ADRA România și Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă își unesc forțele pentru sprijinirea victimelor violenței domestice: un nou parteneriat pentru „Casa ADRA”
Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România și Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă pun bazele unei colaborări strategice dedicate sprijinirii mamelor și copiilor afectați de violența în familie. Proiectul beneficiază de o finanțare în valoare de peste 53.200 USD (238.300 RON) și se desfășoară pe o perioadă de 12 luni, începând cu data de 1 septembrie 2026.
Această inițiativă vine ca un răspuns concret la o realitate socială acută: în România, fenomenul abuzului domestic continuă să îmbrace forme grave, cu zeci de mii de cazuri înregistrate anual și femei a căror viață este pusă direct în pericol. Proiectul se adresează unui număr de 100 de femei, mame și copii – atât persoane găzduite în cadrul „Centrului de Primire în Regim de Urgență a Victimelor Violenței în Familie – Casa ADRA” și foste beneficiare aflate în etapa de reintegrare, cât și alte femei din comunitate afectate de violența domestică, care au nevoie de servicii medicale și sprijin pentru obținerea independenței financiare.

Proiectul propune o abordare integrată, combinând sprijinul material imediat cu servicii pe termen lung, menite să le ajute pe beneficiare să depășească situația de criză și să devină independente.
O parte a sumei finanțate este direcționată către eficientizarea termică și creșterea siguranței adăpostului: înlocuirea vechii centrale cu un sistem modern de încălzire, precum și schimbarea tâmplăriei exterioare și interioare (uși și geamuri). Aceste lucrări de infrastructură vor asigura un confort sporit și vor reduce costurile de funcționare ale centrului.
Pe parcursul celor 12 luni de finanțare, proiectul asigură suport prin:
- Tichete sociale de alimente: Acordate pentru fiecare zi de găzduire, oferindu-le mamelor posibilitatea de a cumpăra alimentele necesare și de a găti pentru copiii lor, un pas esențial pentru redobândirea autonomiei zilnice;
- Kituri de igienă personală și curățenie: Distribuite la admiterea în adăpost și completate lunar;
- Servicii medicale de specialitate: Consultații, investigații clinice și tratamente pentru persoanele neasigurate sau care nu au acces rapid la sistemul public de sănătate;
- Ateliere de educație financiară: Sesiuni practice prin care participantele învață să își gestioneze eficient bugetul familial și să prevină gradul de îndatorare, pregătindu-se pentru o viață independentă.

Reprezentanții celor două organizații subliniază că sprijinul acordat depășește dimensiunea financiară, punând accent pe restabilirea demnității umane.
„La Casa ADRA, sprijinul oferit mamelor și copiilor afectați de violența în familie înseamnă mult mai mult decât un adăpost de urgență. Înseamnă redarea demnității și reclădirea încrederii într-un viitor trăit fără frică. Această colaborare cu Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă reflectă viziunea noastră de a construi parteneriate solide, bazate pe încredere și valori comune. Resursele atrase prin acest proiect le permit beneficiarelor nu doar să depășească un moment de criză, ci să dobândească abilități concrete și independență financiară pentru a-și putea reconstrui viața pe cont propriu”, a declarat Robert Georgescu, Director Executiv ADRA România.

„Apreciez în mod deosebit sprijinul pe care Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă îl acordă societății civile din România și disponibilitatea de a se implica activ în diminuarea problemelor și inechităților sociale. Este o implicare pe care o salutăm și pentru care suntem recunoscători, pentru că în spatele acestui sprijin se află schimbări concrete în viața oamenilor. Pentru Casa ADRA, această susținere înseamnă condiții mai bune, mai multă siguranță și un mediu mai demn pentru victimele violenței în familie pe care le sprijinim. Ne bucurăm de acest parteneriat și apreciem foarte mult seriozitatea, profesionalismul și încrederea care caracterizează colaborarea noastră. Cred că astfel de parteneriate ne arată cât de mult putem construi atunci când organizații diferite aleg să lucreze împreună pentru binele celor vulnerabili”, a declarat Valentina Sturzu-Cozorici, Director Program ADRA România.

„Când lucrezi zi de zi în adăpost, înțelegi că siguranța se construiește din detalii foarte concrete: de la o căldură constantă în camere pe timpul iernii, până la liniștea unei mame care știe că are cu ce să gătească a doua zi pentru copiii ei. Ce aduce valoros această colaborare este flexibilitatea de a privi fiecare familie ca pe un caz unic. Nu oferim doar o intervenție de urgență, ci un parcurs adaptat, în care acoperim urgențele medicale pe loc și punem accent pe autonomia fiecărei femei care ne trece pragul. Este o muncă de echipă intensă, dar satisfacția de a vedea o mamă care pleacă din centru pe picioarele ei este de neegalat”, a declarat Alina Bordas Mohorea, Manager Proiect ADRA România.

La rândul lor, partenerii internaționali apreciază activitatea echipei din România și calitatea serviciilor oferite în cadrul adăpostului:
„Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă are o apreciere deosebită pentru ADRA. Proiectul nostru își propune să consolideze acest adăpost sigur prin finanțarea achiziției și instalării unei centrale termice, a ușilor și geamurilor de exterior, oferind totodată kituri de igienă, servicii medicale și psihosociale esențiale care promovează independența pe termen lung. Echipa din București este impresionantă din punct de vedere personal și profesional. Raportarea este excelentă, iar comunicarea este la cel mai înalt nivel. Suntem inspirați să slujim alături de ei în eforturile de a-i ajuta pe cei aflați în nevoie”, a declarat Elder Kevin J. Sutterfield, Specialist Umanitar, Zona Europa Centrală, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.
Noua finanțare vine în completarea resurselor atrase de ADRA România din surse publice și private, asigurând continuitatea serviciilor la standarde înalte.

Începând cu anul 2009, ADRA România conduce ”Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – Casa ADRA”. Obiectivul acestui proiect este reintegrarea socială a victimelor violenței în familie prin adăpost, consiliere socială, consiliere psihologică, asistență medicală de urgență, hrană și îndrumare către un jurist. Viețile beneficiarelor găzduite în centru au fost schimbate pentru că au cunoscut un alt fel de a trăi: fără violență fizică, verbală, economică, psihică, sexuală și religioasă, bazându-se pe valori spirituale și cultivând obiceiuri sănătoase în alimentație, exercițiu fizic, instruire și recreere.
În cei 17 ani de activitate neîntreruptă (2009-2025), în cadrul proiectului ADRA ”Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – Casa ADRA”, care se încadrează în domeniul de expertiză ”Lupta împotriva violenței în familie”, au fost asistate peste 4.026 victime ale violenței în familiei, mame și copii, dintre care 1.199 au primit găzduire la ”Casa ADRA”.





Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România este licențiată pentru serviciul social ”Centrul de Primire în Regim de Urgență a Victimelor Violenței în Familie – Casa ADRA”. Decizia de acordare a licenței de funcționare a fost emisă de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în urma evaluării documentației depuse și a vizitelor de verificare. Centrul este licențiat până în 30.12.2030, în conformitate cu Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările ulterioare.

Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după mottoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în 118 țări și având la bază filosofia care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
ADRA România


