Ne aflăm în cea de-a 37-a săptămână de implementare a proiectului „Sprijin Umanitar COVID-19” în care suntem alături de beneficiarii noștri oferindu-le alimente și produse de igienă, medicamente sau echipament de protecție, asistență socială, consiliere psihologică și ajutor pentru asigurarea adăpostului. ADRA România este mereu la lucru, onorând promisiunea de a-și ajute semenul la nevoie.
În cea de-a 37-a săptămână de implementare a proiectului ”Sprijin Umanitar COVID-19”, echipa ADRA a ajuns la 1.837 de persoane, dintre care 991 adulți ce se luptă pentru asigurarea condițiilor decente de trai, 417 bătrâni singuri și cu nevoi de subzistență acute, 400 de copii ce provin din medii defavorizate, dar au rezultate academice excepționale, 26 de imigranți și 3 victime ale violenței domestice.
Astfel că, doar în săptămâna 15 – 21 noiembrie 2020, serviciile specializate și adaptate nevoilor specifice generate sau accentuate de contextul COVID-19 s-au concretizat prin proiectul ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19” pentru 1.837 de persoane, după cum urmează:
- 800 persoane au primit alimente de bază pentru traiul decent și pentru a putea trece mai ușor peste aceste zile de criză, dintre care 77 au primit zilnic, acasă, o masă caldă;
- 796 de beneficiari au primit alimente și produse de igienă, medicamente sau echipament de protecție;
- 123 de persoane au beneficiat de asistență socială și consiliere psihologică de criză;
- 100 de nou-născuți au primit trusouri pentru bebeluși și ajutor la început de drum, potrivit nevoilor;
- 18 persoane au beneficiat de ajutor pentru asigurarea adăpostului.
Ajutorul umanitar ADRA România, constând în servicii de informare, conștientizare, consiliere și în distribuție de alimente și produse de igienă, a fost efectuat de către personalul calificat al echipei ADRA care a acționat conform politicilor de securitate și siguranță și a normelor impuse de legile actuale ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Grupului de Comunicare Strategică, Ministerului Sănătății, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în parteneriat cu autoritățile locale și instituții acreditate, unele servicii specializate fiind externalizate.
„Pe măsură ce realizăm că această criză se va prelungi pe un termen mai lung decât ne așteptam, ne dăm seama și că eforturile ADRA pentru susținerea beneficiarilor și extinderea rețelei de ajutor pentru cât mai multe persoane aflate în dificultate este, în unele cazuri, chiar vitală. Mulțumim celor care ne sunt alături, împreună cu dumneavoastră putem face o diferență și putem schimba în bine viața lor” a declarat Norela Costea, Asistent Manager. Responsabil Achiziții ADRA România.
„În activitatea mea de zi cu zi, observ cum lucrurile par să scape de sub control și se înrăutățesc, însă nădejdea noastră se află acolo sus și nu ne-a abandonat nicio clipă. Prin proiectul „Sprijin Umanitar COVID-19”, ADRA România reușește să dea o mână de ajutor familiilor defavorizate și afectate de pandemie” a declarat Alexandru Clodeanu, Administrator ADRA România.
În cadrul proiectului ”Sprijin umanitar COVID-19”, special creat pentru situația actuală și implementat din 8 martie 2020, ADRA România își propune diminuarea riscurilor generate de apariția virusului COVID-19 în rândul populației, obiectivul fiind atins prin promovarea măsurilor de prevenție și adaptabilitate socio-economică și prin asigurarea necesarului, în mod special, de produse de bază și kituri de igienă pentru menținerea siguranței.
Implică-te și tu!
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”Sprijin umanitar COVID-19” și să se implice, o pot face prin:
- voluntariat (vă puteți adresa coordonatorilor de proiecte ADRA la nivel regional);
- prin donații materiale (produse de igienă), dar și prin
- donații financiare în conturile ADRA (cu precizarea proiectului) sau
- donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, prin specificarea proiectului la destinații;
- donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.
Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 130 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
Răspândirea actuală a virusului COVID-19 la nivel global: https://www.worldometers.info/coronavirus/#countries
- (08.11 – 14.11.2020) RAPORT 36 ADRA România COVID-19:
- (01.11 – 07.11.2020) RAPORT 35 ADRA România COVID-19:
- (25.10 – 31.10.2020) RAPORT 34 ADRA România COVID-19:
- (18.10 – 24.10.2020) RAPORT 33 ADRA România COVID-19:
- (11.10 – 17.10.2020) RAPORT 32 ADRA România COVID-19:
(04.10 – 10.10.2020) RAPORT 31 ADRA România COVID-19:
- (27.09 – 03.10.2020) RAPORT 30 ADRA România COVID-19:
- (20.09 – 26.09.2020) RAPORT 29 ADRA România COVID-19:
- (13.09 – 19.09.2020) RAPORT 28 ADRA România COVID-19:
- (06.09 – 12.09.2020) RAPORT 27 ADRA România COVID-19:
- (30.08 – 05.09.2020) RAPORT 26 ADRA România COVID-19:
- 23.08 – 29.08.2020) RAPORT 25 ADRA România COVID-19:
- (16.08 – 22.08.2020) RAPORT 24 ADRA România COVID-19:
- (09.08 – 15.08.2020) RAPORT 23 ADRA România COVID-19:
- (02.08 – 08.08.2020) RAPORT 22 ADRA România COVID-19:
- (26.07 – 01.08.2020) RAPORT 21 ADRA România COVID-19:
- (19.07 – 25.07.2020) RAPORT 20 ADRA România COVID-19:
- (12.07 – 18.07.2020) RAPORT 19 ADRA România COVID-19:
- (12.07 – 18.07.2020) RAPORT 18 ADRA România COVID-19:
- (05.07 – 11.07.2020) RAPORT 17 ADRA România COVID-19:
- (21.06 – 04.07.2020) RAPORT 16 ADRA România COVID-19:
- (14.06 – 20.06.2020) RAPORT 15 ADRA România COVID-19:
- (07.06 – 13.06.2020) RAPORT 14 ADRA România COVID-19:
- (31.05 – 06.06.2020) RAPORT 13 ADRA România COVID-19:
- (24.05 – 30.05.2020) RAPORT 12 ADRA România COVID-19:
- (17.05 – 23.05.2020) RAPORT 11 ADRA România COVID-19:
- (10.05 – 16.05.2020) RAPORT 10 ADRA România COVID-19:
- (03.05 – 09.05.2020) RAPORT 9 ADRA România COVID-19:
- (26.04 – 02.05.2020) RAPORT 8 ADRA România COVID-19:
- (19.04 – 25.04.2020) RAPORT 7 ADRA România COVID-19:
- (12.04 – 18.04.2020) RAPORT 6 ADRA România COVID-19:
- (05.04 – 11.04.2020) RAPORT 5 ADRA România COVID-19:
- (29.03 – 04.04.2020) RAPORT 4 ADRA România COVID-19:
- (22.03 – 28.03.2020) RAPORT 3 ADRA România COVID-19:
- (15.03 – 21.03.2020) RAPORT 2 ADRA România COVID-19:
- (08.03 – 14.03.2020) RAPORT 1 ADRA România COVID-19:
ADRA România