păstrezi și de un ideal la care să vizezi și pentru care trebuie să lucrezi. Sunt sigură că în ziua de azi aproape orice vis se poate îndeplini, dar pentru a-l materializa este nevoie de anumiți factori: pasiunea pentru ceea ce faci, determinare, perseverență și un bun start la deschiderea afacerii. Sunt foarte recunoscătoare în aceste momente Agenției ADRA România, care, prin proiectul Up to start, mi-a ferit posibilitatea ca să îmi îndeplinesc visul de fi administratorul propriei afaceri.”
Emil Simionescu, Buzău (Înființare firmă tipărire personalizată – CAEN 1812): ”Ceea ce ADRA a făcut pentru toți cei care ne-am înscris la cursuri anul trecut, în cadrul proiectului Up to start, este extraordinar! Cine să-ți dea totul pe gratis și apoi să te și consilieze pas cu pas și să stea lângă tine când credeai că te-ai împotmolit și nu o mai scoți la capăt? Știam că prin ADRA vom putea fi ajutați să înțelegem mecanismele accesării fondurilor, de la cursurile făcute de profesioniști, până la ajutorul specific zi de zi. Și toate acestea pentru că ADRA este un nume și are respect față de oameni! Pentru mine este un mare câștig deoarece aveam ideile, dar nu aveam banii pentru echipamente, astfel că, prin aceasta finanțare, care a venit exact când nu mai aveam nicio speranță, pot face lucruri deosebite și foarte repede, astfel că după finanțare și cumpărarea echipamentelor voi avea încasări deosebite deoarece am deja clienți la care mă voi prezenta cu producția publicitară și tiraje foarte mici și de nișa. Felicitări și mulțumesc din inimă ADRA România, partenerul meu de încredere!”
Mirela Ivan, Vrancea (Coafor și salon de înfrumusețare – CAEN 9602): ”Proiectul ADRA Up to start reprezintă o mare provocare pentru mine și consider că mă va ajuta să mă dezvolt personal și profesional. Schimbarea va fi sigur una pozitivă deoarece banii din fonduri îmi dau curaj să reușesc să am propriul meu business, să creez noi locuri de muncă, să aduc plus valoare pentru familia mea.”
Dorinela Chiriac, Vrancea (Activități de servicii fotografice – CAEN 7420): ”Consider că proiectul ADRA Up to start poate schimba în continuare viața mea prin oportunitatea de finanțare pe care am primit-o de a îmi deschide un studio foto. Sunt deja mai încrezătoare în mine, pentru că acest vis a devenit realitate. De asemenea, sunt conștientă că această finanțare nu va acoperi toate necesitățile unui studio, dar îmi dă avântul de care aveam nevoie de a porni pe acest drum, al fotografiei, motivându-mă să devin un fotograf de calitate.”
Marian Stanciu, Buzău (Înființarea unei firme în domeniul instalațiilor termice – CAEN 4399): ”În calitate de beneficiar al proiectului ADRA Up to start, menționez schimbările pe care le va aduce implementarea acestui proiect în viața mea. În primul rând, prin desfășurarea activității firmei, va crește nivelul financiar al familiei, lucru necesar în contextul în care am fost binecuvântați cu patru copii și dorim să investim timp și mijloace financiare în educația lor. În al doilea rând, mi se oferă posibilitatea de a pune în practică inovațiile tehnologice care mă fascinează, fiind pasionat de descoperirea unor soluții mai eficiente economic și mai în armonie cu circuitul naturii. De asemenea, conștientizarea faptului că serviciile pe care le voi presta vor aduce un plus de valoare în viața clienților mei îmi va aduce împlinire sufletească.”
Mai multe informații despre ADRA Up to start, ID 105479 se pot găsi accesând site-ul proiectului, respectiv: http://uptostart.ro/.
Proiectul este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020. Cei interesaţi de detalii se pot adresa organizaţiei ADRA România, folosind datele de contact: office@adra.ro, 0212525117.
ADRA România