Caută
Close this search box.

Copilarie furată

Viaţa Valentinei Filip, fetiţa de numai 11 ani din comuna Băneasa, judeţul Galaţi este reeditarea vieţii copilului fără copilărie. De când se ştie, locuieşte într-un canton izolat al C.F.R., chiar lângă calea ferată. Pentru că mama ei la cei 27 de ani este copleşită de greutăţi, pentru că tatăl este mai mult absent, Valentina şi-a luat în serios rolul de lider, sfătuitor şi ajutor de nădejde în familia populată cu încă cinci prichindei.

Deşi nu se bucură de privilegiile fratelui mai mare, ştie de mică ce are de făcut în viitor. Vrea să înveţe ca să devină medic pentru a fi de folos oamenilor bolnavi. În plus, este o luptătoare şi îşi pune deoparte timp pentru a învăţa. Rezultatele ei şcolare sunt foarte bune, motiv pentru care a fost răsplătită de conducerea şcolii în care învaţă cu un calculator.

Pentru că fiecare copil are dreptul de a-şi îndeplini visul, ADRA o asistă pe Valentina în cadrul proiectului “Ajută un copil să devină adult”. În prezent facem planuri pentru evaluarea stării de sănătate a tuturor copiilor din familie (care nu au deficienţe sau probleme de sănătate, dar sunt foarte palizi şi susceptibili la îmbolnăviri), pentru asigurarea necesarului de hrană şi pentru mărirea spaţiului locuibil cu încă o cameră. Sigur că vom avea în vedere împlinirea visului Valentinei. Vrem ca grija pentru fraţii mai mici să n-o copleşească astfel încât să uite de jocul copilăriei si în aceeaşi măsură, de visul ei ambiţios.

Autor: Denisa Stamate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole

Privacy Policy Settings

Translate