Caută
Close this search box.

Vreau la școală – ITC

În lunile ianuarie, februarie și martie 2017, ADRA România în parteneriat cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea va realiza și va distribui pachetele cu alimente, rechizite școlare și cărți pentru copiii beneficiari în proiectul ”Vreau la școală!”. În această perioadă, sprijinul material va fi distribuit, la nivel național, în mod unitar în zilele de 29 ianuarie, 19 februarie și 19 martie.

Proiectul ADRA ”Vreau la școală!” are ca obiectiv integrarea socială prin prevenirea abandonului școlar a 460 de copii din clasele primare și gimnaziale, care sunt dezavantajați, dar buni la învățătură și dezvoltarea comunității locale, pentru anul școlar 2016 – 2017, din Banat, Bucovina, Crișana, Dobrogea, Maramureș, Moldova, Muntenia, Oltenia și Transilvania. Prin intermediul acestui proiect, alți 2760 de copii și părinți sau tutori vor fi beneficiari indirecți cu sprijinul a cel puțin 110 voluntari ADRA și parteneriat cu mai bine de 30 de Primării și 60 de Unități de învățământ.

 

 

Privacy Policy Settings

Translate