Caută
Close this search box.

2.216 de persoane primesc ajutor în cea de-a 27-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

Ajunși la jumătatea lunii septembrie, școlile s-au redeschis și copiii au pășit temători pe coridoare, dar și nerăbdători să se reîntâlnească cu colegii lor. Domnul ne-a ajutat să fim alături de semenii noștri din aproape toate județele României. Am fost alături de cei în nevoie oferindu-le sprijin material, mai ales în această perioadă în care pregătirile pentru începerea școlii sunt în toi, dar și sufletesc prin interacțiunile pe care le-am avut cu fiecare dintre beneficiarii programelor ADRA.

În cea de-a 27-a săptămână de implementare a proiectului ”Sprijin Umanitar COVID-19”, echipa ADRA a ajuns la 2.216 de persoane, dintre care 1.879 de adulți ce se luptă pentru asigurarea condițiilor decente de trai, 196 de copii ce provin din medii defavorizate, dar care au rezultate academice excepționale, 100 de bătrâni singuri și cu nevoi de subzistență acute, 37 antreprenori și 4 victime ale violenței domestice.

Astfel că, doar în săptămâna 06 – 12 septembrie 2020, serviciile specializate și adaptate nevoilor specifice generate sau accentuate de contextul COVID-19 s-au concretizat prin proiectul ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19” pentru 2.216 de persoane, după cum urmează:

  • 1.914 de persoane au primit alimente de bază pentru traiul decent și pentru a putea trece mai ușor peste aceste zile de criză, dintre care 75 au primit zilnic, acasă, o masă caldă;
  • 250 nou-născuți au primit trusouri pentru bebeluși și ajutor la început de drum, potrivit nevoilor;
  • 37 de antreprenori monitorizați pentru buna desfășurare a activității lor economice;
  • 9 persoane au beneficiat de asistență socială și consiliere psihologică de criză;
  • 6 persoane au beneficiat de ajutor pentru asigurarea adăpostului.

Ajutorul umanitar ADRA România, constând în servicii de informare, conștientizare, consiliere și în distribuție de alimente și produse de igienă, a fost efectuat de către personalul calificat al echipei ADRA care a acționat conform politicilor de securitate și siguranță și a normelor impuse de legile actuale ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Grupului de Comunicare Strategică, Ministerului Sănătății, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în parteneriat cu autoritățile locale și instituții acreditate, unele servicii specializate fiind externalizate.

„Timpul trece dar ”COVID-19” încă se insinuează malițios printre reperele vieții noastre cotidiene. Puține lucruri au rămas neafectate de prezența lui. Unele uși ni s-au închis în față dar asta nu ne-a oprit, ci doar ne-a determinat să explorăm alte căi și să găsim alte moduri de a ajunge acolo unde ne cheamă datoria” a declarat Ovidiu Burbulea, Responsabil ADRA Moldova și Bucovina.

„Ne aflăm între două tabere: cei care cred în virus își iau toate măsurile împotriva infectării, sunt poate înfricoșați sau echilibrați și cei care nu cred, unii dintre aceștia văzând în orice regulă o constrângere, în orice mască o botniță, în orice autoritate un dușman. În orice tabără ne-am afla să nu uităm că suntem oameni. Suntem vulnerabili. Dar suntem și puternici atunci când iubim cu adevărat. Să îl iubim pe cel în nevoie cu inima și cu respectul ce-l datorăm fiecărui om, mai ales celui diferit” a declarat Mihai Brașov, Asistent Manager Voluntar. Coordonator Proiect ”Speranță pentru Imigranți” ADRA România.

În cadrul proiectului ”Sprijin umanitar COVID-19”, special creat pentru situația actuală și implementat din 8 martie 2020, ADRA România își propune diminuarea riscurilor generate de apariția virusului COVID-19 în rândul populației, obiectivul fiind atins prin promovarea măsurilor de prevenție și adaptabilitate socio-economică și prin asigurarea necesarului de produse de bază pentru menținerea siguranței.

Implică-te și tu!

Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”Sprijin umanitar COVID-19” și să se implice, o pot face prin:

Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 130 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.

Răspândirea actuală a virusului COVID-19 la nivel global: https://www.worldometers.info/coronavirus/#countries

  • 30.08 – 05.09.2020) RAPORT 26 ADRA România COVID-19:
  • 23.08 – 29.08.2020) RAPORT 25 ADRA România COVID-19:
  • (16.08 – 22.08.2020) RAPORT 24 ADRA România COVID-19:
  • (09.08 – 15.08.2020) RAPORT 23 ADRA România COVID-19:
  • (02.08 – 08.08.2020) RAPORT 22 ADRA România COVID-19:
  • (26.07 – 01.08.2020) RAPORT 21 ADRA România COVID-19:
  • (19.07 – 25.07.2020) RAPORT 20 ADRA România COVID-19:
  • (12.07 – 18.07.2020) RAPORT 19 ADRA România COVID-19:
  • (12.07 – 18.07.2020) RAPORT 18 ADRA România COVID-19:
  • (05.07 – 11.07.2020) RAPORT 17 ADRA România COVID-19:
  • (21.06 – 04.07.2020) RAPORT 16 ADRA România COVID-19:
  • (14.06 – 20.06.2020) RAPORT 15 ADRA România COVID-19:
  • (07.06 – 13.06.2020) RAPORT 14 ADRA România COVID-19:
  • (31.05 – 06.06.2020) RAPORT 13 ADRA România COVID-19:
  • (24.05 – 30.05.2020) RAPORT 12 ADRA România COVID-19:
  • (17.05 – 23.05.2020) RAPORT 11 ADRA România COVID-19:
  • (10.05 – 16.05.2020) RAPORT 10 ADRA România COVID-19:
  • (03.05 – 09.05.2020) RAPORT 9 ADRA România COVID-19:
  • (26.04 – 02.05.2020) RAPORT 8 ADRA România COVID-19:
  • (19.04 – 25.04.2020) RAPORT 7 ADRA România COVID-19:
  • (12.04 – 18.04.2020) RAPORT 6 ADRA România COVID-19:
  • (05.04 – 11.04.2020) RAPORT 5 ADRA România COVID-19:
  • (29.03 – 04.04.2020) RAPORT 4 ADRA România COVID-19:
  • (22.03 – 28.03.2020) RAPORT 3 ADRA România COVID-19:
  • (15.03 – 21.03.2020) RAPORT 2 ADRA România COVID-19:  
  • (08.03 – 14.03.2020) RAPORT 1 ADRA România COVID-19:  

ADRA România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Privacy Policy Settings

Translate