DREPTATE. COMPASIUNE. DRAGOSTE: PERSPECTIVE ȘI BUGET ADRA ROMÂNIA 2021
Marți, 24 noiembrie 2020, a avut loc Adunarea Generală a membrilor Agenției Adventiste pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România, în vederea evaluării activității

Ne aflăm în cea de-a 37-a săptămână de implementare a proiectului “Sprijin Umanitar COVID-19” în care suntem alături de beneficiarii noștri oferindu-le alimente și produse
ADRA România merge înainte. Chiar dacă unii și-au pierdut speranța zilei de mâine, să nu uităm că acolo sus se află Partenerul nostru nevăzut care
Chiar dacă țara noastră a intrat în carantină parțială și totul pare că se înrăutățește, ADRA România nu renunță la a oferi în continuare o
În perioada anilor 2011 – 2019, în cadrul proiectului ADRA “De la mână la mână!”, care se încadrează în domeniul de expertiză “Asistarea Categoriilor Sociale
Ajunși în săptămâna 33 de implementare a proiectului “Sprijin Umanitar COVID-19”, suntem alături de beneficiari prin sprijin material și moral. Dumnezeu să binecuvânteze activitatea ADRA