Vino la ADRA – 12 posturi în concurs te așteaptă!

În urma semnării contractului de finanțare pentru proiectul „Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice din orașul Babadag”, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS), Acțiunea 6.1 – Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice, ADRA România se alătură, în calitate de partener, Primăriei Orașului Babadag în implementarea proiectului.

Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 40 de luni și are ca obiectiv principal furnizarea de servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice din orașul Babadag, județul Tulcea, contribuind la îmbunătățirea calității vieții acestora și la menținerea lor în comunitate, într-un mediu sigur și adecvat nevoilor lor.

În vederea implementării activităților proiectului, ADRA România organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi:

  • 1 post Coordonator Partener; 
  • 1 post Asistent manager partener; 
  • 1 post Expert monitorizarea și raportare activități; 
  • 1 post Expert comunicare și GDPR;
  • 1 post Coordonator serviciu 1; 
  • 1 post Manager de caz 3; 
  • 1 post Expert grup ținta și coordonator activități 2; 
  • 1 post Responsabil financiar partener; 
  • 1 post Asistent medical 1;
  • 1 post Medic 1;
  • 1 post kinetoterapeut 1; 
  • 1 post Psiholog 1; 

CV-urile în format „Europass” împreună cu scrisorile de intenție se trimit la adresa de e-mail hr@adra.ro până joi, 10 septembrie, ora 10:00. 

Coordonator Partener

Cerințe:

  • studii superioare;
  • experiență profesională de minimum 1 an în domeniul relevant pentru atribuțiile postului

Atribuții:

  • Coordonează activitățile proiectului realizate de partener.
  • Asigură comunicarea permanentă cu Managerul de proiect.
  • Urmărește respectarea calendarului de implementare pentru activitățile partenerului.
  • Monitorizează realizarea rezultatelor asumate de partener.
  • Coordonează personalul desemnat de partener.
  • Participă la ședințele de management ale proiectului.
  • Identifică riscurile și problemele care pot afecta activitățile partenerului.
  • Propune măsuri pentru soluționarea problemelor.
  • Asigură transmiterea informațiilor necesare între partener și solicitant.
  • Monitorizează respectarea procedurilor interne și a regulilor proiectului.
  • Participă la luarea deciziilor importante privind achizițiile, atunci când este necesar.
  • Sprijină procesul de înființare și licențiere a serviciilor realizate la nivelul partenerului.
  • Urmărește realizarea documentelor justificative aferente activităților partenerului.
  • Contribuie la raportarea activităților și rezultatelor.
  • Participă la evaluarea progresului proiectului.
  • Asigurarea  de suport pentru activitatea de informare și publicitate către publicul larg privind rezultatele proiectului:
  • alte activități, corespunzător competențelor profesionale, la solicitarea managerului de proiect.

Oferta Angajatorului:

  • Angajare cu contract individual de muncă pentru o perioadă determinată pe perioada de implementare a proiectului;
  • Program de lucru: 4 ore/zi, 5 zile/săptămână;
  • Salariul oferit se stabilește în funcție de experiența candidatului, în conformitate cu bugetul proiectului;
  • Activitatea se va desfășura la sediul de proiect și pe teren în locația de implementare a proiectului.

Asistent manager partener

Cerințe:

  • studii superioare;
  • experiență profesională de minimum 1 an în domeniul relevant pentru atribuțiile postului

Atribuții:

  • Sprijină Coordonatorul de proiect în activitățile administrative.
  • Organizează și actualizează calendarul întâlnirilor și activităților.
  • Pregătește documentele necesare ședințelor.
  • Participă la organizarea ședințelor echipei.
  • Redactează minute și note de ședință, atunci când este desemnat.
  • Centralizează informații privind activitățile proiectului.
  • Sprijină circuitul documentelor.
  • Asigură arhivarea documentelor administrative.
  • Urmărește transmiterea documentelor către persoanele responsabile.
  • Sprijină pregătirea rapoartelor administrative.
  • Organizează documentele în format fizic și electronic.
  • Asigură suport logistic pentru desfășurarea activităților.
  • Contribuie la comunicarea internă a echipei.
  • Semnalează Coordonatorului de proiect  eventualele probleme administrative.
  • Sprijină organizarea evenimentelor și activităților proiectului.
  • Respectă regulile de confidențialitate și protecția datelor.
  • Responsabil  cu gestionarea operațională a proiectului în MySMIS – includerea și actualizarea informațiilor în sistem, transmiterea rapoartelor tehnice și financiare, încărcarea documentelor justificative, precum și menținerea corespondenței cu Autoritatea de Management și Organismul Intermediar

Oferta Angajatorului:

  • Angajare cu contract individual de muncă pentru o perioadă determinată pe perioada de implementare a proiectului;
  • Program de lucru: 4 ore/zi, 5 zile/săptămână;
  • Salariul oferit se stabilește în funcție de experiența candidatului, în conformitate cu bugetul proiectului;
  • Activitatea se va desfășura la sediul de proiect și pe teren în locația de implementare a proiectului.

Expert monitorizarea și raportare activități

Cerințe:

  • studii superioare;
  • experiență profesională de minimum 1 an în domeniul relevant pentru atribuțiile postului

Atribuții:

  • Monitorizează implementarea activităților prevăzute în planul de lucru al proiectului;
  • Centralizează datele transmise de echipa de îngrijire (asistenți sociali, îngrijitori, asistenți medicali etc.);
  • Verifică respectarea termenelor și a indicatorilor de rezultat și de realizare din proiect;
  • Elaborează rapoarte lunare/trimestriale de progres privind stadiul implementării;
  • Contribuie la întocmirea rapoartelor tehnice intermediare și finale;
  • Semnalează superiorului direct eventualele întârzieri, disfuncționalități sau riscuri în implementare;
  • Propune măsuri corective pentru eficientizarea activităților proiectului;
  • Participă la întâlniri de lucru, misiuni de monitorizare, audit sau evaluare;
  • Păstrează evidența documentelor justificative și a rapoartelor transmise;
  • Asigură respectarea principiilor orizontale (egalitate de șanse, dezvoltare durabilă, nediscriminare);
  • Colaborează cu echipa de implementare, furnizorii de servicii sociale și alte părți implicate.
  • Acesta va realiza Raport de evaluare a implementării proiectului, pe baza datelor colectate de la Managerii de caz și Coordonatorii de serviciu, dar și de la Experții grup țintă si coordonator activități și îngrijire.
  • Monitorizează situația beneficiarilor din punctul de vedere al participării în proiect.
  • Centralizează datele privind grupul țintă.
  • Monitorizează și raportează înscrierile în grupul țintă, tipul de beneficiari
  • Urmărește modificările intervenite în structura grupului țintă.
  • Colaborează cu Experții grup țintă și Managerii de caz.
  • Verifică documentele relevante pentru evidența beneficiarilor.

Oferta Angajatorului:

  • Angajare cu contract individual de muncă pentru o perioadă determinată de 36 de luni;
  • Program de lucru: 2 ore/zi, 5 zile/săptămână;
  • Salariul oferit se stabilește în funcție de experiența candidatului, în conformitate cu bugetul proiectului;
  • Activitatea se va desfășura la sediul de proiect și pe teren în locația de implementare a proiectului.

Expert comunicare si GDPR

Cerințe:

  • studii superioare;
  • Se solicită experiență profesională specifică în implementarea proiectelor cu finantare nerambursabilă

Atribuții:

  • Evaluează conformitatea activităților proiectului cu legislația GDPR;
  • Identifică riscurile legate de prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul proiectului și propune măsuri pentru diminuarea acestora;
  • Elaborează și/sau revizuiește documentele GDPR aferente proiectului (politici, proceduri, informări, consimțăminte);
  • Instruiește membrii echipei de proiect cu privire la normele GDPR aplicabile;
  • Monitorizează aplicarea regulilor GDPR în activitățile curente ale proiectului (ex. prelucrarea datelor beneficiarilor, stocarea datelor, transmiterea acestora);
  • Oferă consultanță echipei de proiect în orice problemă legată de protecția datelor;
  • Colaborează cu autoritatea de supraveghere (ANSPDCP) în cazul unor solicitări sau incidente;
  • Asigură confidențialitatea și securitatea datelor prelucrate în cadrul proiectului;
  • Întocmește rapoarte periodice privind conformitatea GDPR, la cererea managerului de proiect sau autorităților de audit.
  • Elaborează conținutul materialelor publicitare destinate campaniilor de informare și conștientizare;
  • Contribuie la realizarea materialelor de promovare adaptate grupului țintă;
  • Asigură mobilizarea, implicarea activă și prevenirea abandonului beneficiarilor pe toată durata proiectului
  • Asigură redactarea mesajelor pentru campaniile de recrutare a grupului țintă;
  • Colaborează cu echipa de proiect pentru respectarea cerințelor de identitate vizuală și comunicare;
  • Monitorizează impactul materialelor publicitare și propune îmbunătățiri.
  • Expertul comunicare și GDPR va realiza broșura de diseminare a rezultatelor proiectului. Unde se vor prezenta rezultatele obținute în urma implementării proiectului

Oferta Angajatorului:

  • Angajare cu contract individual de muncă pentru o perioadă determinată pe perioada de implementare a proiectului;
  • Program de lucru: 2 ore/zi, 5 zile/săptămână;
  • Salariul oferit se stabilește în funcție de experiența candidatului, în conformitate cu bugetul proiectului;
  • Activitatea se va desfășura la sediul de proiect și pe teren în locația de implementare a proiectului.

Coordonator serviciu 1

Cerințe:

  • studii de specialitate;
  • experiență profesională de minimum 1 an în domeniul relevant pentru atribuțiile postului;
  • cunoașterea profundă a legislației din domeniul asistenței sociale.

Atribuții:

  • Coordonează și este responsabil de procesul de acreditare al serviciului de îngrijire la domiciliu, respectiv de întocmirea, actualizarea și transmiterea documentației necesare către agențiile și autoritățile competente;
  • Monitorizează respectarea condițiilor de licențiere și acreditare a serviciului, precum și implementarea măsurilor dispuse de autorități;
  • Contribuie la pregătirea documentației necesare.
  • Sprijină implementarea mecanismelor de monitorizare a calității.
  • Contribuie la organizarea și supervizarea activității personalului.
  • Colaborează cu autoritățile și organizațiile relevante.
  • Elaborează și propune spre aprobare Regulamentul de Organizare și Funcționare (ROF) și procedurile specifice de lucru.
  • Sprijină dezvoltarea procedurilor necesare funcționării serviciului.
  • Supervizează activitatea echipei.
  • Coordonează activitatea personalului implicat în serviciu.
  • Urmărește respectarea programului și a procedurilor.
  • Monitorizează modul de furnizare a serviciilor.
  • Primește și analizează informații privind activitatea echipei.
  • Colaborează cu Managerii de caz și Experții grup țintă.
  • Propune adaptarea activităților la nevoile beneficiarilor.
  • Urmărește respectarea standardelor de calitate aplicabile.
  • Asigură comunicarea cu beneficiarii și familiile acestora.
  • Identifică problemele și propune măsuri de remediere.
  • Realizează Ghidul pentru desfășurarea activității de îngrijire la domiciliu, ghid ce se va baza pe întreaga activitate desfășurată în cadrul proiectului legată de furnizarea de servicii sociale la domiciliu destinate persoanelor vârstnice, destinat altor UAT-uri/ONG-uri/entități interesate.

Oferta Angajatorului:

  • Angajare cu contract individual de muncă pentru o perioadă determinată pe perioada de implementare a proiectului;
  • Program de lucru: 1 oră//zi, 5 zile/săptămână;
  • Salariul oferit se stabilește în funcție de experiența candidatului, în conformitate cu bugetul proiectului;
  • Activitatea se va desfășura la sediul de proiect și pe teren în locația de implementare a proiectului.

Manager de caz 3

Cerințe:

  • studii de specialitate în domeniul social;
  • experiență profesională de minimum 1 an în domeniul relevant pentru atribuțiile postului;
  • cunoașterea profundă a legislației din domeniul asistenței sociale.

Atribuții:

  • Coordonează intervenția individualizată pentru beneficiarii repartizați și urmărește ca serviciile sociale oferite acestora să răspundă nevoilor identificate.
  • Participă la evaluarea situației și nevoilor beneficiarilor.
  • Analizează nevoile sociale și funcționale ale persoanelor repartizate.
  • Participă la stabilirea intervenției necesare pentru fiecare beneficiar.
  • Coordonează furnizarea serviciilor pentru beneficiarii repartizați.
  • Colaborează cu îngrijitorii formali.
  • Urmărește realizarea activităților prevăzute pentru beneficiari.
  • Monitorizează evoluția situației beneficiarilor.
  • Identifică schimbările semnificative ale nevoilor.
  • Propune adaptarea serviciilor atunci când situația beneficiarului o impune.
  • Menține legătura cu beneficiarul și, după caz, cu familia sau aparținătorii.
  • Colaborează cu medicul de familie și cu specialiștii implicați, în limitele rolului profesional.
  • Participă la reevaluarea periodică a situației beneficiarului.
  • Documentează activitatea desfășurată.
  • Transmite informațiile relevante către Coordonatorul de serviciu și echipa proiectului.
  • Sprijină coordonarea procesului de înființare a serviciului.
  • Contribuie la pregătirea documentației necesare.
  • Sprijină implementarea mecanismelor de monitorizare a calității.
  • Contribuie la organizarea și supervizarea activității personalului.
  • Colaborează cu autoritățile și organizațiile relevante.
  • Sprijină dezvoltarea procedurilor necesare funcționării serviciului.

Oferta Angajatorului:

  • Angajare cu contract individual de muncă pentru o perioadă determinată pe perioada de implementare a proiectului;
  • Program de lucru: 2 ore/zi, 5 zile/săptămână;
  • Salariul oferit se stabilește în funcție de experiența candidatului, în conformitate cu bugetul proiectului;
  • Activitatea se va desfășura la sediul de proiect și pe teren în locația de implementare a proiectului.

Expert grup ținta și coordonator activități 2

Cerințe:

  • studii de specialitate în domeniul social;
  • experiență profesională de minimum 1 an în domeniul relevant pentru atribuțiile postului.

Atribuții:

  • Participă la identificarea persoanelor eligibile pentru proiect.
  • Oferă informații persoanelor interesate despre activitățile și serviciile proiectului.
  • Sprijină procesul de recrutare și înscriere a beneficiarilor.
  • Verifică, împreună cu personalul responsabil, existența documentelor necesare pentru participare.
  • Colaborează cu Managerii de caz în procesul de evaluare a nevoilor beneficiarilor.
  • Urmărește participarea și menținerea beneficiarilor în proiect.
  • Monitorizează situațiile care pot conduce la abandon sau întreruperea participării.
  • Semnalează echipei de proiect schimbările importante privind situația beneficiarilor.
  • Contribuie la actualizarea informațiilor privind grupul țintă.
  • Participă la activități de informare a comunității privind proiectul.
  • Coordonează activitatea îngrijitorilor formali implicați în proiect.
  • Organizează activitatea îngrijitorilor în funcție de nevoile beneficiarilor.
  • Urmărește respectarea programului și a planificării activităților.
  • Monitorizează furnizarea serviciilor la domiciliu.
  • Analizează rapoartele și informațiile transmise de îngrijitori.
  • Realizează monitorizări și vizite, atunci când este necesar.
  • Colaborează cu Managerii de caz pentru adaptarea serviciilor.
  • Semnalează situațiile problematice Coordonatorului de serviciu și Managerului de caz.
  • Urmărește respectarea procedurilor de lucru.
  • Contribuie la îmbunătățirea modului de organizare a serviciilor.
  • Participă la organizarea activităților de formare.
  • Sprijină participarea îngrijitorilor la cursuri.
  • Urmărește dobândirea competențelor necesare activității.
  • Sprijină aplicarea în practică a competențelor dobândite.
  • Identifică eventualele nevoi suplimentare de instruire.

Oferta Angajatorului:

  • Angajare cu contract individual de muncă pentru o perioadă determinată pe perioada de implementare a proiectului;
  • Program de lucru: 2 ore/zi, 5 zile/săptămână;
  • Salariul oferit se stabilește în funcție de experiența candidatului, în conformitate cu bugetul proiectului;
  • Activitatea se va desfășura la sediul de proiect și pe teren în locația de implementare a proiectului.

Responsabil financiar partener

Cerințe:

  • studii superioare;
  • experiență profesională de minimum 1 an în domeniul relevant pentru atribuțiile postului

Atribuții:

  • Realizează managementul financiar al proiectului.
  • Monitorizează cheltuielile realizate în cadrul proiectului.
  • Urmărește încadrarea cheltuielilor în bugetul aprobat.
  • Contribuie la planificarea cash-flow-ului.
  • Colaborează cu Coordonatorul de proiect  de proiect în planificarea resurselor financiare.
  • Urmărește disponibilitatea fondurilor necesare activităților.
  • Verifică existența documentelor justificative pentru cheltuieli.
  • Centralizează informațiile financiare necesare raportării.
  • Contribuie la pregătirea raportărilor financiare.
  • Monitorizează execuția bugetară.
  • Semnalează eventualele depășiri sau riscuri financiare.
  • Propune măsuri pentru buna gestionare a resurselor financiare.
  • Colaborează cu Responsabilul de achiziții.
  • Oferă informații privind disponibilitatea bugetară pentru achiziții.
  • Participă la pregătirea documentelor financiare necesare implementării.
  • Asigură păstrarea documentelor financiare în condițiile prevăzute de procedurile aplicabile.

Oferta Angajatorului:

  • Angajare cu contract individual de muncă pentru o perioadă determinată pe perioada de implementare a proiectului;
  • Program de lucru: 2 ore/zi, 5 zile/săptămână;
  • Salariul oferit se stabilește în funcție de experiența candidatului, în conformitate cu bugetul proiectului;
  • Activitatea se va desfășura la sediul de proiect și pe teren în locația de implementare a proiectului.

Asistent medical 1

Cerințe:

  • studii de specialitate;
  • experiență profesională de minimum 1 an în domeniul relevant pentru atribuțiile postului

Atribuții:

  • Participă, alături de medic, la evaluarea inițială a stării de sănătate a beneficiarilor și la elaborarea componentei medicale a planului individualizat de îngrijire.
  • Acordă, la domiciliul beneficiarilor, îngrijiri medicale de bază conform recomandărilor medicului (monitorizarea tensiunii arteriale, glicemiei, saturației de oxigen, temperaturii; administrare/supraveghere a tratamentului medicamentos prescris, în limitele competențelor profesionale).
  • Monitorizează periodic parametrii de sănătate ai beneficiarilor și sesizează medicul de îndată ce constată valori anormale sau o schimbare a stării generale.
  • Instruiește îngrijitorii formali și, după caz, familia/aparținătorii cu privire la observarea semnelor de alarmă ce necesită anunțarea de urgență a asistentului medical/medicului.
  • Colaborează cu kinetoterapeutul și psihologul pentru corelarea intervențiilor medicale cu cele de recuperare fizică și suport psihologic.
  • Ține evidența tratamentelor, a vizitelor medicale și a evoluției stării de sănătate a fiecărui beneficiar, în dosarul personal al acestuia.
  • Sprijină beneficiarii în gestionarea programărilor la medicul de familie/medici specialiști, atunci când este necesar.
  • Completează fișele de intervenție medicală și rapoartele periodice solicitate de coordonarea proiectului.

Oferta Angajatorului:

  • Angajare cu contract individual de muncă pentru o perioadă determinată pe perioada de implementare a proiectului;
  • Program de lucru: 1 oră/zi, 5 zile/săptămână;
  • Salariul oferit se stabilește în funcție de experiența candidatului, în conformitate cu bugetul proiectului;
  • Activitatea se va desfășura la sediul de proiect și pe teren în locația de implementare a proiectului.

Medic 1

Cerințe:

  • studii de specialitate;
  • experiență profesională de minimum 1 an în domeniul relevant pentru atribuțiile postului

Atribuții:

  • Asigură evaluarea medicală, diagnosticul, recomandarea și supervizarea tratamentului beneficiarilor.
  • Coordonează, din punct de vedere medical, elaborarea planului individualizat de îngrijire, integrând recomandările kinetoterapeutului, psihologului și asistentului medical.
  • Stabilește recomandările medicale de supraveghere a beneficiarului (frecvența monitorizării parametrilor vitali, semne de alarmă ce trebuie raportate de îngrijitori/asistent medical).
  • Avizează, din perspectivă medicală, planul de intervenție al asistentului medical și al îngrijitorilor formali pentru beneficiarii cu afecțiuni cronice sau risc medical crescut.
  • Colaborează cu medicul de familie al beneficiarului și, după caz, cu medici specialiști, pentru corelarea intervențiilor serviciului cu tratamentul medical existent.
  • Reevaluează periodic (conform planului individualizat, dar și ori de câte ori este nevoie) starea de sănătate a beneficiarilor și actualizează recomandările medicale.
  • Este informat de urgență de către asistentul medical/îngrijitorii formali în cazul apariției unor situații medicale critice și stabilește măsurile ce se impun (inclusiv, după caz, direcționarea către servicii medicale de urgență).
  • Completează fișele de evaluare/reevaluare medicală și avizează rapoartele medicale solicitate în cadrul proiectului.

Oferta Angajatorului:

  • Angajare cu contract individual de muncă pentru o perioadă determinată pe perioada de implementare a proiectului;
  • Program de lucru: 1 oră/zi, 5 zile/săptămână;
  • Salariul oferit se stabilește în funcție de experiența candidatului, în conformitate cu bugetul proiectului;
  • Activitatea se va desfășura la sediul de proiect și pe teren în locația de implementare a proiectului.

Kinetoterapeut 1

Cerințe:

  • studii de specialitate;
  • experiență profesională de minimum 1 an în domeniul relevant pentru atribuțiile postului

Atribuții:

  • Asigură recuperarea funcțională și menținerea mobilității persoanelor vârstnice, prin exerciții de kinetoterapie adaptate.
  • Evaluează capacitatea funcțională și motorie a beneficiarilor;
  • Contribuie, alături de medic, asistent medical și psiholog, la elaborarea și actualizarea periodică a planului individualizat de îngrijire, din perspectiva componentei de recuperare și mobilitate.
  • Stabilește și aplică programe individualizate de exerciții/kinetoterapie, adaptate stării de sănătate și gradului de dependență al fiecărui beneficiar.
  • Instruiește beneficiarul, familia/aparținătorii și îngrijitorii formali privind exercițiile de menținere a mobilității ce pot fi continuate zilnic, precum și privind tehnicile corecte de mobilizare/transfer în siguranță.
  • Recomandă și verifică modul de utilizare a dispozitivelor de mobilitate și sprijin puse la dispoziție prin proiect (cadru de mers, baston, scaun de duș, bare de susținere, rampă mobilă etc.), pentru prevenirea căderilor și a accidentărilor.
  • Monitorizează periodic evoluția stării funcționale a beneficiarilor și ajustează programul de recuperare în funcție de progres sau de agravarea stării de sănătate.
  • Semnalează Managerului de caz și medicului orice deteriorare bruscă a mobilității sau apariția unor riscuri de cădere care necesită reevaluare medicală.
  • Completează fișele de evaluare/reevaluare a mobilității și rapoartele de activitate solicitate de coordonarea proiectului.

Oferta Angajatorului:

  • Angajare cu contract individual de muncă pentru o perioadă determinată pe perioada de implementare a proiectului;
  • Program de lucru: 1 oră/zi, 5 zile/săptămână;
  • Salariul oferit se stabilește în funcție de experiența candidatului, în conformitate cu bugetul proiectului;
  • Activitatea se va desfășura la sediul de proiect și pe teren în locația de implementare a proiectului.

Psiholog 1

Cerințe:

  • studii de specialitate;
  • experiență profesională de minimum 1 an în domeniul relevant pentru atribuțiile postului

Atribuții:

  • Realizează evaluarea psihologică inițială a fiecărui beneficiar (stare emoțională, nivel de anxietate/depresie, funcții cognitive de bază, grad de izolare socială) și consemnează rezultatele în dosarul personal al beneficiarului.
  • Contribuie, alături de medic, asistent medical și kinetoterapeut, la elaborarea și actualizarea periodică a planului individualizat de îngrijire, din perspectiva componentei psiho-emoționale.
  • Oferă consiliere psihologică individuală beneficiarilor, adaptată nevoilor specifice vârstei a treia (gestionarea pierderilor, a singurătății, a anxietății legate de sănătate și dependență).
  • Organizează, acolo unde este cazul, sesiuni de consiliere/suport psihologic de grup, cu scopul de a preveni izolarea și autoizolarea socială a beneficiarilor.
  • Identifică semnale de risc (idei suicidare, simptome de depresie severă, deteriorare cognitivă bruscă) și informează de îndată Managerul de caz și, după caz, medicul, pentru luarea măsurilor adecvate.
  • Oferă consiliere punctuală familiei/aparținătorilor și îngrijitorilor formali, atunci când este necesar, pentru gestionarea relației cu beneficiarul.
  • Reevaluează periodic (conform planului individualizat) starea psihologică a beneficiarului și actualizează recomandările de intervenție.
  • Completează fișele de evaluare/reevaluare psihologică și rapoartele de activitate solicitate de coordonarea proiectului.

Oferta Angajatorului:

  • Angajare cu contract individual de muncă pentru o perioadă determinată pe perioada de implementare a proiectului;
  • Program de lucru: 1 oră/zi, 5 zile/săptămână;
  • Salariul oferit se stabilește în funcție de experiența candidatului, în conformitate cu bugetul proiectului;
  • Activitatea se va desfășura la sediul de proiect și pe teren în locația de implementare a proiectului.

ADRA România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings

Translate