Caută
Close this search box.

Conectați nelimitat la viață împreună cu ADRA la Congresul Național de Tineret!

Tg Mures 3Vineri, 12 August 2016, Agenția Adventistă de Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România în parteneriat cu Departamentul Tineret al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea a adus speranță și condiții mai bune de trai pentru mai multe familii, în cadrul Congresului Național de Tineret desfășurat la Târgu Mureș cu titlul Conectează-te nelimitat la viață.

Targu Mures 4La periferia orașului Târgu Mureș, pe strada Barajului, locuiesc mai multe familii care, după ce au  fost date afară din blocul în care stăteau în vederea renovării și reabilitării acestuia, au primit teren pentru ca să poată să își construiască adăposturi, după ce au existat mai multe mutări succesive. Chiar dacă cei mai mulți dintre ei lucrează cu ziua pentru a-și întreține familiile, veniturile obținute sunt insuficiente pentru a acoperi nevoile de bază ale acestora. Condițiile de viață sunt grele și sunt nevoiți să doarmă și câte 12 persoane într-o cameră, iar în cele mai multe locuințe, atunci când plouă, lucrurile sunt udate, apa infiltrându-se prin acoperiș.

Targu Mures 9În cadrul proiectului ADRA Sprijin pentru fiecare, 9 familii dintre acestea au beneficiat de alimente, produse de igienă și haine, în cadrul proiectului social desfășurat la Congresului Național de Tineret. O parte din tinerii prezenți la Congresul au decis ca pentru câteva ore să aducă zâmbetul pe chipul a zeci de copii, prin darurile oferite și prin activități educative. De asemenea, în cadrul proiectului, 3 familii au beneficiat de acoperirea cu tablă a locuinței lor fiind sprijinite astfel încât să aibă condiții mai bune de locuit.

Tg Mures 1Proiectul social ADRA ”Sprijin pentru fiecare” s-a realizat în parteneriat cu proiectul ”Picătura de viață”, o campanie de donare de sânge organizată de Federatia AMiCUS România. Cu tichetele de masă pe care unii dintre cei care au donat sânge le-au oferit organizatorilor, voluntarii ADRA au achiziționat alimente pentru 50 de copii și adulți de la periferia orașului Târgu-Mureș.

Targu Mures 5”Impact 2016 Târgu Mureș a însumat peste 20 de proiecte diferite, de la acțiuni educative până la acțiuni sociale și de ajutor. Din categoria proiectelor sociale menționăm pe cele în care ADRA România a avut rol principal: proiectul social ”Sprijin pentru fiecare”. Proiectul a avut în atenție peste 50 de copii din zona Târgu Mureș, prin activități educative, oferirea de alimente, produse de igienă și acoperirea cu tablă a unor case. Activitățile au fost diverse și au fost mai mult decât numai ajutor material și hrană. Este un motiv de mulțumire la adresa lui Dumnezeu” a declarat Domnul Daniel Chirileanu, Director Departamentul Tineret în cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România.

Targu Mures 8”Situația lor este extrem de gravă având în vedere faptul că zeci de minori trăiesc în condiții inumane. Prima dată când i-am vizitat, am întâlnit fețe posomorâte și triste. După intervenția rapidă din data de 12 August 2016, cu ajutorul voluntarilor ADRA, fețele lor s-au schimbat și s-a văzut în ochii lor un licăr de speranță. Vom încerca să-i ajutăm în continuare și avem nevoie de implicare a cât mai multe persoane, pentru că doar împreună putem schimba vieți” a declarat Domnul Reinhard Suciu, Asistent manager și Coordonator Proiecte ADRA în zona Transilvania de Sud.

Targu Mures 6Proiectul ”Sprijin pentru fiecare” este modalitatea prin care ADRA România îmbunătățește condițiile de viață ale unui grup țintă de familii în dificultate prin oferirea de ajutor potrivit nevoilor specifice. ADRA România ajută categoriile de persoane defavorizate! Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”Sprijin pentru fiecare!” și să se implice, o pot face prin:

  • voluntariat,
  • prin donații materiale (haine, alimente, materiale de construcții etc), dar și prin
  • donații financiare în conturile ADRA sau
  • donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, pentru proiectul ”Sprijin pentru fiecare”.

Targu Mures 7

congres tineret 2ADRA România

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole

Privacy Policy Settings

Translate