Caută
Close this search box.

2% pentru ADRA, 100% pentru oameni

În fiecare an îți aducem aminte că poți direcționa 2% către proiectele ADRA. Cu cei 28.000 Ron strânși în anul 2009, am putut ajuta 4 familii să aibă propriul solar iar alte șaptezeci și șapte de familii și-au îmbunătățit nivelul de trai.

Sumele direcționate din impozitul dumneavoastră, ajută la consolidarea ideilor de proiecte diverse, pe care ADRA România, ulterior, le pune în aplicare.
Pentru anul acesta dezvoltăm proiecte direcționate spre educație, atât a copiilor dar și a părinților. Avem proiecte pentru dezvoltare socială și personală, suntem activi în lupta de combatere a fenomenului violenței în familie, suntem pregătiți pentru intervenția în caz de dezastre și lista poate continua.

Toate aceste proiecte sunt posibile prin donațiile dumneavoastră, iar 2% din impozit poate fi un început de drum împreună.

Atunci când ascultăm povești ca a Luizei, o fetiță de 5 ani, din București care de  trei ani și jumătate trăiește împreună cu bunica ei, ni se pare ca suntem prea mici în fața problemelor lumii.
Fiind veselă, plină de exuberanță și poftă de viață, cu greu intuiești tragedia care i-a marcat viața, foarte devreme. Pe când avea doar un an, împreună cu mama, a trebuit să se mute în casa bunicii din cauza tendințelor violente pe care tatăl le manifesta. La scurt timp, când părea că viața lor intră în cursul normal, furia tatălui s-a dezlănțuit, cu consecințe iremediabile: i-a ucis mama, cu sânge rece și s-a predat. Luisa nu-și amintește nimic, dar această realitate o va însoți pe tot parcursul vieții ei.
Bunica a trebuit să-și revină din șoc repede, pentru a se mobiliza și a găsi cele mai bune soluții pentru creșterea Luizei. Timpul însă nu iartă și pe măsură ce Luiza crește și are mai multe nevoi, bunica e mai bătrână și mai neputincioasă.

A apelat la ADRA speriată că nu va reuși să meargă singură mai departe. A fost inclusă în proiectul „Sprijin în nevoi”, dar tabloul pe care îl trăiesc are nevoie de și mai multă culoare.

Direcționând 2% din impozitul tău, o poți ajuta pe Luiza să-și trăiască copilăria cu inocența specifică ei. Poți ajuta ca ADRA, să dezvolte în continuare proiecte care să ajute astfel de oameni și astfel de copii. Decizia ta înseamnă mult pentru ei.

Schimbă o viață și vei schimba lumea!

Începe cu 2%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole

Privacy Policy Settings

Translate