Caută
Close this search box.

ADRA România inaugurează a 335-a casă socială realizată pentru familia Milicu prin proiectul „În sfârșit, acasă!”

Luni, 14 februarie 2022, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România a inaugurat în comuna Piatra, județul Teleorman, a 335 -a casă socială realizată în cadrul proiectului „În sfârșit, acasă!”, pentru familia Milicu Andrei-Mugurel și Iuliana și cei 3 copii minori ai lor, Alexandru Roberto, Mădălin Cozmin și Alexandra Elena.

Proiectul noii locuințe, a 335-a casă socială realizată în cadrul proiectului ADRA În sfârșit, acasă!” pentru familia Milicu Andrei-Mugurel și Iuliana și cei 3 copii minori ai lor, Alexandru Roberto, Mădălin Cozmin și Alexandra Elena, s-a desfășurat pe o perioadă de un an și patru luni, demarând pe data de 04 noiembrie 2020 și finalizându-se pe data de 14 februarie 2022. Pentru realizarea obiectivului, a fost achiziționat un imobil compus din teren intravilan în suprafață de 540 mp și construcția cu destinația de locuință formată din două camere, hol și bucătărie, cu o suprafață construită de 51 mp. Valoarea atât a achiziționării locuinței și a amenajărilor interioare și exterioare, cât și a dotărilor a fost de peste 50.000 lei, sumă acoperită cu ajutorul a peste 200 de voluntari și sponsori care și-au adus contribuția financiară sau prin materiale de construcție.

ADRA România prin proiectul „În sfârșit, acasă!” s-a implicat în acest caz în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață a familiei Milicu împreună cu voluntari, sponsori și parteneri din țară și din străinătate coordonați de către Andrei-Valentin Lazăr și Daniel Andrei.

Prezent la eveniment, Robert Georgescu, Director Executiv ADRA România a declarat: „Mă bucur de faptul că sunt în mijlocul familiei Milicu, o familie cunoscută echipei ADRA și nu numai. Uitându-mă la cei mici, pot să afirm cu tărie faptul că familia aceasta are un viitor, iar locuința realizată va aduce un plus comunității locale, prin împuternicirea familiei Milicu în noua lor casă. „Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România” investește în potențialul oamenilor, prin inițiative comunitare la nivel local, în așa fel încât valorile, abilitățile, darurile pe care le au familiile cu potențial să poată fi dezvoltate și astfel, societatea în care trăim, să fie mai bună, mai frumoasă. Să numeri 335 de case îți ia o bucată de vreme, cu atât mai mult să găsești voluntari, donatori pentru a le realiza. Ne bucurăm de faptul că, specific altor lucrări de construcție, proiectul acesta de realizare a unei case, are ceva diferit de celelalte, acela că există cei mai mulți donatori anonimi în realizarea acestui obiectiv, un număr de peste 200, iar acest lucru se datorează mijloacelor tehnice pe are ADRA le pune la dispoziția acestora pentru a dona. Pentru familia Milicu, pentru toți cei prezenți, transmit prețuirea noastră cu un singur scop, ca acest loc să poată fi o lumină, un loc pentru fapte bune și valori pentru comunitatea aceasta. Vă mulțumesc!”.

„Sunt puține momentele în viață în care am emoții. Sunt aici din câteva motive, anume: în primul rând am văzut câteva imagini legate de familia Milicu, acum ceva timp la o televiziune și am fost consternat, chiar în urma reportajului am exclamat: „Cum pot oameni să trăiască în așa condiții!?”. Un al doilea motiv pentru care sunt aici se datorează respectului pe care-l port echipei ADRA, cât și implicarea lor de a face binele vremelnic oamenilor. Cuvintele sunt mici atunci când vorbim despre implicarea într-o societate care se află într-o criză profundă, în ceea ce privește relațiile materiale și sociale. ADRA are o paletă foarte largă prin care servește țara noastră, din punct de vedere social, începând de la recuperarea oamenilor care au anumite adicții, până la lucruri extrem de practice. Respectele mele pentru ceea ce faceți! Dumnezeu să binecuvânteze activitatea ADRA!” a declarat Dragoș Mușat, Director al Departamentului de Libertate Religioasă și Comunicare al Uniunii Adventiste de Ziua a Șaptea din România.

„Conferința Oltenia, structura regională a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, apreciază parteneriatul pe care îl are cu ADRA România și credem că, în astfel de demersuri, bisericile trebuie să se implice. Acest parteneriat cu ADRA ne onorează. Credem că biserica trebuie să facă bine societății, deoarece a face bine ne face să fim mai umani și mai atenți la nevoile semenilor noștri. Într-o societate zbuciumată, avem nevoie să fim mai sensibili, să fim aproape de semeni, avem nevoie de implicare socială pentru ca lumea în care trăim să fie un loc mai bun pentru toți. Suntem onorați să participăm la această inaugurare, dorim multă binecuvântare, multă sănătate copiilor, spor în viață și succes în viitor. Dumnezeu cu dumneavoastră. Vă mulțumesc!” a declarat Petre Niță, Secretar General al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, Conferința Oltenia.

„Mă bucur să fiu prezent aici, la acest eveniment. Sunt fericit să văd că implicarea și ajutorul nostru pentru familia Milicu are un final fericit, ei bucurându-se de o nouă locuință modestă, dar în care poate să locuiască fără stres și fără grija de mâine. Dincolo de noi cei care am organizat evenimentul acesta, dincolo de voluntari sau de sponsori, trebuie să recunoaștem și să fim conștienți că la cârma tuturor lucrurilor este Dumnezeu. Familiei Milicu îi doresc în continuare să se încreadă în Dumnezeu, iar această experiență să-i ajute mai departe. Multă sănătate și binecuvântări în continuare”, a declarat Andrei Lazăr, pastor și voluntar ADRA România.

„Ne aflăm aici pentru a sărbători un eveniment important pentru familia Milicu, inaugurarea noii lor case. Acest lucru nu putea fi realizat fără sprijinul celor din jurul meu, în special ADRA România. Relația mea cu familia Milicu este una strânsă și mă bucur că li s-a ivit ocazia de a fi ajutați prin intermediul dumneavoastră. Vă mulțumim pentru tot ajutorul oferit, în special pentru copii, fiindcă acum au un loc al lor unde să pună capul pe pernă seara. Vă mulțumesc!”, a declarat Tănase Marinela, voluntar ADRA România în cadrul proiectului „În sfârșit, acasă!”.

„În primul rând, doresc să mulțumesc și eu tuturor celor care au fost implicați în acțiunea aceasta, pentru că s-a oferit tot ce era mai bun pentru familia Milicu. Pentru toate aceste demersuri, Dumnezeu să fie lăudat și să-i binecuvânteze pe toți cei care au luat parte la realizarea acestui proiect. Vă mulțumesc!”, a declarat Cătălin Rusin, Pastor al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din comuna Piatra.

Proiectul „În sfârșit, acasă!” este modalitatea prin care ADRA România se implică în susținerea familiilor defavorizate, construind locuințe familiale pentru cei care trăiesc în condiții grele, dar având dorința de a munci. Încă de la înființare, în fiecare an, ADRA identifică și sprijină persoane nevoiașe care nu au un spațiu potrivit de locuit, prin construirea de locuințe și oferirea de asistență competentă. Acest proiect se desfășoară în parteneriat cu autoritățile locale, iar finanțarea vine atât de la persoane fizice, cât și de la persoane juridice. Implementarea proiectului se realizează cu ajutorul voluntarilor din țară și din străinătate.

Imagini din perioada realizării proiectului ADRA În sfârșit, acasă!”, comuna Piatra județul Teleorman, pentru familia Milicu Andrei-Mugurel și Iuliana și cei 3 copii minori ai lor, Alexandru Roberto, Mădălin Cozmin și Alexandra Elena:

Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 130 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.

ADRA România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings

Translate