Caută
Close this search box.

VIS DE COPIL – o tabără de neuitat!

În perioada 21-25 iunie 2023 s-a desfășurat la Moieciu, județul Brașov, tabăra VIS DE COPIL pentru 100 de copii defavorizați, 40 dintre ei fiind înscriși în proiectul ADRA ”Vreau la școală!”. Tabăra organizată de către Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea ”Popa Tatu” în parteneriat cu ADRA România reprezintă un VIS DE COPIL împlinit, un cadou unic pentru copii în semn de prețuire pentru rezultate deosebite la învățătură din anul 2022.

Voluntari, elevi, instructori, părinți, pastori, sponsori și organizatori și-au dat mâna pentru a susține educația și pentru a îndeplini VISUL a 100 de copii de a participa într-o tabără la munte. Mare parte dintre acești copii nu au plecat mai departe de județul în care s-au născut, din cauza condițiilor financiare ale familiilor lor și sunt pentru prima dată într-o tabără.

Demnă de remarcat este implicarea pe timpul vacanței a 10 elevi voluntari de la Liceul Adventist din București care au pus timpul lor de vacanță la dispoziția lui Dumnezeu pentru acești copii care provin din familii defavorizate și care nu au posibilități financiare.

Spre finalul taberei, copiii au avut parte și de 2 surprize inedite: concertul susținut de către solistul Robert Bede și vizita motocicliștilor din Asociația Adventist Motorcycle Ministry-AMM, care au oferit copiilor din tabără o întâlnire cu domeniul moto. Copiii au avut ocazia să aibă contact cu diverse modele de motociclete, să stea de vorbă cu motocicliștii și să aibă parte de plimbări cu motocicletele într-un spațiu ales ca să ofere condiții maxime de siguranță în cadrul taberei. Adventist Motorcycle Ministry este o asociație prezentă la nivel mondial care din 2021 este prezentă și în România și are în componență membri ai Bisericii Adventiste care pe lângă pasiunea pentru două roți sunt uniți de dorința de a-i ajuta pe semenii lor.

Tabăra s-a realizat cu sprijinul financiar exclusiv din partea a 3 sponsori. Dumnezeu să le răsplătească efortul!

„Tabăra Vis de copil de la Moieciu a fost un cadou pe care Dumnezeu l-a oferit copiilor prin bunăvoința unor oameni generoși și cu suflet mare. Atmosfera a fost una frumoasă, vremea excelentă, iar copiii participanți au plecat acasă bucuroși și cu amintiri frumoase. Activitățile pe grupe, drumețiile și jocurile pe echipe au contribuit la dezvoltarea de relații frumoase între copiii care veneau din diferite colțuri ale țării, ei despărțindu-se la final cu lacrimi in ochi. Mesajul principal transmis copiilor participanți a fost: îndrăzniți să visați și luptați pentru visul vostru! Prin perseverență, muncă și determinare putem face ca visele să devină realitate. Mulțumim sponsorilor, echipei de organizare și tinerilor voluntari de la Liceul Adventist “Stefan Demetrescu”. Suntem recunoscători lui Dumnezeu care a făcut posibil ca acești copii să se bucure de câteva zile de neuitat la Moieciu. Credem din toată inima că timpul petrecut în această tabără și lecțiile învățate îi vor ajuta pe acești micuți în formarea și dezvoltarea lor ca oameni maturi și responsabili”, a declarat Gabriela Istrate, Manager Proiect ADRA România.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea și ADRA România susțin educația!

Beneficiarii proiectului ADRA “Vreau la școală!” sunt copii cuminți, harnici, silitori, apreciați de către autoritățile locale și cu rezultate foarte bune la învățătură, deși provin din familii vulnerabile, monoparentale și sunt permanent amenințați de abandonul școlar.

Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”VREAU LA ȘCOALĂ!” și să se implice, o pot face prin:

  • voluntariat;
  • donații materiale (în special rechizite școlare, produse alimentare și de igienă, dar și îmbrăcăminte),
  • donații financiare în conturile ADRA;
  • donații direct pe site-ul adra.ro/doneaza, pentru proiectul ”Vreau la școală!”;
  • donarea chiar acum a sumei de 2 Euro prin trimiterea unui SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.

Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.

ADRA România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings

Translate